Barba şi teatrul său multicultural, căci artiştii cu care lucrează provin din orizonturi geografico-spirituale foarte diverse, e parte a teatralităţii de tip laborator recente, travaliul său de cercetare fiind inserat în toate enciclopediile. Ode to the progress/Odă progresului (cu Kai Bredholt, Roberta Carreri, Jan Ferslev, Tage Larsen, Augusto Omolú, Iben Nagel Rasmussen, Julia Varley, Torgeir Wethal, Frans Winther) şi Inside the Skeleton of the Wale/ Închisoarea de oase (cu Kai Bredholt, Roberta Carreri, Jan Ferslev, Tage Larsen, Iben Nagel Rasmussen, Julia Varley, Torgeir Wethal, Frans Winther ) au constituit mostre elocvente în privinţa traseului experimentării realizate la Holstebro, sediul lui Odin. Teatrul ca ritual, spectacolul ca demers şi efect al unui studiu de antropologie teatrală, căutarea resurselor actoriceşti mai puţin obişnuite şi vizibile, forţarea limitelor interpreţilor, raporturile dintre voce, corporalitate şi gestualitate, spaţiul auster, simplu, relaţionarea cu spectatorul sînt însuşiri ce ilustrează credoul lui Barba de a merge de fiecare dată în explorarea spectaculară pe drumuri nedefrişate.
Odă progresului e un discurs scenic construit în cheie ironic-ludică, exclusiv non-verbal, în care cei nouă interpreţi/instrumentişti/dansatori, purtînd costume tip mască sau măşti de tip păpuşă, desenează un crochiu retrospectiv al evoluţiei umanului, ajuns la un prag milenar. Meditaţia e o suită de momente cu valoare de simbol pe scara omenescului, combinînd teme precum viaţa, iubirea, maternitatea, vînătoarea, moartea, utilizate în căutarea unor sensuri originare. Fără preţiozitate teoretică, dar abundînd de referinţe, cu rafinament şi umor, pe acorduri muzicale şi sonorităţi speciale, în ritmuri coregrafiate alert, cu obiecte scenice banale, dar înzestrate cu o forţă de sugestie considerabilă, Odă progresului e o incursiune antropologic-teatrală în mecanismele socialului.
Închisoarea de oase, în schimb, îi poartă pe privitori într-un timp anistoric, pe calea pildelor şi a teatrului înţeles ca ritual. In alveola sacralităţii pătrunzi încă din primele secvenţe: în hala Simerom, două mese lungi, aşezate faţă în faţă, găzduiesc o treime din spectatori. Vin roşu, măsline şi bucăţi de pîine, lumînări aprinse şi evoluţia a opt interpreţi care rostesc în engleză, spaniolă, daneză şi italiană povestioare cu tîlc, recreează o stare vitală, pierdută undeva pe meandrele progresului: comuniunea. Controlul desăvîrşit al vocii, al corpului, acompaniamentul muzical animă sentimente şi emoţii. Iniţial, am ezitat să mă aşez la mese, vroiam să evit interactivitatea. Apoi, nu mi-a părut deloc rău că am făcut-o, cînd însuşi Eugenio Barba mi-a turnat vin roşu în pahar! Uşor crispat, publicul s-a sfiit să servească din ceea ce avea în faţă. La final, a aplaudat îndelung, sperînd să-i readucă pe interpreţi în spaţiul de joc. Dar regia, firesc, nu le-a îngăduit. Ideea de ceremonie liturgică nu permite ieşirea din rol şi dezvăluirea.
Asistînd la reprezentaţii, ascultînd conferinţa lui Barba, mai degrabă un dialog cu George Banu, provocat de acesta din urmă, şi parcurgînd cele două volume de traduceri din scrierile regizorului, lansate la Sibiu, configurezi portretul unui artist complicat, frămîntat de găsirea propriilor certitudini în privinţa artei pe care o practică. Temperament meridional, format în spiritul "teatrului sărac" al lui Grotowski, relocat în ţările nordice, mai întîi în Norvegia, apoi în Danemarca, unde a început cu un grup alcătuit din cei respinşi la facultăţile de profil, Barba a navigat întotdeauna împotriva curentului, a preferat calea dificilă. Poate de aceea a şi fascinat, nu ca un guru care atrage prin carismă, atingînd cote uimitoare de popularitate, ci ca un artist autentic, pentru care arta e mai mult decît spectacolul în sine, e un proiect de viaţă. Interesul profesional cu care i-am privit creaţiile nu m-a putut împiedica de la o constatare nostalgică: eram martori la faza crepusculară a unui demers care a forat decenii la rînd în profunzimile teatralului. Ceea ce am vizionat era impecabil lucrat, dar orice curent ajunge la un punct al epuizării interne. Forţa vitală au reprezentat-o dintotdeauna, încă de la Ortofilene, primul lor spectacol, actorii şi devotamentul necondiţionat faţă de Odin. "Cel de-al treilea teatru" nu poate exista în afara "actorului sfînt" şi a fluxului empatic cu publicul. Echipa lui Barba a trecut binişor de vîrsta maturităţii biologice, şi chiar dacă cea spirituală e încă mult mai mică, iar forma fizică e de invidiat, firele grizonate (la Barba, excluisv albe) mărturisesc despre calitatea patrimonială a lui Odin şi a realizărilor lui. De-acum, vorba lui Barba, să continue cei tineri. Pippo del Bono evolua la Sibiu la o săptămînă distanţă în timp.
Autointerogaţiile lui Brook
Prin forme simple într-un spaţiu gol, Peter Brook, o altă figură legendară a "secolului regiei", a adresat întrebări cu valoare de poetică teatrală prin Warum, Warum (o coproducţie Schauspielhaus Zürich / Teatro Garibaldi di Palermo/Bart Production S.À.R.L.). Era, de fapt, o autointerogaţie, pusă-n scenă cu actriţa Miriam Goldschmidt şi muzicianul Francesco Agnello, cîntînd la un instrument ca o navă spaţială neidentificată, inventat în urmă cu cîţiva ani şi botezat hang. Scenariul dramatic monologat reuneşte şi teatralizează texte clasice din cîmpul esteticii scenice, de Antonin Artaud, Gordon Craig, Charles Dullin, Meyerhold, Zeami şi Shakespeare, într-un eseu, a theatre research, cum precizează realizatorul. Nimic ermetic, nimic făţiş, totul curge firesc, cu umor, alternînd părţile verbale, susţinute expresiv de actriţa de culoare a lui Burgtheater Viena, şi cele instrumentale, sonorităţi la fel de stranii precum forma hang-ului ce le eliberează.
Deşi foarte diferite sub aspectul formei, producţiile lui Barba şi Brook mi-au dat tot timpul senzaţia unor puternice puncte comune. Eşantioane de teatru-laborator, şi unele şi celălalt evidenţiau dimensiuni esenţiale ale celei de-a patra dintre arte, nu oferind răspunsuri ferme ori adevăruri definitive, ci înfăţişînd cu tandreţe profunzimi ale teatrului.
Descarcă programul FITS 2010 aici.