David Koepp şi-a făcut un nume ca unul din cei mai buni scenarişti de la Hollywood (Panic room, Spider Man, Jurassic Park, The Lost World, Mission Impossible, Carlito's Way, Snake Eyes, Death Becomes Her...), dar ca regizor a două filme, succesul l-a ocolit. N-am văzut nici debutul său (The Trigger Effect, 1996, un "thriller apocaliptic", îl descrie Leonard Maltin în ghidul său), nici următorul (Stir of Echoes, 1999, "interesant" - scrie acelaşi - "dar tot mai neplăcut spre final") şi mai ştiu că nici ultimul (acest Secret Window) n-a găsit înţelegere printre criticii americani. Cînd le-am spus unor amici-critici (români!) că mi-a plăcut Secret Window, ei (care nu-l văzuseră) s-au uitat la mine cu milă şi jale: "N-ai citit ce-au scris criticii americani?!" Nu, le-am răspuns, şi - oricum - eu n-am încredere în gusturile criticilor americani.
Sau francezi; primii sînt prea "industry-oriented" şi nu-şi pot scoate din cap că Filmul trebuie să fie 100% Divertisment, ceilalţi sînt prea "intellos" şi nu vor să accepte că Filmul poate fi şi Divertisment. Fereastra secretă al lui Koepp - bazat pe o nuvelă scrisă de Stephen King - pică prost în ambele tabere & tabele: este un thriller (nu "apocaliptic" - deşi are şanse! -, ci intimist), dar cu referinţe livreşti; este cu Johnny Depp, care joacă însă rolul unui scriitor; te duce cu gîndul la Fatal Attraction şi la Misery, dar şi la pictura lui Magritte... Ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, este pe muzica lui Philip Glass - şi nu a lui Hans Zimmer! Probabil că mie mi-a plăcut din aceleaşi motive care l-au făcut nedigerabil americanilor: este un film manierist, dar personal, într-un moment în care la Hollywood se poartă manierismul (vezi remake-urile & reciclările) impersonal şi la normă.
Fereastra secretă povesteşte cam aceleaşi lucruri ca şi Identity al lui James Mangold, dar o face mai bine şi mai elegant. Se ia un scriitor, Mort Rainey (Depp), profund nevrotic, de nu chiar psihotic & schizoid; scriitorul trăieşte o pană de inspiraţie, iar cînd nu o trăieşte, o doarme; soţia, Ami (Maria Bello din Spitalul de urgenţă), l-a părăsit pentru un dobitoc (Timothy Hutton, care arată aproape neschimbat) şi-l hărţuieşte să-i semneze actele de divorţ; colac peste pupăză, într-o zi Mort se trezeşte la uşă cu un cioflingar din Sud, Shooter (Turturro), care pretinde - nici mai mult, nici mai puţin - că el, Rainey, i-a furat o povestire (povestirea care dă chiar titlul filmului)! Nu trece mult şi între Rainey şi Shooter se pune de-o hărţuială misery-cordială cum scrie la carte - şi cum am mai văzut în filme...
Ce este formidabil, în această poveste un pic formatată - în care finalul (pe care n-o să vi-l dezvălui, totuşi!) e destul de previzibil -, ţine de felul în care este vizualizată: camera lui Koepp este de o fluiditate care desfide parcă greutatea & gravitaţia, amintind, cumva, de virtuozitatea lui De Palma & Fincher (cu care Koepp a colaborat). Există un prim indiciu magrittian - casa filmată noaptea, cu luminile reflectate în lac ca în "Imperiul luminilor", tabloul belgianului (imaginea - splendidă - este a lui Fred Murphy, care a fost operator alături de veteranul Henri Alekan la Starea lucrurilor al lui Wenders). Dar lovitura de maestru este dată spre final, cînd reflectarea lui Depp în oglindă e un citat direct din Reproducerea interzisă al aceluiaşi. Aproape că-ţi vine să crezi că David Koepp a făcut filmul special pentru acel cadru!
Story despre scriitor(i) şi despre schizoidia (creatoare) care-i caracterizează, Fereastra secretă este acel thriller inteligent şi stilat pe care-l aşteptam de la Camera... lui Fincher în care ne-am refugiat cu delicii; acum, e ca şi cum acelei Camere... i s-a adăugat o Fereastră secretă: deliciul continuă.
Fereastra secretă/Secret Window, scenariul şi regia: David Koep, muzica: Philip Glass, cu: Johnny Depp, John Turturro, Maria Bello, Timothy Hutton. Thriller SUA, 96 min.