Impresii post-festival - TIFF, 2010

Altiplano, Belgia-Germania-Olanda, 2009
regie Peter Brosens&Jessica Hope Woodworth
cu Magaly Solier, Olivier Gourmet
 
Altiplano este unul din acele filme cu respect pentru confortul vizual al spectatorilor şi pentru drepturile omului, ȋn general, care aduce ȋn discuţie o problemă ecologică a lumii contemporane (poluarea cu mercur a unei regiuni aurifere din Peru), dar n-are impertinenţa să spună ceva nou despre ea. (Irina Trocan)

(Citeşte cronica integrală aici)

La Danse - Le Ballet de l'Opéra de Paris, Franţa - SUA, 2009
regie Frederick Wiseman
 
La Danse este oarecum diferit de alte documentare ale lui Frederick Wiseman în sensul în care realizatorul pare aici mai interesat de dansul în sine decât de prezentarea unor tipologii umane, a unor situaţii dramatice sau a unor probleme sociale. În multe din filmele lui, instituţiile în care alege să filmeze sunt mai mult un pretext pentru a surprinde situaţii dramatice sau personaje interesante. (Tudor Jurgiu)

(Citeşte cronica integrală aici)

Medalia de onoare, România - Germania, 2009
regie Călin Peter Netzer 
cu Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Radu Beligan
 
Medalia de onoare e unul dintre filmele româneşti ale anului 2010 care se deschid cu o secvenţă de dormitor (la fel ca Marţi, după Crăciun, r. Radu Muntean, Felicia, înainte de toate, r. Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf şi Aurora (r. Cristi Puiu). Încă nu se poate generaliza cu privire la o tendinţă de explorare a intimităţii personajelor, însă pentru fiecare film în parte secvenţa funcţionează diferit. (Georgiana Madin)

(Citeşte cronica integrală aici)

Portretul luptătorului la tinereţe, România, 2010
regie Constantin Popescu jr.
cu Constantin Diţă, Alexandru Potocean
 
Portretul luptătorului la tinereţe nu are exact ce promite titlul; adică portretul unui luptător. Asta pentru că nu are personaje bine definite şi nici structură de film, fiind o înşiruire de evenimente, în principal lupte de gherilă. Şi totuşi, nu e un film rău. Iar cu mai mult pragmatism la montaj, ar fi putut fi mai concentrat şi mai bun. (Lucian Munteanu)

(Citeşte cronica integrală aici)

Rapt, Franţa - Belgia, 2009
regie Lucas Belvaux
cu Yvan Attal, Anne Consigny
 
Bazat pe răpirea din anul 1978 a preşedintelui grupului Schneider, Édouard-Jean Empain, filmul lui Lucas Belvaux este mai mult decât un thriller al genului, fuzionând etapele convenţionale ale unei răpiri cu o analiză psihologică din mai multe perspective. Povestea este, de această dată, a lui Stanislas Graff (Yvan Attal), directorul executiv al unei importante companii, pentru care se cere o recompensă de 50 de milioane de Euro. (Georgiana Madin)

(Citeşte cronica integrală aici)

Soul Kitchen, Germania, 2009
regie Fatih Akın
cu Adam Bousdoukos, Moritz Bleibtreu
 
E atât de ieftin ultimul film al lui Fatih Akın, încât nu înţeleg de ce a mai luat şi premii şi cum de regizorul a reuşit să vorbească despre lipsa de indentitate în mijlocul conflictului cultural - social aflat la întretăierea dintre Est şi Vest în Gegen die Wand / Cu capul înainte (2004). Ce era excelent acolo era întregul univers turc presărat cu obiceiuri habotnice, austeritate şi pseudo-libertate; pe când în Soul Kitchen el este banalizat, mai degrabă pare câinele jigărit al Europei. (Andrei Ciorică)

(Citeşte cronica integrală aici)

Submarino, Danemarca-Suedia, 2010
regie Thomas Vinterberg
cu Jakob Cadergren, Peter Plaugborg
 
Thomas Vinterberg a declarat că Submarino este cea mai sumbră operă a sa; şi vorbim aici despre omul care, ȋn 1998, făcea primul film ce respecta normele austere stabilite de Dogma ʼ95: Festen / Sărbătoarea, a cărui poveste a şocat toţi spectatorii pe care i-a impresionat ȋn vreun fel; ceilalţi - adică cei care au respins toată seria de dezvăluiri, calcule şi reacţii ȋmpietrite ca pe o făcătură ieftină, lipsită de adevăr uman - nu vor fi impresionaţi nici de Submarino. (Irina Trocan)

(Citeşte cronica integrală aici)