Noi reacţii în presă la Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Eseul lui Andrei Ujică ar putea să fie filmul românesc al anului 2010, dacă e să ne luăm după interesul presei internaţionale trădat de numărul textelor, spaţiul acordat şi epitetele folosite. Cahiers du Cinéma publică în numărul pe iunie 2010 interviuri cu doar trei cineaşti prezenţi la Cannes: Apichatpong Weerasethakul, Abbas Kiarostami şi Andrei Ujică.

Interviul realizat la Cannes de Patrice Blouin pentru Cahiers cu Cinéma pleacă de la constatarea că trei filme româneşti au făcut în acest an să se vorbească despre ele pe Croazetă - Aurora, Marţi, după Crăciun şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. De fapt, jurnalistul l-a şi întrebat pe Andrei Ujică în ce relaţie se află cu "noul val" românesc, acesta răspunzând că şi el, şi cineaştii "noului val" explorează "limitele realismului în cinema", punându-şi întrebări "despre raportul dintre reprezentare şi realitate".
 
Andrei Ujică mai e întrebat în acest interviu pe două pagini de ce a ales să folosească numai imagini de arhivă, cum a construit o poziţie critică plecând de la imagini de propagandă, cum a decurs munca de realizare a sunetului (mare parte din imagini fiind fără sunet), cum s-a modificat viziunea sa despre Ceauşescu în cursul realizării filmului.  Patrice Blouin a remarcat scena "incredibilă" a întâlnirii dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov.

Întoarcerea lui Ceauşescu de la Moscova, după această întâlnire, i-a adus aminte lui Andrei Ujică de sfârşitul filmului lui Fellini, Casanova: "Casanova scrie în bibliotecă în timp ce jos se desfăşoară un bal. Coboară scările şi începe să se răspândească zvonul că a apărut marele Casanova. Dar el nu e decât un om bătrân care nu mai înţelege nimic din modă şi de care fetele încep să râdă, pentru că e ridicol. Ceva de genul ăsta se petrece şi în scena cu avionul."

Anul trecut, primul film al lui Andrei Ujică, Videograme dintr-o revoluţie/ Videogramme einer Revolution, realizat împreună cu Harun Farocki, era inclus în top ten-ul celor mai subversive filme din istoria cinematografului, top publicat de revista Cahiers du Cinéma.

Imaginile de propagandă conţin şi ele propria contradicţie

În cinci pagini,  numărul 43 al revistei CinemaScope publică un text introductiv, semnat de Mark Peranson, urmat de un interviu realizat de acesta, la Bucureşti, cu Andrei Ujică. Titlul articolului, care vine imediat sub o mare fotografie prezentându-l pe Nicolae Ceauşescu de mână cu Kim Jong Il, este "The Greatest Dictator. The Autobiography of Nicolae Ceausescu".
 
După ce leagă Autobiografia... de precedentele două filme ale lui Andrei Ujică şi demonstrează că filmul este o "operă fictivă", prezintând "o imagine a lui Ceauşescu aşa cum ar fi dorit el să fie prezentat", Mark Peranson se opreşte la scena în care dictatorul face o vizită de lucru la o alimentară din Bucureşti, încercând pâinea cu degetele ca să vadă cât de moale e.
 
"Să priveşti (sau, mai bine zis, să citeşti) scene ca aceasta - având cunoştinţe de bază de limbă română şi de istorie europeană a secolului XX -, e tot ce trebuie pentru a înţelege ce face Ujică şi de ce filmul lui e, după câte se pare, o capodoperă. Vei înţelege că oamenii aceştia au petrecut săptămâni, dacă nu luni pregătindu-se pentru această vizită, şi că întreaga lui lume (n.red. - a lui Ceauşescu) este un decor de cinema", scrie criticul.

