Manea - Nuntă în Basarabia

În ultimul film al lui Nap Toader, precum în Le concert, precum în Nunta mută, urmărim o tornadă de prejudecăţi pe care în special presa de scandal le-a sedimentat în inconştientul colectiv naţional: că poetul e un muritor de foame fără valoare, că de la est vin rakeţii, că majoritatea fetelor sînt naive şi cad uşor în plasa oricărei propuneri de la pagina cinci sau că viaţa e un spectacol ieftin. Nuntă în Basarabia, ca şi celelalte două filme menţionate (în relaţie cu acestea, filmul lui Nap Toader ar putea avea, totuşi, circumstanţe atenuante - nu pretinde că e o operă aleasă), nu lucrează cu aceste prejudecăţi sau clişee, nu le cercetează pentru a le sublinia stereotipismul şi, drept consecinţă, pentru a critica acest tip de viziune asupra vieţii - o viziune de tabloid, de ziar-de-scandal.

Autorul înşiră pe ecran o serie de situaţii care nu depăşesc prin nimic gazetăria de tip tabloid. Această atitudine a autorului e vizibilă şi în construcţia şi în conţinutul poveştii. Evoluţia personajelor şi menţinerea lor - ca gesturi, limbaj, atitudine - într-un oarecare acord cu pregătirea lor (Vlad e dirijor, Vica e pianistă, tatăl ei e poet publicat în revista Literatura şi arta - aşadar vorbim de artişti, de intelectuali) nu are nicio importanţă pentru realizatorul acestui film. Important e să reuşească să adune în film o sumă de situaţii din realitate, situaţii precum cele descrise mai sus. Propunere care poate fi în regulă dacă în această colecţie de momente-precum-în-realitate poţi găsi altceva decît simpla constatare că ele există (pe ecran, la fel ca într-un cotidian de scandal). Problema e că situaţiile acestea nu depăşesc nivelul unui banc de prost gust în care personajele sînt folosite, sînt forţate să intre în tiparele prezente pe ecran. Cel mai dureros aspect în urmărirea filmului e că singurele personaje care arată ceva dimensiune, care depăşesc uşor un anumit stereotip - Vlad şi socrul său - sînt cele mai umilite pe ecran. Celelalte sînt caractere-şablon: soţia care se teme că nu e iubită (Vica), unchiul pierde-vară (unchiul mirelui), mama tălîmbă (mama mirelui), unchiul-hîtru (unchiul miresei), interlopul (Valera, cumnatul miresei).

Vlad şi Vica s-au căsătorit în Bucureşti, la mire acasă, dar doresc să facă o nuntă şi la mireasă în bătătură - în capitala Moldovei - pentru că acolo ar putea strînge nişte bani pentru casa pe care o visează. Ea are un cumnat interlop, el şi gaşca lui ar putea contribui la primenirea mirilor. Doar că acest cumnat mai repede o vede pe Vica starletă la Moscova (alături de el, că tot s-a săturat de soră-sa) decît nevastă la Bucureşti, aşa că face tot ce poate pentru a-i despărţi, taman în noaptea nunţii. Filmul relatează călătoria tinerilor spre Chişinău, pregătirea nunţii şi nunta propriu-zisă. În aceste contexte, viaţa pe care o au pe ecran socrul mirelui şi însuşi mirele poate fi foarte bine descrisă printr-o serie de titluri de tabloid: "Poet basarabean, îndurerat de lipsa afecţiunii faţă de românitate pe care o vede în cei din neamul său", "Viaţa jalnică a poetului basarabean, descrisă de el însuşi în revista Literatura şi arta", "Poetul nepereche al zilelor noastre plînge moartea cîinelui său", "Sătenii răspund cu merinde apelului dat de marele poet naţional, muritor de foame". Pentru Vlad, lucrurile nu stau mai bine: "Tînăr dirijor, leşinat după o stripteuză la petrecerea burlacilor dinaintea nunţii sale", "Tînăr dirijor, face spectacol la masă la cererea soacrei sale", "Urechea fină a dirijorului face să curgă bine vodca în pahare", "Tînăr dirijor, pus la punct în noaptea nunţii sale de propriul cumnat", "Dirijor, surprins călare pe un ghiveci la nunta sa, în baia restaurantului", "Dirijorul nu-şi părăseşte nevasta nici pentru zece mii de euro","Dirijorul le-a cerut iertare nuntaşilor că a vrut să le ia banii", "Dirijorul va fi curînd tată, aşa că nu vrea ruletă rusească". Şi lucrurile pot continua în acest mod, cu un umor care, pe ecran, nu depăşeşte nivelul vizibil în deschiderea filmului în două replici pe care le au unchiul mirelui şi unchiul miresei. Întrebat fiind de ce vorbesc basarabenii două limbi, rusa şi româna, unchiul miresei spune că fac asta fiindcă ei sînt mai şmecheri (decît românii).

Diferenţa dintre Nuntă în Basarabia şi o noapte pe OTV e că filmul lui Nap Toader durează mai puţin. În rest, ca evenimente şi ca prezentare a evenimentelor, filmul nu joacă într-o altă ligă. Nuntă în Basarabia poate fi, în cel mai bun caz, un exemplu care să arate cum nu trebuie gîndit cinematograful ori filmul. Cînd nu reuşeşte decît să mimeze realitatea, încă în sferele ei cele mai sordide - ale clişeelor de tabloid -, cinematografia devine maculatură, iar filmul devine manea.