Ceauşescu pe covorul... normal... roşu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Anunţat pe ultima sută de metri ca făcând parte din Selecţia Oficială de la Cannes 2010 (ce-i drept că după, a mai apărut o opţiune in extremis, tot profund politică şi mai - de stânga, pelicula lui Ken Loach: Route Irish), dar fără a fi competiţie, de Andrei Ujică a făcut valuri, încă înainte de vizionarea de pe Croazetă (mai ales că era şi programat la puţin înainte de mini-serialul Carlos, despre teroristul la care a apelat şi "Geniul din Carpaţi"). Internauţii au postat comentarii dezagreabile, fără a-l vedea, doar la ideea că e un mod de a profita de un dictator, ca să câştige autorii notorietate. Mi s-a părut o exagerare, şi am sperat că un cineast care a făcut Videograme dintr-o revoluţie este o garanţie de reuşită. În plus ideea era a lui Velvet Moraru şi montajul şi sound designul îi aparţineau Danei Bunescu. Din păcate realitatea a fost şocantă. Filmul are 3 ore, dar nu voi mai reproşa lungimea excesivă, pentru că a ajuns un loc comun, pentru cronicile interne şi externe la producţiile româneşti, ci voi comenta asupra conţinutului. S-a ales lipsa unui comentariu, lucru de care mulţi s-au grăbit să se extazieze. Ar fi putut să meargă, dacă măcar s-ar fi trecut nişte ani, s-ar fi păstrat o ordine cronologică şi nu un şotron printre perioade (din care lipseşte blestemata lege contra avort şi abia de îţi dai seama de cutremur) sau numele personajelor istorice, de la Mao la Kim Ir Sen - ca să folosească totuşi cuiva această muncă, neîndoios, de Sisif. Se începe cu o scenă de peste un sfert de oră, cu expunerea catafalcului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi lumea care stă la nişte cozi imense, ca să-l vadă. Cine nu ştie, îşi poate imagina că au venit de bună voie, că fostul lider ar fi fost chiar sincer regretat şi că suntem cel puţin bizari, în comportament, dacă aşa reacţionăm faţă de cel sub care s-a murit în închisorile comuniste, distrugându-se elita, care n-a mai putut fi reconstituită, nici până în ziua de azi. Las la o parte prezenţa celei care i-a fost fiică şi s-a crezut actriţă, mulţi luând-o de voie de nevoie în producţiile lor, pe post de frumoasă, plină de temperament... revoluţionar, desigur.

După care îl vedem pe Ceauşescu ţinând un discurs înflăcărat şi făcându-se că duce şi el sicriul. OK. Dar nimic lămuritor despre umbra lui, cel care arată ca Jean Gabin în Clanul Sicilienilor, Ion Gheorghe Maurer, eminenţa cenuşie malefică.

M-am contrazis cu cronicarul de la revista Variety, Jay Weissberg, care venise să-l revadă, după un prim screening la Bucureşti, pe perioada B-EST-ului. După părerea sa, singurul cusur este că trebuie doar să ştii ceva mai multe despre România. Va avea cum să le afle oare cinefilul? Argumentul său a fost că nu se va da în cinematografe. Da, poate, dar se va da la Festivaluri, inclusiv la TIFF şi la televiziuni, unde lumea nu numai că îl va considera un tip pitoresc pe Ceauşescu, dar va întări şi legenda că el nu ştia dezastrul, din ţară (căci urmărim cum i se pregăteşte o vizită Potemkinistă, la o Alimentara, adică se umplu galantarele doar pentru prezenţa sa). J.W. este convins că este o autobiografie, aşa cum însuşi Ceauşescu şi-ar vedea-o. Dar atunci, cu siguranţă că nu ar fi inclus imaginile de... familie, în care ea e în papuci şi joacă împreună, cu "marele conducător" şi cu alţii, un volei din care el este mai mult decât ridicol, că dă doar pe lângă. Sigur că pentru noi e o satisfacţie să-l vedem într-o asemenea postură, pe cel care ne-a îngrădit 25 de ani din viaţă, dar nu e coerent cu ideea. Autorul montajului obţine însă ceea ce dorea: râsul publicului, care este amar, pentru ştie cât de scump s-ar fi plătit un asemenea gest firesc pe atunci. E suficient să ne amintim că după prima vizită în Iran, cu caleaşca (la Şah, care e total ignorată ca şi venirea lui Giscard d'Estaing, la Bucureşti) pentru că spectatorii, la adăpostul întunericului sălii de cinema, chicoteau, îndrăzneala lor avea să scurteze viaţa jurnalelor de actualităţi.

Sigur că Andrei Ujică a avut privilegiul accesului la materiale care nu s-au mai văzut, şi pentru asta, jos pălăria, dar arta constă în felul în care ţeşi povestea şi nu cum te joci cu istoria dureroasă.

(2 din 5 stele)

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Scenariu şi regia: Andrei Ujică
Montaj şi sound design: Dana Bunescu
Cercetări arhivă: Titus Muntean
Consultant vizual: Vivi Drăgan Vasile
Producător: Velvet Moraru.