Realitatea Românească / ianuarie 2003

**1/2* (pentru că, la a 20-a apariţie a lui James Bond, nu a reuşit să fie un film memorabil, nici măcar între celelalte titluri ale seriei, dar pentru că, în limitele auto-impuse, este o ofertă fără reproşuri)


În al 40-lea an de existenţă a seriei Bond, a fost lansat şi al 20-lea film cu agentul 007, o dublă aniversare care a fost marcată cu ajutorul unui film plin de efecte speciale, de gadget-uri şi de produse la care se face reclamă. E greu de spus dacă acest film, lansat astăzi şi fără popularitatea generată pe parcursul anilor de brandul James Bond, ar fi avut acelaşi succes. Dar, de fapt, nu aceasta este problema.

Există multe genuri de film apreciate de marele public, dar puţin plăcute de critici. Filmele cu bătăi, filmele SF, filmele poliţiste, comediile cu adolescenţi sunt considerate mai curând circ decât cinema. Iar filmele cu James Bond (deja 20 la număr, la care se adaugă "Casino Royale" din 1967) reprezintă un gen în sine, cu admiratorii şi detractorii săi chiar şi în rândul criticilor.

Datele iniţiale

Filmele cu James Bond "merg" doar dacă accepţi convenţiile impuse acum aproape jumătate de secol de Ian Fleming. Eroul arată întotdeauna impecabil (poate doar uşor mânjit, în mod artistic, pe faţă, în urma unei explozii), are un succes constant la femei, este un specialist în metodele de autoapărare la modă în anul lansării filmului şi, mai presus de orice, nu îmbătrâneşte nici o zi. Scenariul acestor filme are de asemenea (lucru din ce în ce mai accentuat în ultimii ani) o structură la fel de fixă şi de puţin naturală. Totul începe cu o intrigă separată, în care Bond ajunge să fie în pericol, doar pentru a reuşi o revenire spectaculoasă de ultim moment. Acest fragment, care are rolul de familiarizare a spectatorului cu personajul, este în mod special diferit în Die another day. Regizorul neozeelandez Lee Tamahori, împreună cu scenariştii filmului, a decis ca de data asta agentul 007 să fie învins în acest episod, să fie luat prizonier şi, în continuare, în film să planeze o suspiciune cu privire la posibilitatea ca el să fi fost corupt sau obligat să dezvăluie secretele organizaţiei.

Evoluţia ulterioară

Aventura efectivă, cea în care Bond salvează şi de data asta omenirea de planurile demente ale unui personaj cu nume exotic şi de partenera lui, o femeie frumoasă cu nume relevant (Miranda Frost, de data asta), nici nu mai contează atât de mult. Dar şi aici Tamahori a adus ceva nou. Partenera lui Bond, cea care rămâne cu eroul la final, doar pentru a dispărea cu desăvânşire în episodul următor, este de data asta un personaj care este din aceeaşi categorie a super-eroilor ca însuşi Bond. Jinx este interpretată de Halle Berry, iar cum filmările au avut loc după ce ea a câştigat Oscarul, cum era şi de aşteptat, producătorii au decis să profite de noua ei popularitate, mărind întinderea şi importanţa rolului ei. Ideea s-a dovedit atât de bună, încât acum se vorbeşte despre o nouă serie, în care rolul principal să fie jucat de Jinx.

Jucării, muzică şi bani

S-a vorbit mult despre produsele promovate în filmele cu Bond, în această ediţie ajungându-se la un record de 24 de branduri, de la British Airways la jucăriile Mattel şi de la Aston Martin şi Jaguar la berea Heineken şi vodca Finlandia. Fiecare astfel de produs apare în film şi, în plus, foloseşte imagini şi replici din film în propriile campanii de reclame. În plus Madonna joacă un rol minor în film, dar cântă melodia de pe coloana sonoră a filmului, care este vândută separat de film, dar în milioane de exemplare.

În acest fel Die another day a reprezentat mai mult decât o producţie de 142 de milioane de dolari care a adus numai în America 155 de milioane până la această oră. Seria James Bond a ajuns să mobilizeze sume mai mari decât bugetul unei ţări mai mici. Ceea ce spune multe despre impactul acestui personaj, al acestui film, al acestei idei, în general.

Fişa tehnică :

Cu: Pierce Brosnan, Halle Berry, John Cleese, Judi Dench
Regia: Lee Tamahori

Regia: Lee Tamahori Cu: Pierce Brosnan, Halle Berry

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus