august 2010
Expoziţia The Golden Flat - Ultimul carnaval este o dovadă în plus că ceea ce contează în felul în care privim un obiect sau ne raportăm la o situaţie sunt insolitul percepţiei şi conexiunile care se produc în momentul contactului cu obiectul observaţiei.

Este o instalaţie cu şi despre obiecte vechi şi uzate, devorate de propria lor funcţionalitate, incapabile să trezească vreun ataşament emoţional sau estetic unui privitor comod, dar care se dovedesc a fi o sursă de imprevizibil estetic şi conceptual. Acolo unde nu mai e aproape nimic de văzut sau de gândit, sensibilitatea artistică descoperă un alt mod de raportare la trecutul care supravieţuieşte prin forme hibride, în cele mai neaşteptate configuraţii formale sau emoţionale.

Dincolo de valoarea documentară a ambientului construit în spaţiul expoziţional - toate obiectele provin din locuinţe modeste din anii '70 - '80 şi au fost recuperate recent - descoperim plăcerea transgresiunii, a saltului dincolo de comodităţile privirii şi ale gândirii. Vechiul ansamblu funcţional al unei locuinţe obişnuite se transformă într-un neaşteptat teatru baroc. Piesele de mobilier şi sute de accesorii sunt transformate prin procedee artistice. O răsturnare spectaculoasă de situaţie în care obiectele fără sfârşit, pe care încă le mai găsim în multe spaţii private, evadează într-o nouă ordine simbolică, destructurantă, cea a carnavalului.

Sculptura-obiect este o preocupare mai veche a lui Alexandru Potecă, dar de această dată căutările nu ţin doar de sfera esteticului. În spatele acestei expoziţii stă un demers documentarist, apropiat de cel al etnografiei urbane, despre care artistul mărturiseşte: "documentarea, căutarea şi achiziţionarea tuturor pieselor, precum şi întâlnirea cu posesorii lor se dovedesc la fel de tentante ca şi noua identitate pe care vreau s-o dau acestui spaţiu al locuirii". Alexandru Potecă are în proiect realizarea unei cărţi-obiect (interactivă) care să sintetizeze demersul ce a dus la realizarea instalaţiei The Golden Flat - Ultimul carnaval.

(Adina Puşcariu, Critic de artă)

The Golden Flat - Ultimul carnaval - instalaţie
Tehnică: mixed-media
Artist: Alexandru Potecă
Vernisaj: vineri, 6 august 2010, ora 19.00
Durată: 6 august - 26 august 2010, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00, la Muzeul Ţăranului Român Bucureşti
Sponsori: Temad-Co. SRL, Club Tago Mago

Contact:
Alexandru Potecă
Tel.:0725 917 725
E-mail: [email protected]
http://alexandrupoteca.wordpress.com/category/the-golden-flat/

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus