Jurnalul meu românesc

Ingeborg Morath - biografie artistică

Ingeborg Morath s-a născut la Graz, Austria. Munca părinţilor, oameni de ştiinţă, presupunea numeroase şi variate călătorii la universităţi şi laboratoare din Europa. Educată în şcoli de limbă franceză, Morath s-a mutat, în 1930 (împreună cu familia), în Darmstadt, un puternic centru german de cultură, şi apoi la Berlin, unde tatăl ei a condus un laborator specializat în chimia lemnului. A fost înscrisă la Luisenschule, lîngă Bahnhof Friedrichstrasse.
 

Prima întîlnire cu avangarda artistică a fost expoziţia Entartete Kunst/Arta Degenerată, organizată de nazişti în 1937 şi care urmărea să ridice opinia publică împotriva artei moderne. "O parte dintre picturi mi s-au părut interesante şi m-am îndrăgostit de Calul Albastru al lui Franz Marc", scria Morath mai tîrziu. "Nu erau admise decît comentarii negative şi astfel a început o lungă perioadă de păstrare a tăcerii şi de ascundere a gîndurilor."
 

După instaurarea păcii, Morath a lucrat ca translator şi jurnalist. În 1948, a fost angajată la Heute, o revistă ilustrată publicată de Agenţia de Informaţii a USA la München. Morath l-a întîlnit pe fotograful Ernst Hass în Viena şi l-a introdus la Heute, unde au lucrat împreună apoi, ea scriind articole care însoţeau fotografiile lui Haas. În 1949, Morath şi Haas au fost invitaţi de Robert Capa să se alăture nou-fondatei Magnum Photos din Paris, al cărei fondator, Henri Cartier-Bresson, avea să exercite o influenţă puternică asupra viitoarei sale evoluţii profesionale.
 

În 1951, se căsătoreşte în grabă cu ziaristul britanic Lionel Birch şi se mută la Londra. Acelaşi an marchează debutul unei noi etape profesionale, în timpul unei vizite la Veneţia, unde devine propriu-zis artist fotograf. "Mi-a devenit dintr-o dată clar că de atunci încolo voi deveni fotograf", scria. "Continuînd să fotografiez, deveneam tot mai bucuroasă. Ştiam că voi putea exprima lucrurile pe care vreau să le spun, dîndu-le formă prin intermediul ochilor mei."

Morath îşi începe ucenicia sub coordonarea lui Simon Guttman, editor pe atunci la Picture Post şi conducător al agenţiei de fotografii Report. După cîteva luni în care este secretară (a lui Guttman), începe în sfîrşit lucrul. Şi-a vîndut primele fotografii sub pseudonimul Egni Tharom, numele ei scris invers.
 

Divorţează de Birch şi se întoarce la Paris pentru a-şi continua cariera în fotografie. Între 1953-1954, lucrează cu Cartier-Bresson ca cercetător şi asistent şi, în 1955, este invitată să devină membru deplin al Magnum Photos. În a doua jumătate a anilor \'50, călătoreşte mult în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Statele Unite şi America de Sud pentru publicaţii precum Holiday, Paris Match şi Vogue. Publică Guerre à la Tristesse, fotografii din Spania, cu Robert Delpire, în 1955, urmată, apoi, de De la Perse à l\'Iran, fotografii din Iran (1958). Morath a publicat peste treizeci de monografii în timpul vieţii.

Alături de Eve Arnold, Morath a fost printre primele femei membre ale Magnum Photos, care rămîne, şi azi, o organizaţie predominant masculină. Mulţi critici au scris despre elementul de suprarealism jucăuş al lucrărilor lui Morath din această perioadă. Ea a atribuit acest element lungilor conversaţii pe care le-a avut cu Cartier-Bresson, în timpul călătoriilor lor în Europa şi Statele Unite. Totuşi, ca mulţi alţi colegi de-ai săi de la Magnum, Morath a fost motivată de un puternic umanism, conturat în urma experienţei războiului şi a umbrei sale din anii postbelici. Această motivaţie va creşte în opera sa de maturitate, devenind un motiv pe măsură, ce va aduna noi mărturii ale rezistenţei spiritului uman în condiţii de duritate excesivă, precum şi manifestările acestuia în extaz şi bucurie.
 

După mutarea în Statele Unite, în anii \'60 şi \'70, Morath a lucrat aproape de casă, clădind o familie alături de Miller şi lucrînd împreună cu acesta în diverse proiecte. Prima lor colaborare a fost cartea In Russia (1969), care, ca şi Chinese Encounters (1979), descria călătoriile şi întîlnirile lor din Uniunea Sovietică şi Republica Populară Chineză. In the Country, publicată în 1977, era o privire către spaţiul apropiat de ei (zona rurală din Connecticut).
 

Cele mai importante realizări ale lui Morath sînt în portrete, de la imagini cu celebrităţi la pasageri anonimi. Fotografiile sale cu casa lui Boris Pasternak, biblioteca lui Puşkin, casa lui Cehov, dormitorul lui Mao Tse Tung, precum şi ateliere de artişti sînt impregnate de spiritul încă prezent ai persoanelor invizibile.
 

În anii \'80 şi \'90, Morath a continuat să lucreze în proiecte independente, în paralel cu diverse alte obligaţii profesionale. Filmul Copyright by Inge Morath, realizat de Sabine Eckahard în 1992, a fost unul dintre filmele selectate de Magnum Films pentru a fi prezentate la Festivalul de Film din 2007. În 2002, alături de regizorul de film Regina Strassegger, Morath şi-a împlinit o dorinţă mai veche de a revizita pămînturile strămoşilor săi, lîngă graniţa dintre Styria (land în sudul Austriei) şi Slovenia. Această regiune stîncoasă, odinioară parte a Imperiului Austro-Ungar, a devenit linia emblematică dintre două ideologii conflictuale după Al Doilea Război Mondial, pînă în 1991, cînd au fost conflicte de ambele părţi ale graniţei. Cartea Last Journey (2002) şi filmul lui Strasseger Grenz Räume (Spaţiul Graniţei, 2002) sînt rezultatele acestor vizite în ţinuturile natale ale lui Morath în ultimii ani ai vieţii sale.
 

Ingeborg Morath Miller a încetat din viaţă în 2002, la vîrsta de 78 de ani, răpusă de un nemilos cancer. Fundaţia "Inge Morath" a fost creată de familia sa, în 2003, pentru a-i păstra memoria şi moştenirea. În onoarea colegei lor, Magnum Photos au creat Premiul "Inge Morath" în 2002, acordat în fiecare an unei fotografe de mai puţin de 30 de ani, pentru a o ajuta în realizarea unui proiect pe termen lung.
 

Faptul de a putea vedea o astfel de expoziţie la Bucureşti este un privilegiu pe care îl datorăm Forumului Cultural Austriac, un real prieten cultural al României. Salutăm şi implicarea Muzeului Ţăranului Român, în continuare, în astfel de acţiuni, aşa cum ne-a obişnuit.