Palmaresuri şi antitopuri paralele la TIFF 2010 (II)

I. Care ar fi palmaresul dumneavoastră personal - cu 3-5 premii, cu titulaturile (titlurile) şi motivaţiile respective -, pentru tot ce aţi văzut / auzit / citit / trăit la Cluj, la TIFF 2010?
II. Aţi putea compune şi un antitop, pentru zonele eventual gri, violet sau altfel colorate, din ce aţi văzut / auzit la TIFF 2010?

Continuăm publicarea răspunsurilor primite de la cronicarii cinematografici prezenţi la TIFF. Ediţia a IX-a a fost una foarte reuşită, atît prin valoarea filmelor prezentate, cît şi prin dezbaterile despre filmul românesc. În numărul trecut, am publicat opiniile lui Florin Barbu, Laurenţiu Brătan, Andrei Creţulescu, Codruţa Creţulescu şi Mihai Fulger. Iată, acum, partea a II-a - şi ultima - a colocviului realizat la Cluj.

Cristi Luca: Revelaţia Festivalului: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică

I. Din păcate, am văzut prea puţine filme pentru a putea face un top, dar pot spune că revelaţia festivalului a fost pentru mine Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, în regia lui Andrei Ujică - un excelent documentar, în care imaginile cu dictatorul sînt excelent montate şi au o forţă de sugestie nemaiîntîlnită în cinematografia recentă. Oricare comentariu peste imaginile respective ar fi fost de prisos. Alte filme care mi-au plăcut sînt Aurora, al lui Cristi Puiu, Marţi, după Crăciun, al lui Radu Muntean, The Shukar Collective Project, al lui Matei-Alexandru Mocanu, Dogtooth / Canin, în regia lui Giorgos Lanthimos şi Baaria, în regia lui Giuseppe Tornatore. Am totodată şi două momente memorabile: primul, în care Wim Wenders stătea cuviincios la coadă la îngheţată, în Piaţa Muzeului, şi cel de-al doilea, protestul de la Gala de închidere, împotriva noului proiect de lege a cinematografiei.

II. Nu am nici un antitop legat de TIFF, doar regrete că am ratat filmul care a luat Marele Trofeu (Mundane History), proiecţia specială a Metropolisului, Hiroshima, al lui Pablo Stoll şi multe altele. Aproape tot restul.

Cristi Mărculescu: Un festival crescut organic, într-un oraş frumos şi bogat în istorie

I. Un palmares personal? Greu de stabilit, pe rezonuri de selecţie amplă şi calitativ generoasă. En passant, ce rămîne sînt titlurile "de impact personal"; cele mai stranii şi poetice pelicule: Antiplano (regia Peter Brosens & Jessica Hope Woodworth), intersecţie de Notre musique cu Babel, film frumos despre o lume bolnavă, şi Dogtooth / Canin (regia Giorgos Lanthimos), cel mai inexplicabil puseu SF, abstract, absurd, splendid al cinema-ului grec. Am avut şi prezenţe româneşti notabile: Reconstituirea lui Pintilie, care rămîne, la patru decenii de la premieră, cel mai bun film făcut vreodată pe aceste plaiuri carpato-danubiano-pontice, zdrobitorul colaj al lui Andrei Ujică, bazat pe arhivele epocii Ceauşescu (durează trei ore, nu plictiseşte vreo secundă, este splendid, incredibil, atroce şi se intitulează Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu).

Mănuşile roşii este o nouă ecranizare după Eginald Schlattner, semnată de Radu Gabrea - un film necesar, tenebros şi capabil să pună întrebări esenţiale legate de comunismul şi colaboraţionismul de la finalul anilor '50. Revizitarea uber-arty a Epocii de Aur, semnată de Adina Pintilie în Oxygen este un reper vizual-conceptual unic şi merită, de asemenea, amintit. Ca şi două comedii simpatice de scurtmetraj: Ochiul păpuşii (Doru & Bogdan Drăgoi, juni debutanţi capabili de satiră spumoasă) şi Captivi de Crăciun (Iulia Rugină, care optează pentru comedie "de public").

Am descoperit două documentare absolutamente epocale: L'enfer de Henri-Georges Clouzot (Serge Bromberg & Ruxandra Medrea retrasează coordonatele unui film care, dacă ar fi fost vreodată terminat, ar fi schimbat cinema-ul) şi Videocracy (investigaţie semnată de Erik Gandini, privind modalităţile de spălare pe creier en masse prin intermediul TV-ului, la care au fost supuşi, vreme de patru decenii, italienii). Per ansamblu, spectatorii au avut de-a face cu o selecţie mult mai variată decît în ultimii doi ani (de la comedii low-key chiliene la cinema-ul de artă sovietic, de la dubioşenii asiatice la drame foarte franţuzeşti), au fost de toate (şi nu întotdeauna pentru toţi tonţii), o selecţie ale cărei coordonate au fost cinismul sumbru şi subiectele deloc confortabile.

