Profil. Poveste. Personaj: Alex. Leo Şerban

Sunt câteva zile bune de când mă gândesc la acest text. Cum să îl încep, cum să îi găsesc un fir roşu, cum să aibă corp şi profil. Nu pentru că ştiu că îl va citi ALS.

În câteva zile mi-au trecut prin cap mai multe variante. Mai narative, mai reflective, mai mult sau mai puţin abstracte. Nu neapărat pentru că este despre ALS.

Din mai multe variante, nu mă încântă în mod deosebit niciuna. Fie încep bine şi leşină pe parcurs, fie şontâcăie da capo, fie sunt imaterial personale sau comun obiective. Şi mi-am dat seama că nu iese pentru că încerc să fac un text deştept, mustind de substanţă, care să îl impresioneze pe el, pe ALS. Or, aşa nu merge. Eu deştept voluntar nu pot fi. Dacă se nimereşte, meno male (asta e special pentru ALS, că îi place italiana).

- OK, veţi spune, şi acest text când începe, de fapt?
- Acum vreun an şi ceva, de fapt, când mi-am adunat tot curajul să îl invit pe ALS să-mi vorbească despre Caravaggio de Derek Jarman, într-o emisiune despre rebeli... culturali.
- Dar cine e ALS, eminenţa cenuşie a criticilor de film, de a trebuit să îţi aduni tot curajul?
- Nu, doar un om în faţa căruia am simţit că realmente nu ţine să mă prezint altfel decât cu lecţia învăţată. Mi-aduc aminte de intervenţiile lui la o conferinţă a lui Victor Ieronim Stoichiţă la NEC (unde era vorba despre film doar di passaggio) şi cum a jonglat miezos cu Georges de la Tour, Carl Theodor Dreyer şi acelaşi Caravaggio. Cu ALS te simţi jenat că nu ştii anumite lucruri fără ca măcar să îl cunoşti personal.
- Şi după ce îl cunoşti personal?
- Eu tot mă mai jenez, dar nu chiar aşa de mult. Îmi asum inocenţa şi întreb. Aşa mi-a recomandat Umberto D. al lui de Sica, film căruia îi datorez două inimi frânte într-o singură seară, pe aceeaşi canapea. Sau Two Days in Paris al lui Julie Delpy, pentru o privire nepervertită asupra unui oraş-produs. Sau The Age of Innocence al lui Scorsese (bine, pe ăsta îl mai văzusem, nu sunt chiar analfabet într-ale cinematografiei), dar fără să ştiu de Place Furstenberg, Cioran, Ionesco şi Eliade. ALS are această graţie nestudiată de a te face să vrei să ştii mai mult.
- Şi?
- Şi m-a invitat la conferinţa lui de la TNB. Şi la lansarea volumului 4 decenii, trei ani şi 2 luni cu filmul românesc. Şi la ziua lui. La unele am fost, la altele nu. Dar tocmai când voiam să îl invit şi eu undeva (în speţă, la PPP), ia-l pe ALS de unde nu-i. Adică nu mai era decât într-un mail de felicitare pentru textul despre Alex Gâlmeanu, trimis din eterul bucureştean sau poate argentinian... Un mail cu an sabatic, dezamăgire vizavi de breaslă, pa, şi fără filme, deloc. ALS are o discreţie elegantă exemplară.
- Păi, da, omul se mai şi satură...
- Dar eu nu mă săturasem! Voiam să îl întreb de ce nu i-a plăcut The Lord of the Rings şi care e Hitchcock-ul preferat şi de unde obsesia faţă de Marilyn... Nu voiam să vorbim despre un film, ci despre ALS şi filmele.
- Şi uite că aţi vorbit!
- Da, ca să vezi, după un alt mail de felicitare pentru un text de pe LiterNet, în care, de la antipozi, ALS se declara "telespectatorul" scrierilor mele. O făcea în felul lui simplu, direct, cu grafie hiper-contemporană (am zis k trebuie să încep să scriu şi eu dspr sau dk), cu bonomie şi fotografii de la Cascada Iguaçu. Şi cu acceptul unei discuţii care să devină publică, în condiţiile în care publicul pare să fie ultimul lucru de care ALS mai are nevoie. O discuţie care, de la filme, a glisat înspre alegeri de viaţă şi în care mi-a dat voie să fiu curios. ALS are un fel de a răspunde care invită la descusut.
- A vrut el asta?
- Da. M-am simţit aproape măgulit. Mi se întâmplă atunci când oamenii cu valoare de reper se împiedică de ceva ce faci. Cam ca atunci când, înainte de a pleca, mi-a recomandat emisiunea în Dilema Veche. Sau când îmi spune că vreo întrebare este grea (ceea ce, venind de la el, cu experienţa a zeci de întrebări răspunse, e un compliment). Sau ca atunci când nimereşte peste vreun interviu al meu şi e prompt în reacţie şi în opinie. Mesajele lui sunt scurte, plurilingve (iată pe cineva care nu urăşte romgleza mea!), ilustrate cu smileys şi preţioase. Pentru că sunt dezinteresat-interesate, fun, ştiutoare, fun, delicat-curioase, fun, amicale, îndrăznesc să spun.
- OK, şi acest text când se termină, de fapt?
- Nu ştiu, nu chiar acum. Message received.

TVR Cultural, 15 aprilie 2010, 22:30 / 16 aprilie 2010, 10:30 (partea I)
TVR Cultural, 22 aprilie 2010, 22:30 / 23 aprilie 2010, 10:30 (partea a II-a)

[email protected]