Romeo nu ştie să se poarte cu femeile. El se opreşte doar la una dintre ele şi tot universul îi cade în cap. Deci îşi merită soarta. Spre deosebire de el, James Bond cade mereu în picioare. Dacă o femeie se pierde pe drum, o alta iese la curbă. Prezentul e ceea ce contează şi dacă James Bond nu moare azi nu e numai ca să apară într-un nou film din serie, ci şi ca să nu ne dezamăgească. El nu e ca noi, el e un personaj extraordinar, lucios şi translucid (are un pic din transparenţa gheţii - nu poţi spune că are sentimente), care glumeşte de undeva de la înălţimea unei inteligenţe superioare. Chiar te întrebi dacă nu cumva se foloseşte de oameni (inclusiv de femei), la fel cum se foloseşte de complicatele lui maşini, ceasuri şi alte gadget-uri, furnizate de Q (un fel de Dumnezeu tehnic) pentru a executa ordinele lui M (spiritul feminin care conduce întregul univers?).
Personal nu îmi e simpatic Pierce Brosnan, pe care îl bănuiesc de un anume snobism, mai ales după ce a fost distribuit în rolul lui Bond, rol de care se achită acum a patra oară. Îl preferam pe Roger Moore şi chiar pe Timothy Dalton (care pare un băiat dintr-o bucată). Dar probabil că James Bond trebuie să fie şi un pic snobbish, şi un pic narcisist. Şi Roger Moore era.
Să nu mori azi (adică Die Another Day), ca şi celelalte filme cu James Bond, se termină bine şi asta ştim de la bun început. Prin urmare, ne putem concentra pe ce se petrece între coperţi. Acum, scenariştii Neal Purvis şi Robert Wade (care au scris şi The World is Not Enough) îi ataşează agentului britanic o agentă americană (Marea Britanie - SUA, aliaţi şi în viaţă) şi pe amîndoi îi aruncă pe un fundal coreean, unde eternul conflict dintre nord şi sud e agrementat cu schije de dialoguri în rusă şi germană. Cum lumea e prea mică, peripeţiile leagă Cuba (s-a filmat de fapt în Spania) de Marea Britanie, Coreea şi Islanda, elementul foc (exploziile) de elementul apă (în două stări de agregare, lichidă şi solidă, căci locaţia islandeză este un imens palat de gheaţă) şi de elementul aer (avion, paraşute). James Bond nu aparţine unei singure ţări. El se plimbă pe întreg mapamondul cu nonşalanţa unui moşier sătul.
Bineînţeles, filmul e ireproşabil din punct de vedere tehnic. Spre deosebire de The World is Not Enough şi Golden Eye, regizorul neo-zeelandez Lee Tamahori parcă încearcă pe ici-pe colo să îl scoată pe James Bond din context, să îl identifice cu un concept, astfel că decorul apare dintr-o dată ca recuzită ieftină. În scurte secvenţe, James Bond, subţiat la gradul de idee, devine un fel de pastişă tristă a imaginii sale, o victimă a propriei genialităţi. James Bond e un fel de evreu rătăcitor. E greu să nu fii lăsat să mori, mai ales cînd lumea e tot mai mică şi mai sărăcită de surprize.
Inspirată a fost aducerea pe ecran a lui Halle Berry, în rolul agentei americane Jinx, o felină suficient de elastică pentru a scăpa şi ea de toate cele şi a fi, pe cît se poate, pe măsura lui Bond. Halle Berry face pereche bună cu Pierce Brosnan, pe lîngă actriţa americană britanicul căpătînd mai multă culoare. Judi Dench reia rolul lui M avut în filmele anterioare ale seriei şi chiar îi stă bine, mică şi serioasă cum e, şi fără drept de apel punîndu-l la punct pe Bond. În schimb, rolul lui Q a fost preluat de John Cleese, pentru că venerabilul Desmond Llewelyn, care jucase în nu mai puţin de 18 Bond-uri, a murit într-un accident (ironia sorţii) de maşină. Reamintim că personajul Q e cel care îl aprovizionează pe Bond cu maşini şi cu tot felul de sofisticării.
Trebuie ca filmul să curgă vreun sfert de oră pînă la generic. Introducerea lungă îl pune bine în evidenţă. Vocea Madonnei taie ca laserul imaginile cu femei de gheaţă şi de foc dansînd, curgînd ca apa, înotînd ca peştii.