Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2010

TIFF-ul 2010 alternativ


HBO Club, iunie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La TIFF, ceea ce înfloreşte de obicei în afara competiţiei oficiale şi a evenimentelor, e o zonă pentru afecionados, pentru cinefilul compulsiv, ce musteşte de mostre de bravură, de pelicule bizare, inclasabile, sau de documentare bulversante. Şi, în acest an, Clujul ne dă...
 
Ceva de mirat

Evident, nu lipsesc iconoclaştii; regizorul american Harmony Korine, un veritabil fenomen indie, este prezent în secţiunea No Limit cu o peliculă traversată de sensibilitatea subversivă care l-a consacrat. Trash Humpers, o succesiune de scene filmate deliberat stângaci, cu o aparatură video de proastă calitate, are în centru o familie de psihopaţi cu figuri desfigurate a la Freddy Kruger. Într-un decor suburban, ei cugetă la existenţa lor marginală şi se comportă din ce în ce mai aberant (ocazional, se dedau şi la crime). E evident de ce Werner Herzog îl iubeşte pe acest cineast inclasabil. Ca şi germanul, Korine simpatizează cu mizantropii ostracizaţi social şi le adoptă perspectiva de viaţă. Fără discuţie, e vorba de cea mai experimentală producţie a unui autor mereu provocator care, încă de la Gummo, şi-a propus să extragă poezie din imaginile coşmăreşti.
 
Ceva de rumegat

Dogtooth (premiul Un Certain Regard la Cannes 2009) ne înfăţişează o altă familie disfuncţională într-o comedie neagră, de o inventivitate stupefiantă. Un pater familias îşi creşte cei trei copii complet rupti de lumea exterioară, fără acces la informaţie, şi îi învaţă cuvinte noi, deturnându-le sensul. A scornit pentru ei un soi de joc sadic, cu consecinţe psihologice incalculabile, à la Haneke, însă mult mai amuzant. Pelicula îşi propune să cerceteze efectele corupătoare ale puterii, maleabilitatea tinerilor şi totalitarismul bătrânilor, dar şi pântecul fetid al clasei mijlocii.
 
Ceva de oftat

Anatole France spunea că un om care n-a iubit niciodată un animal, are o parte din suflet pe vecie adormită. În Coreea, într-o vale pierdută de lume, dl. şi dna. Lee trăiesc la o fermă, alături de un bou foarte bătrân care i-a slujit cu credinţă timp de 40 de ani. Old Partner e o meditaţie despre ciclul vieţii, un poem al legăturii inefabile dintre un om şi animalul său: pe ploaie sau pe soare, la semănat sau la cules, dl. Lee şi companionul său nu se despart niciodată ("Boul e karma mea"). Camera de luat vederi se odihneşte când pe ochii blânzi, înduioşători de loiali, ai animalului, când pe oasele lui îmbătrânite şi-l urmăreşte cu tandreţe cum îl duce pe dl. Lee la oraş, într-un ritm de melc. La rândul lui, dl. Lee îi culege cu mâna un furaj special şi refuză să folosească insecticide de teamă că-l va otrăvi. Un documentar fermecator, răvăşitor, despre legătura aproape mistică dintre individ şi natură.

Ceva de dansat

A devenit deja o tradiţie ca selecţionerul Mihai Chirilov să ne facă să vibrăm pe ritmuri de rockumentar. The White Stripes Under Great White Northern Lights de Emmett Malloy descrie turneul canadian al celei mai bune trupe rock din ultimii 10 ani. Malloy, un prieten apropiat al lui Jack&Meg, a fost în stare să surprindă nu numai bizareria întregului turneu, dar şi momentele emoţionale intense, declarând că a trebuit să balanseze condiţia de fan cu cea de regizor.
 
Ceva de purificat

Waste Land, documentar premiat la Sundance, e o plăcere la privit, în ciuda sărăciei abjecte pe care o conţine. Transcende formatul documentarului de artă pentru că are un appeal emoţional larg, care ar trebui să-l transforme într-un succes şi la publicul clujean. Regizoarea Lucy Walker e preocupată atât de problemele sociale, cât şi de impulsurile artistice pe care le pune în mişcare, însă niciodată nu pierde din vedere destinele individuale. Subiectul iniţial este Vik Muniz, un fotograf ce recrează portrete sau imagini faimoase folosind materiale precum zahărul, siropul de ciocolată sau gunoiul.

Îl întâlnim în momentul în care se îmbarcă într-un proiect masiv care-l duce în Jardim Gramacho din Rio de Janeiro, cea mai mare groapă de gunoi din lume. Groapa e locuită de "catadores", femei şi bărbaţi care caută prin gunoi lucruri reciclabile, iar Muniz îi angajează pe câţiva dintre ei să strângă material brut pentru o serie de fotografii gigantice. Mai impresionantă decât arta din deşeuri e transformarea emoţională a oamenilor care pornesc de la escaladarea munţilor de gunoi şi ajung să fie subiecţii şi autorii unor opere de artă.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anca Grădinariu


Alte articole

 Un ritual anual - TIFF, 2010, Răzvan Penescu
 Declaraţie de dragoste pentru Reconstituirea, Iulia Blaga
 Surpriză pentru cinefilii clujeni: Cinemateca TIFF, 2010, Comunicat de presă
 Impresii post-festival - TIFF, 2010, Andrei Ciorică, Tudor Jurgiu, Georgiana Madin, Lucian Munteanu, Irina Trocan
 Kinosseur: Special TIFF 09 - Wim's Movies, Andrei Creţulescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer