Totul este cinema, totul este (re)construcţie, totul este iluzie - Reconstruction

Filmul Reconstituirea unei Iubiri aka Reconstruction începe cu numărul de magie al unui iluzionist care reuşeşte să ţină o ţigară în aer între mâini. La un David Lynch, acest iluzionist ar putea fi perfecta încarnare a bizarului necunoscut (cow-boyul din Mulholland Drive, bărbatul în negru din Lost Highway) care bruiază pistele sau care le clarifică. Întregul film se scaldă într-o atmosferă neagră, de policier, acompaniat de o muzică clasică melancolică.

Reconstruction ne propune iniţial parcursul a două cupluri distincte care sunt fiecare in căutarea iubirii şi a sensului vieţii. Dar departe de a fi un film al dublului, al fantomelor şi al universurilor paralele, Reconstruction este un vodevil comic şi absurd despre dificultatea de a iubi şi de a rămâne constant în sentimente. În ciuda temelor sale (chinurile creaţiei, dificultatea de a accepta şi de a arăta sentimentele, angoasele existenţiale, lipsa de încredere în persoana iubită, manipulările de orice soi), filmul nu e cinic, ba din contra, este de un romantism naiv. Ca dovadă: intriga sa se cristalizează în jurul iubirii la prima vedere şi a inaccesibilităţii ei!

Regizorul îşi face aici propriul In the mood for love şi transformă o poveste simplă într-un labirint spaţio-temporal complex în care nimic şi nimeni nu se mai regăseşte. El multiplică cadrele strânse în jurul fetelor şi a corpurilor actorilor cu o senzualitate şi un erotism carnal. De-altfel în timpul scenei de dragoste foarte frumoase (dar reci) în care cei doi amanţi îşi oferă generos plăcere, ne dăm seama că lumea personajelor este reflexia stărilor lor sufleteşti. Când nu sunt preocupaţi, înoată în fericire. Aceasta justifică brusc o vreme exterioară clementă şi o extremă luminozitate!

În această ambivalenţă între zi şi noapte, între alb şi negru, între rece şi cald, între luminos şi întunecat stau cele mai bune momente din Reconstruction”. În mod subtil Christoffer Boe analizează codurile filmului fantastic prin intermediul dialogurilor, simple şi prozaice, şi al mise en abîme-urilor complexe: prin fotografie, literatură, sau magie. Regizorul se distinge totodată prin stăpânirea formală: cadru, spaţiu, profunzimea câmpului, prin ideile inedite dar repetitive: planuri geografice care situează personajele, şi prin stilul său elegant.

În final personajele sunt cele mai emoţionante, prizoniere ale unui sistem pervers. Personajul principal este un jouisseur care se îndrăgosteşte şi se pierde total. Prea pudic pentru a-şi mărturisi sentimentele, o va face prin intermediul literaturii. Este un exemplu care subliniază superioritatea scrisului asupra oralului în sensul în care scriitura poate permite oamenilor să exprime sentimente pe care nu le-ar putea exprima altfel.

Trăim o plăcere autentică în a ne abandona meandrelor acestei intrigi care simulează întunericul pentru a regăsi puritatea sentimentelor. O reflecţie asupra raporturilor bizare între artist şi opera sa. Exact ceea ce face aici scriitorul: implică elemente ale propriei vieţi în povestirea sa chiar dacă asta înseamnă să distrugă parcursul personajelor. Ca un marionetist cu păpuşile lui, ca un magician care ţine ţigara în aer...