Secret window - o găselniţă horror

Secret Window; regia şi scenariul: David Koepp; după un roman de: Stephen King; realizat de: Columbia Pictures; 100 minute; cu: Johnny Depp, John Turturro, Timothy Hutton, Charles S. Dutton

*1/2 / *****

Hollywood-ul a lansat, în ultimul secol de cinema, o serie de scriitori de romane horror foarte extravaganţi, pe pânza marelui ecran... Printre "bunicii" genului horror ar trebui menţionaţi, desigur, Bram Stocker şi Mary Shelley, creatorii a doi monştri deja clasici, Dracula şi Frankenstein, care au avut, în filme mai mult sau mai puţin "horror", "nemeşişi" din propria încrengătură, sau chiar neveste, copii şi alţi descendenţi. Dar, din păcate, asta se întâmpla la începutul secolului de cinema, iar acum lumea nu se mai sperie de monştri, le trebuie nişte subiecte horror ceva mai snoabe şi, chipurile, mai inteligente...

Nimic surprinzător, deci, în faptul că locul monştrilor a fost luat de copii posedaţi din romane de William Peter Blatty, şi, ulterior, de fantome şi evenimente paranormale din colecţia Dean Koontz. Curios e, totuşi, că Hollywood-ul nu a impus niciodată o ierarhizare a acestora (şi nici nu avea nevoie, atâta timp cât obţineau dolari din vânzarea de bilete). Toţi cei menţionaţi până aici sunt "maeştrii ai genului". Dar adevăratul "maestru al genului" rămâne, totuşi, Stephen King. Eu nu pot să spun că "am ceva" cu autorul King, pentru că voi recunoaşte, cât se poate de sincer: nu i-am citit nici un roman. Am avut ocazia să citesc Shining, dar l-am pasat, şi am în bibliotecă Dolores Claiborne (după care s-a făcut şi un film notabil de Taylor Hackford, cu Kathy Bates într-un memorabil rol principal): nici pe unul nici pe celălalt, n-am avut curiozitatea să le citesc. De ce? Pentru că am văzut (cu toţii!) filmele care s-au făcut după ele. Ei bine, cu filmele care s-au făcut după ele, pot spune că "am ceva", din nefericire.

Nu ştiu câţi romancieri îşi permit să se autociteze şi să-şi autorecicleze propriile teme, aşa cum face King. Tema care îl obsedează pe "maestrul genului" este una care ar putea fi încadrată în domeniul "artă horror" (filme care redau geneza unei poveşti de groază, explicând, fantasmagoric, cam cum funcţionează mintea unui romancier horror): romancieri puţin duşi cu sorcova, posedaţi/torturaţi de oameni/ forţe malefice din exterior/ interior din seria Shining / Dark Half / Misery ş.a.

Ultima găselniţă din acest domeniu este Secret Window, scris (după un roman de King, fireşte, "Secret Window and the Secret Garden") şi regizat de celebrul David Koepp, cel ce a adaptat şi Jurassic Park-ul lui Michael Crichton pentru Spielberg şi a scris Spider-Man pentru Sam Raimi şi Panic Room pentru David Fincher. Influenţele din Panic Room se simt puternic în Fereastra secretă şi nu cred că mai merită menţionate, singura deosebire fiind că, în timp ce Fincher transmitea, cu pirotehnia sa frenetică, nişte fiori reci "hi-tech", Koepp preferă simpla groază de după uşă, mizând (dintr-o mare, mare eroare) pe povestea sa. Una cât se poate de ratată, propunându-şi chiar un "twist" final (asta pentru cei ce nu s-au prins după ce l-au văzut pe Depp vorbind singur pe parcursul întregului film), care combină celebrul Misery de Rob Reiner, să zicem cu Fight Club-ul lui David Fincher.

Excentricităţile binevenite ale jocului lui Depp (de altfel bun, ca de obicei) nu pot salva debilitatea "story"-ului propus de Koepp, şi nici nu pot îndulci inepţia finalului unui remarcabil rateu cinematografic. Pe lângă toate acestea, Koepp mai primeşte o bilă neagră şi pentru căile cele mai triviale prin care creează "atmosferă": personaje care urcă scările încet şi investighează casa după sunete suspecte, umbre de după uşă, etc. sau o avalanşă inepuizabilă de clişee ultra-previzibile: animale găsite moarte, cadavre care trebuie descotorosite urgent şi multe altele.

O notă pozitivă pentru rolul lui John Turturro, cel mai bun al filmului şi pentru închipuirile din mintea lui Depp, eficient transpuse prin imaginea lui Fred Murphy, care le suprapune peste decorul real.

Dle. Koepp, dacă aţi rămas în pană de idei, există scriitori mult mai valabili decât King şi Crichton în America ale căror opere aşteaptă să fie cârpite!