"Dacă acesta e un film narat din perspectiva lui Ceauşescu, tocmai oamenii de pe margine - figuranţii, dacă vreţi, incluzând operatorul oficial şi pe tehnicienii anonimi - sunt cei care prin gesturi discrete arată mai multe despre viaţa sub dictatură decât oricare dintre tot mai maladivele discursuri ale lui Ceauşescu.
 
Numeroase documentare controlează lucrurile pe care le vezi; filmul lui Ujică despachetează imagini originale filmate pentru a-i servi stăpânului, pentru a demonstra că orice imagine - chiar şi cea de propagandă pură - conţine în ea propria contradicţie."
 
În amplul interviu pe care l-a acordat revistei CinemaScope, Andrei Ujică povesteşte cum a ajuns să facă film, deşi făcea de tânăr literatură. "Provin dintr-un mediu literar şi am început să scriu de la o vârstă fragedă. Nu am făcut nimic concret pentru a ajunge în cinema. Aveam ideea absurdă că într-o bună zi voi ajunge să fac film fără să învăţ cum să o fac, ceea ce era complet nerealist, deşi..."
 
Primul film, Videograme dintr-o revoluţie (1992) l-a realizat cu Harun Farocki, la invitaţia acestuia, după ce acesta a citit cartea pe care Andrei Ujică a scris-o împreună cu un coleg de la Universitatea din Mannheim, Hubertus von Amelunxen, Television/Revolution: The Ultimatum Of The Images, care trata despre evenimentele din decembrie 1989 prin intermediul teoriilor media.

Ce e interesant la Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este,  mărturiseşte Andrei Ujică, faptul că, deşi foloseşte imagini de propagandă, îţi permite să observi ("dacă priveşti destul de atent") "fragmente de viaţă adevărată în spatele sau pe marginea imaginilor."
 
"Noi simplificăm lucrurile, dar aceste scene nu fac parte doar din viaţa lui Ceauşescu, ci şi din viaţa oamenilor. Când ei petrec ore întregi ca să meargă la defilare, asistăm şi la o parte importantă a vieţii lor, şi e important de văzut şi de reflectat pe marginea duplicităţii, oportunismului şamd", spune Andrei Ujică.
 
Andrei Ujică a reconstruit "satul Potemkin al lui Ceauşescu"
 
Sub titlul "Tyrant with a Movie Camera", J. Hoberman semnează în The New York Review of Books Blog un articol pe care îl deschide cu o referire la "camera-obiect" a lui Dziga Vertov. "Montajul generează sens - sau absenţa lui", scrie criticul american al cărui excurs e amplu şi laborios, conţinând inclusiv o trimitere la corespondenţa anonimă din România publicată în 1986 în The New York Review of Books de un călător străin (http://www.nybooks.com/articles/archives/1986/oct/23/birth-and-death-in-romania/).

După ce punctează momentele importante din biografia lui Nicolae Ceauşescu reţinute de montajul Danei Bunescu, J.Hoberman găseşte firească "fascinaţia" lui Andrei Ujică pentru "pierduta lume comunistă a copilăriei sale", mai ales că a părăsit România în 1981.

"La Cannes, Ujică le-a spus celor care l-au intervievat că Autobiografia... a fost o formă de terapie. Într-adevăr, primul film pe care l-a făcut în România i-a permis să se întoarcă acasă şi să reconstruiască satul Potemkin al lui Ceauşescu din capete de celuloid.
 
Rezultatul este pe cât de monumental, pe atât de efemer, şi nu lipsit de un anumit patos înfricoşător. Nenorocirea adusă de proasta guvernare - care constituie absenţa structurală a filmului -, e amplificată de aberaţiile fabricate şi vârâte pe gâtul unei naţii suferinde."
 
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu va fi lansat în această toamnă (probabil noiembrie 2010) în România. El va fi distribuit de Cristian Mungiu care împreună cu compania sa de distribuţie, VooDoo Films, plănuieşte o lansare memorabilă. Între 3 şi 7 august 2010, filmul a fost prezentat la festivalul de la Melbourne.