Privit din interior, festivalul a crescut organic şi s-a implementat just, într-un oraş frumos şi bogat în istorie. O bilă albă pentru abundenţa de evenimente conexe (legate de fashion, foto şi mai ales întîlnirile directe, facilitate de organizatori, între spectatori şi cineaşti, fie ei români sau de pretutindeni).

II. Nu am avut timp pentru prea multe nemulţumiri. Am rămas totuşi cu impresia că, în sălile clujene ale TIFF-ului, s-a rîs şi s-a aplaudat, cam prea mult. Uneori, chiar şi cînd nu era cazul.

Magda Mihăilescu: Coloana vertebrală a unei cinematografii puternice

Palmaresul meu, restrîns la filmele din competiţie rezervată filmelor de debut şi celui de-al doilea op al debutanţilor, ar arăta astfel:
1. Invers / Reverse, al polonezului Boris Lankos, un debut în lungmetraj. Drept să spun, m-a mirat absenţa lui de pe lista premiilor, toată lumea vorbea despre el. Este un film inteligent, de un umor trist, ce mi-a amintit de primele creaţii ale lui Kieslowski şi Felix Falk. Anii '50, cu toate grozăviile lor, văzuţi prin viaţa a trei femei, fiica, mama, bunica, da, şi ea, care fac Rezistenţă aşa cum înţeleg şi pot ele mai bine, închid o întreagă istorie.
2. Graşii / Gordos. M-am bucurat că la al doilea film, după AzulOscuroCasiNero, Daniel Sanchez Arevalo a confirmat din plin calităţile debutului: inventivitatea umorului, dincolo de care citim detalii nu întotdeauna măgulitoare despre viaţa contemporană.
3. Felicia, înainte de toate / Medalia de onoare. Nu vreau să stabilesc, acum, ierarhii. Aş nedreptăţi pe unul sau pe altul dintre aceste două filme, care aparţin categoriei numite "coloana vertebrală" a unei cinematografii puternice. Poate că ar fi bine-venită o discuţie despre importanţa scenariştilor profesionişti, temă exemplar ilustrată de cele două titluri.

Valerian Sava: Şansa unică a cultivării formulelor elitiste, noncomerciale

I. 1-2 (ex aequo, alfabetic). Aurora şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Cristi Puiu e cu certitudine autorul care, inaugurînd, în 2001, Noul Cinema Românesc, prin Marfa şi banii, este şi cel dintîi (poate singurul, deocamdată) autor de după anul 2000 pe care nimic nu-l va putea omite, nici muta mai jos de pe un loc nenumerotabil, dar de frunte, al filmografiei româneşti din toate timpurile, în ciuda faptului că sistemul nereformat i-a rărit operele, la distanţe de cîte 4-5 ani, el încheind deceniul cu numai trei lungmetraje (între timp, Moartea domnului Lăzărescu). Conferinţa sa de presă de la TIFF 9 l-a singularizat suplimentar, prin limpezimea coordonatelor următoare, irepresibile, ale operei sale.

Andrei Ujică e marea surpriză a sfîrşitului de deceniu, el făcînd dintr-un "documentar de montaj" un fapt major de artă filmică, unique au monde, prin elocinţa cu care demontează resorturile intime ale totalitarismului de toate culorile, dezarmant - să sperăm - pentru nostalgici, cuceritor pentru tineretul de azi, cum a demonstrat admirabil publicul de la Cinema Republica din Cluj.

3-4 (ex aequo). Adaug celui mai însemnat eveniment, în ordine cultural-filmologică, din istoria celor nouă ediţii ale TIFF - proiecţia variantei integrale restaurate a capodoperei lui Fritz Lang, Metropolis, prezenţa la Cluj, atît prin trei dintre filmele sale, cît şi prin conferinţa de presă şi master-class-ul, egal de captivante, a lui Wim Wenders. Răspunzîndu-mi unei întrebări, el a confirmat un adevăr care, dacă ar fi conştientizat la noi, ne-ar scuti de multe bîjbîieli, în critica şi politica locală: similaritatea dintre condiţia Noului Cinema Românesc, din anii 2000, şi cea a Noului Film German din anii '60-'70, rezumată în cele două scurte propoziţii cu care se încheia în 1962 Manifestul de la Oberhausen: "Vechiul cinema a murit. Noi credem în cel nou".

5. (extins peste norma punctajului, cu un 6). Colocviul privind raporturile dintre film şi literatură, moderat de Marius Chivu, cu contribuţiile notabile ale lui Cezar Paul-Bădescu, Florin Lăzărescu, Dora Pavel, Matei Florian, Cecilia Ştefănescu şi nu numai. De asemenea, a treia ediţie a colocviului internaţional al criticilor, Filmul românesc azi. Romania on the Movie Map, care a întrecut şi el aşteptările şi temerile exprimate în comentariul-prefaţă, îndeosebi prin accentul pus de un Ronald Bergan (Marea Britanie) pe şansa unică a cultivării intensive a unui anume "elitism" al formulelor, fără a ceda - în condiţiile date - autoamăgirilor unei political correctness, prin finanţarea utilitară, "echilibrată", a filmului de gen / popular / comercial.