Zece fotografi hispanici oferă, în expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, o privire "de aproape" asupra uneia dintre cele mai fascinante ţări europene. Lucrările dovedesc o stupefiantă varietate tematică şi stilistică, de la fotografii cu tradiţii catolice până la imagini conceptuale, magrittiene, şi reflecţii asupra actului fotografiei.
Expoziţia, intitulată în original Itinerarios Afines, este gândită pentru a prezenta o viziune asupra artei fotografice din Spania contemporană şi a fost intenţionată din start pentru a fi itinerată, prin reţeaua Institutelor Cervantes, în mai multe ţări ale lumii.
Oliva Maria Rubio, curatoarea expoziţiei, cea care a ales lucrările prezentate acum în spaţiile generoase de la etajul al II-lea al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, spune că demersul său nu este altceva decât o "viziune subiectivă" asupra unui fenomen artistic foarte complex, iar cele zece nume de artişti la care s-a oprit au fost alese astfel încât să bifeze câteva criterii de bază.
Principalul scop al Olivei Maria Rubio a fost ca expoziţia sa să redea diversitatea care caracterizează peisajul fotografiei de artă hispanice, şi, într-adevăr, vizitatorul va observa că niciun artist nu seamănă cu altul. Fiecare are propria sa manieră de creaţie, propria tematică, propria viziune asupra artei fotografice, cei zece nu sunt, sub nicio formă, interşanjabili.
În primul rând, artiştii au fost aleşi din cele câteva generaţii perindate în Spania postbelică, de la cei născuţi la sfârşitul anilor '40, în plină dictatură franchistă, până la grupul celor născuţi în anii '60, în aceeaşi dictatură franchistă. În al doilea rând, în mod evident, curatoarea a dorit cât mai multe tehnici de creaţie posibile: fotografia (aparent) clasică a lui Ferran Freixa sau seria de portrete "optzeciste" a lui Alberto García-Alix stau fără nicio problemă alături de peisajele manieriste ale reputatei Ouka Leele, fotografii alb-negru colorate manual într‑un mod senzaţional.
Zece artişti foarte diferiţi
Cu adevărat uluitoare este însă diversitatea tematică, iar acesta este, într-adevăr, punctul forte al demersului Olivei Maria Rubio (doctor în istoria şi teoria artei, specialistă în fotografie şi autoare, în 1994, a unei cărţi intitulate Privirea dinăuntru. Suprarealismul şi pictura). Fotografia tradiţională (Cristóbal Hara), cu intenţie documentară (asupra fascinantelor ritualuri iberice - pe cale de dispariţie, ca-n toată Europa -, la Cristina García Rodero, sau asupra duminicilor barcelonezilor, la Xavier Ribas), şi obsesia portretului de la García-Alix se îmbină perfect cu eseul în imagini (Ángel Marcos, cu o teribilă serie de clişee cubaneze) şi cu perspectivele poetice (Bleda y Rosa), picturale (Ouka Leele) sau conceptuale (Chema Madoz).
Nu lipseşte (auto-)reflecţia asupra fotografiei înseşi şi analiza manipulării prin imagine, la Javier Vallhonrat. Nu în ultimul rând, lucrările expuse arată o profundă legătură cu istoria picturii, evident cea suprarealistă în primul rând, dar şi cea a unor maeştri spanioli mai vechi, precum Zurbarán şi Velázquez.
Expoziţia de la MNAC îi va fascina în primul rând pe cei îndrăgostiţi de Spania (şi care nu sunt puţini) - peisajul atipic, tradiţiile specifice, aspectele urbane, aluziile la marea pictură hispanică, nimic nu lipseşte -, ca şi pe cei îndrăgostiţi de arta fotografică, dar ea se adresează tuturor celor interesaţi de arta contemporană de mare calitate. "Prin selecţia lucrărilor, curatoarea a luat în consideraţie aspecte care dau măsura culturii, a tradiţiilor şi a practicilor spaniole, abordând, în egală măsură, iconografia istoriei secolului XX", afirmă organizatorii expoziţiei, Institutul Cervantes din Bucureşti.
Un Magritte al fotografiei
Cuplul de artişti (María) Bleda y (José María) Rosa fotografiază peisajele spaniole în care, de-a lungul istoriei, s-au dat bătălii sângeroase (nu numai din timpul Războiului Civil), pentru a medita asupra memoriei istorice. Rezultă o poezie a dezolării, de un farmec atroce. Ferran Freixa pare un autor mai clasic, dar cadrele sale, gândite cu multă grijă, sunt de o mare subtilitate, făcând, câteodată, referinţe clare la pictori ca Zurbarán sau De Chirico.
Alberto García-Alix este un maestru al portretului, imortalizând multe figuri tragice ale "generaţiei pierdute" a anilor '80 (decimată de SIDA sau alcool), dar şi dive precum top-modelul şi actriţa Inés Sastre sau actriţa Rossy de Palma (una dintre muzele lui Almodóvar).
Procesiuni catolice, rodeo-uri machiste, copii costumaţi în îngeraşi şi "preoţi cu crucea-n frunte" populează fotografiile Cristinei García Rodero, care-şi propun captarea unei "lumi care dispare", fără a avea însă deloc un ton elegiac. Senzaţională este opera Oukăi Leele: tablouri suprarealiste, de la Dalí citire, realizate prin colorarea manuală a unor cadre alb-negru; titlurile lucrărilor sunt date în aceeaşi tentă avangardistă.
Un veritabil Magritte al fotografiei este Chema Madoz; obiectele sale, fotografiate fără niciun fel de trucaj, sunt puse în asocieri surprinzătoare, conceptualizând imaginea, pe linia marelui suprarealist. Instantaneele capturate în Cuba de Ángel Marcos sunt, de fapt, o uluitoare redare a dezolării care stăpâneşte insula condusă de Castro. În sfârşit, Javier Vallhonrat pare că fotografiază cartiere rezidenţiale, luminate feeric; toate sunt, de fapt, machete care "înşală" ochiul, prilej pentru a medita asupra manipulării prin imagini.
Info
Itinerarii. Afinităţi - 10 fotografi spanioli, expoziţie de fotografie
Unde: Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Palatul Parlamentului, intrarea prin Calea 13 Septembrie), etaj II
Când: până la 10 octombrie 2010, miercuri-duminică, între orele 10.00 şi 18.00