On connait la chanson: la ora la care scriu nominalizările s-au dat, pariurile sunt în toi, dar ne pregătim de Berlin; la ora la care citiţi, nu ne mai pregătim decât de ceremonie (live & nedublată pe HBO), care ceremonie înseamnă bătălia dintre "foştii" James Cameron şi Kathryn Bigelow, asistaţi de Tarantino, viclean copil de casă. Alors... Trecând cu eleganţă peste unele decizii bizare (Sandra Bullock - care probabil va şi câştiga, dar aici bizar rimează cu financiar) şi foarte bizare ("fantasticul" Mr. Fox - subapreciat, minunatul Where the Wild Things Are şi coreeanul Mother - lăsate complet pe dinafară) şi aplaudând totuşi prezenţa în competiţie a celor mai bune filme din 2009 (Un prophète şi Das weisse Band), iată ceva consideraţii (unele... re-publikate) pe marginea celor zece (minus 2 - Precious şi The Blind Side nu servesc, mulţumesc) mari nominalizate. Aşadar...
Avatar (****, nouă nominalizări) este " un Aliens pe dos (încercaţi să le vedeţi / citiţi în oglindă); remarcabilă coerenţa discursului lui Cameron (etern paradoxal), care se foloseşte (iarăşi) de cea mai nouă tehnologie pentru a spune că tehnologia (civilizaţia?) distruge." Actualmente campionul absolut la încasări - "regele lumii" a fost reales, vorba lui Ebert.
The Hurt Locker (*****, nouă nominalizări) este "poate cel mai bun film despre conflictul din Irak, în principal pentru că nu este un film despre conflictul din Irak." Dacă există justiţie pe lume, Kathryn Bigelow pleacă acasă cu statueta în sacoşă.
Inglourious Basterds (*****, opt nominalizări) este... filmul filmelor de război. "Cel mai aiuritor & irezistibil & jucăuş & isteţ & cinematografic film al anului" - şi singura certitudine veritabilă: Christoph Waltz, Best Supporting Actor, danke schön.
District 9 (****, patru nominalizări) este "revelaţia anului; n-ai timp să aplauzi (...) demersul stilistic (un soi de The Office meets Bad Taste), că te pomeneşti subjugat de drama personajului central, Wikus Van De Merwe (un soi de Păcală pentru afrikaans, jucat de amatorul Sharlto Copley), iniţial grotesc, apoi tragic şi pînă la urmă sublim."
An Education (***, trei nominalizări) este o poveste când previzibilă, când desuetă, când romantică - niciodată plictisitoare. Poate datorită scriiturii - Nick Hornby a adaptat o cărţulie autobiografică scrisă de o cucoană. Sigur datorită interpretărilor - dacă de Alfred Molina şi chiar de Peter Sarsgaard ştiam ce pot, juna Carey Mulligan primeşte (şi merită) aplauze la scenă deschisă.
A Serious Man (*****, două nominalizări) este, probabil, cel mai bun film al fraţilor Coen de la Big Lebowski încoace. Şi, probabil, cel mai disperat film al fraţilor Coen (nu, n-am uitat de No Country for Old Men). Şi, probabil, n-o să ia nici un Oscar. Şi, probabil, că nici în România la cinema n-o să vină.
Up (*****, cinci nominalizări) este, pentru primele zece minute, o capodoperă; următoarele 86... not so much, dar totuşi yankeii nu s-au apropiat parcă niciodată atât de mult de Myiazaki. Ăsta e un compliment.
Up in the Air (**, şase nominalizări) este un film confuz şi contradictoriu, care pleacă la drum (presupun) cu intenţii bune dar sfârşeşte prin a jigni şi răni în egală măsură. Îl veţi vedea oricum, indiferent despre ce veţi citi despre el - eu n-am timp, şi nici chef, şi nici loc acum, dar vă trimit apăsat la cronica lui Gorzo din Dilema Veche: http://agenda.liternet.ro/articol/10503/Andrei-Gorzo/Facaturi-Up-in-the-Air.html
Invictus (***, două nominalizări) este, în acelaşi timp, un nou film de Clint Eastwood (are 80 de ani, e neobosit, tocmai filmează încă unul!) şi cel mai luminos film de Clint Eastwood... cam de la Space Cowboys încoace. Să nu vă închipuiţi un Nelson & Winnie's Infinite Playlist sau un Mandela - The Musical!; povestea-i sobră, impresionantă, tuşantă, numai că, spre deosebire de tragicele recente, se termină ceva mai bine.