aprilie 2010
Muzeul Naţional Cotroceni şi Revista Foto-Video digital, în colaborare cu fotograful Mihai Moiceanu organizează marţi, 20 aprilie 2010, orele 18.00, expoziţia de fotografie 3D, Povestea unui palat: Cotroceni.

Expoziţia Povestea unui palat: Cotroceni aduce în prim-plan o serie de fotografii tridimensionale, care subliniază caracterul unic şi măreţia ansamblului muzeal de la Cotroceni. De ce Muzeul Naţional Cotroceni? Pentru că este un ansamblu care reuneşte trei veacuri din istoria României, pentru frumuseţea şi eleganţa decorurilor saloanelor, asupra cărora şi-a pus amprenta regina Maria a României. Într-un secol dominat de magia şi mirajul tehnicii, expoziţia de fotografie 3D Povestea unui palat: Cotroceni, îmbină istoria şi contemporaneitatea, subliniind unicitatea unui spaţiu arhitectural într-un format nou, care va oferi publicului, ceva mai mult decat o simplă fotografie.

Fotograful Mihai Moiceanu a reuşit să îmbine cu succes frumuseţea detaliilor arhitecturale cu obiectivul aparatului foto digital şi să aducă în faţa privitorilor perspective noi şi emoţii. Mihai Moiceanu este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din 1988, iar din 1993, director de producţie la un post local de televiziune din Braşov, unde realizează producţie publicitară. Din 1996 devine producător al emisiunii Oxigen - o emisiune săptămânală despre natură şi sporturi extreme, şi tot din acel an primeşte titlul de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică - AFIAP.

Din 1999 revine la fotografie ca profesionist independent şi devine Excelenţă al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică - EFIAP. Artistul fotograf Mihai Moiceanu a avut între anii 2003-2008, expoziţii personale atât în ţară, cât şi în străinătate la Bucureşti, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Craiova, Oradea, Cluj, Berlin, Nurnberg, Barcelona, Limasol, câştigând 28 de premii internaţionale şi 42 de premii naţionale.

Expoziţia este deschisă în perioada 20 aprilie - 6 mai 2010 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30-17.30.

Parteneri: LG cu tehnologia Full Led 3D, AME design
Parteneri media Muzeul Naţional Cotroceni: Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, Onlinegallery.ro, Traveller Magazin, Youth and Museums, Radio France Internaţional, Cronica Română, Căminul, Casa Lux, Istorie şi Civilizaţie, România Liberă, LiterNet.ro, Şapte Seri,
Parteneri media Revista Foto-Video: Europa FM, Chip, Level, Academia Caţavencu, Capital, BadOrGood, 9 AMNews, Port.ro, Esquire, PC-Practic, Zile şi Nopţi, Auto Motor Sport, Evenimentul Zilei, Comunicate de presă.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus