aprilie 2010
Echipa Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF) are plăcerea să vă anunţe lista completă de filme din competiţia de lungmetraj a festivalului, filme ce vor putea fi urmărite în perioada 20 - 25 aprilie 2010 la cinematograful Scala.

Aşadar, pe lângă deja anunţatele avanpremiere româneşti Caravana cinematografică (r. Titus Muntean) şi Portretul luptătorului la tinereţe (r. Constantin Popescu), în competiţia de lungmetraj a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti au mai fost selectate următoarele titluri: In the Loop (Marea Britanie, 2009), în regia lui Armando Iannucci, considerat unul dintre cele mai inteligente/amuzante filme ale anului 2009, premiat cu Cel mai bun scenariu la British Independent Film Awards, 2009 şi nominalizat, la aceeaşi categorie, la BAFTA şi Oscar 2010; Samson & Delilah (Australia, 2009), în regia debutantului Warwick Thornton, premiat cu Camera d'Or la Cannes 2009; De Helaasheid der Dingen (Belgia, 2009), în regia lui Felix Van Groeningen, posesorul celui mai promiţător afiş din secţiunea Quinzaine de Realisateurs, Cannes 2009; Gigante (Uruguay-Germania-Argentina-Olanda, 2009), în regia lui Adrián Biniez şi principalul câştigător al Berlinalei 2009, de unde a plecat cu Marele premiu al Juriului, Premiul Alfred Bauer şi Premiul de Debut şi Humpday (SUA, 2009), în regia lui Lynn Shelton, - marea senzaţie de public a Festivalului Sundance 2009, unde a primit Premiul special al Juriului.





Ca şi în 2009, selecţia filmelor din competiţia oficială a fost făcută de către criticul de film Andrei Creţulescu.

Juriul competiţiei de lungmetraj a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti este format din: Sylvain Auzou (preşedintele juriului), Vice Preşedinte al secţiunii Venice Days din cadrul Festivalului de Film de la Veneţia şi fost critic de film la Le Film Français; Jay Weissberg, critic de film la Variety, colaborator al revistelor Sight & Sound şi Senses of Cinema şi curator al unui program din cadrul Festivalul Filmului Mut din Pordenone; Irina-Margareta Nistor, critic de film, traducător, realizator de emisiuni TV şi radio şi autoare a monografiei mentorul său, D. I. Suchianu, Magistrul; Gheorghe Bălăşoiu, profesor universitar al Universităţii Naţionale de Teatru şi Film, membru al Uniunii Cineaştilor şi a Uniunii Arhitecţilor; Horia Lapteş, director de imagine de origine română dar stabilit la Paris; şi, last but not least, Mihai Chirilov, critic de film, cofondator şi Director Artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, curator al Festivalului Filmului Românesc din cadrul Tribeca Cinemas, organizat de Institutul Cultural Român din New York.

Eveniment realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Eveniment susţinut de Niro Investment Group şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor.

Parteneri media principali: TVR1, TVR Cultural, B1TV, 24 FUN, HBO Romania, Radio Guerrilla, Radio Bucureşti, www.cinemagia.ro, www.liternet.ro, www.cinefan.ro, www.hboclub.ro, www.esquire.ro, www.port.ro.

Pentru mai multe informaţii, puteţi consulta website-ul www.b-est.ro, sau ne puteţi contacta la adresa [email protected].

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus