Muzeul Naţional Cotroceni vă invită joi, 23 septembrie 2010, orele 18.00 în Pivniţele Cantacuzine ale muzeului, la cea de-a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, manifestare intrată în tradiţia Muzeului Naţional Cotroceni, încă de la înfiinţarea sa.
Ediţia a XI-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă reuneşte pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni un număr de 108 artişti plastici din domeniul artelor decorative: tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, sticlă, metal, gresie.
Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Craiova, Constanţa, Curtea de Argeş, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Mureş, scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Gheorghe Gogescu, Daniela Frumuşanu, Daniela Făiniş, Traian Ştefan Boicescu, Maria Constantinescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Iordanka Cioti, Ioan Oratie, Zoe Vida Porumb, Hermina Csata, Clara-Livia Tudoran, Gabriela vasilescu, Nicolae Zîmbroianu.
Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate în privinţa tehnicii şi a efectelor urmărite: Andreea Brăescu, Mădălina Berzentu, Raluca Căşaru, Liliana Marilena Crăciun, Alina Antuaneta Drăghici, Loredana Găină, Irina Raluca Ionescu, Ecaterina Mărghidan, Roxana Elena Pitz.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 23 septembrie - 21 noiembrie 2010 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 - 17.00.
Partener: Konica Minolta
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, Radio France Internaţional, Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", Onlinegallery.ro, Cronica Română, LiterNet.ro, Căminul, Şapte Seri, România Liberă, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Istorie şi Civilizaţie, Senso TV, Traveller Magazin.