Revista HBO / iunie 2005
Reconstruction
Un tânăr fotograf danez se îndrăgosteşte la prima vedere. Îşi abandonează prietena într-un metrou din Copenhaga şi trăieşte o noapte de pasiune cu soţia unui scriitor venit în oraş pentru câteva zile. De a doua zi, nimic nu mai e la fel.

E foarte greu să vorbeşti despre Reconstruction. După ce l-ai urmărit întâia oară, eşti uşor confuz, dar absolut mişcat. Ai tendinţa să vorbeşti cu cel de lângă tine sau să începi o căutare pe internet. Vrei să-l mai vezi o dată. Vrei să înţelegi ce are de spus tânărul danez, Christoffer Boe, la debut cu un lung metraj. Colaborarea sa cu actorii principali din Reconstruction, Nikolaj Lie Kaas şi Marie Bonnevie, e mai veche. Ei apar şi în Anxiety, un scurt metraj din 2001 care împreună cu Obsession (1999) şi Virginity (2000) alcătuiesc o trilogie pusă la cale de Boe în timpul studenţiei.

Povestea în care îi distribuie Boe, care spune că între cei doi există o chimie rară, e o dramă romantică pretenţioasă faţă de privitor. Desfăşurarea e oarecum bizară, ca un experiment deschis de tipul "Şi dacă..." Şi dacă el, Alex, deşi are o iubită, Simone, se îndrăgosteşte nebuneşte de Aimee. Dar Aimee şi Simone sunt interpretate de aceeaşi Marie Bonnevie... Şi dacă Aimee e căsătorită cu August, un scriitor, dar simte atracţia irezistibilă faţă de Alex. Şi dacă cei doi se conversează ca şi cum s-ar cunoaşte de o viaţă şi ajung să aibă o aventură. În 24 de ore se comprimă o situaţie atât de cunoscută din filme şi din viaţă. Dar situaţia asta e scrisă chiar de August, care întors mai devreme în camera de hotel, află despre aventura celor doi... Şi Boe împinge lucrurile mai departe, spre meditaţie. Şi dacă el, Alex, se trezeşte fără trecut. Spaţiul şi timpul par să se fi dizolvat, oamenii nu-l mai recunosc, iubitei lui de ieri, Simone, îi e străin, şi nici casa în care locuia nu mai e la locul ei. Singura lui şansă e iubirea pentru Aimee. E unica lui şansă de a mai exista. Dar testul iubirii e unul total. Nu ai voie să dai înapoi, nu ai voie să te îndoieşti. Altfel, Ea dispare şi odată cu Ea şi tu. Deşi ştii prea bine că ai de-a face cu o creaţie, filmată impresionant şi jucată cu suflet, dar totuşi o creaţie, nu poţi să nu simţi durerea. Asta vrea Boe.

  Trivia

Pentru că susţine că filmele presupun mereu o muncă de echipă şi un efort colectiv, regizorul şi coscenaristul filmului, Christoffer Boe, îşi semnează filmele cu "Hr. Boe & Co." El face acest lucru înca din perioada studenţiei la Şcoala Daneză de Film.

Pelicula nu a reuşit rezultate notabile la capitolul încasări. A avut însă un succes răsunător în festivaluri internaţionale. Premiile şi nominalizările au venit la Cannes, San Sebastian, Sofia, Chicago sau Manila. La TIFF 2004, la Cluj, filmul a obţinut premiul pentru regie şi a fost văzut de un număr record de spectatori, în aer liber, sub ploaie.
Regia: Cristoffer Boe Cu: Nikolaj Lie Kaas, Maria Bonnevie, Krister Henriksson

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus