Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Nuntă în Basarabia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De trecut să ne apropiem râzând - Nuntă în Basarabia


noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nap Toader îşi conturează o amprentă originală în cinematografia românească. Porneşte de la propriile sale observaţii de viaţă şi apoi dezvoltă o explorare antropologică. Personaje ale timpului contemporan, dintr-un spaţiu bine delimitat, îşi trăiesc dramatic povestea dar de fiecare dată prin interacţionare cu altele din alt spaţiu. Un tot mai focalizat concept european, regiunile, îşi găsesc în filmele sale un rol definitoriu pentru că explică sau conturează mai bine gesturi şi atitudini. Pur şi simplu îmbogăţesc portretele.

La Italiencele aveam de-a face cu o primă deschidere spre lume. Oltenia descoperă magia unui aşa zis El Dorado pe o axă nord-mediteraneeană în timp ce ea însăşi devine subiect de studiu meticulos pentru nişte francezi.

La acest al doilea film, Nuntă în Basarabia, explorarea reciprocă a personajelor din doua regiuni îndeajuns de apropiate este coroborată cu o referinţă la scara istoriei. Pentru că oricât am încerca să ne armonizăm în interacţiune, regăţeni şi basarabeni, nu putem ignora spinoasa ţesătură a întâmplărilor istorice care au dus la realitatea de azi.

Nap Toader şi-a dorit să facă un prim pas în reîncercarea de o mai bună cunoaştere între cei de pe cele două maluri ale Prutului, cu atât mai mult cu cât drumul spre Vest i-a adus pe basarabeni cu predilecţie la Bucureşti. Un subiect delicat pentru că este ocolit, privit cu suficienţă sau cu prudenţă, de teama unor dispute aprinse cu bătaie mai lungă. Dar de neocolit. Iar filmul acesta reprezintă în primul rând un act artistic de responsabilitate. Fidel principiului său de a crea pentru un public larg, de a-i oferi acestuia alternative viabile la tot soiul de produse de subcultură, Nap Toader şi-a asumat şi riscul de îmbrăca o temă serioasă într-un ambalaj de comedie. Cum altfel se spun lucrurile grave decât cu zâmbet? El nu îngăduie nicio urmă de didacticism iar comedia mai este şi romantică. E de-a dreptul o poveste ce se poate întâmpla oricui. Regizorul ştie bine asta. Un bucureştean cu ascendenţă olteană se căsătoreşte cu o fată venită de la Chişinău. Una care vorbeşte mai bine româneşte decât toţi ceilalţi. Şi, surpriză, actriţa care o interpretează pe mama miresei are un tată rus, dar unul care şi-a găsit mireasă în Oltenia. Iar Silvia Berova îşi joacă rolul cu o acurateţe de invidiat.

Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, pe când istoria a tot aruncat piedici în calea oamenilor, dragostea a tot născocit mijloace să le depăşească. Iar Nuntă în Basarabia vorbeşte mult despre dragoste. Şi mai tot timpul sub semnul îndoielii, al necesităţii de confirmare.

Cei doi miri, Vlad şi Vica, proaspăt absolvenţi de Conservator, pentru a avea şi ei casa lor, aleg să facă o nuntă la Chişinău pentru a face rost de banii ceruţi avans de bancă. Sunt un cuplu de tineri îndrăgostiţi cum de mult nu s-a mai văzut în filmul românesc, sunt doi copii care se joacă şi cu cuvintele mari.
Vlad către Vica: "Eşti pe locul trei: bagheta, mama şi apoi tu!"

Vica, o întrebare de poveste către Vlad:
"- Cine-i mai frumoasă, eu sau maică-ta?
- Locul 3!
- Trei zile nu te mai atingi de locul trei!"

Una dintre mereu inventivele lor dispute:
"- Nu mă mai iubeşti!
- Te iubesc mai mult ca ieri!"

Vlad Logigan, foarte bine pus în prim plan, un chip ce reprezintă marea propunere a acestei pelicule, are o cuceritoare doză de inocenţă, ironie, luciditate şi timiditate. Victoria Bobu trece prin mai multe măşti, de la maturitatea asumată a noului statut de soţie până la fericirea ingenuă a unei mirese care merită răsfăţul cu care e înconjurată de ai ei. Chipul ei aminteşte o clipă de strălucirea Oanei Sârbu din primul film al seriei Liceenii, apoi urmează un traseu complex dat de postura expusă dintre cele două tabere. Ea trebuie să răspundă mamei:
"- Te iubeşte?
- Ce-i iubirea, după tine?"

Şi-o clipă simţim tăcerea mai grăitoare decât orice alt răspuns.

El ajunge inevitabil la o confruntare cu naşul Valeriu care îşi afişează aproape ostentativ sentimentul pentru mireasă. Tot timpul nunţii, prevalându-se de obiceiurile locului, le pune întrebări doar, doar o dovedi că dragostea lor e fragilă. Iar ei răspund cu nonşalanţă fără să-şi mai amintească de prima lor întâlnire, fără să ştie el de florile preferate de ea... (Ah, de câte ori luăm răspunsul celuilalt la gestul nostru drept entuziasm şi nu banală acceptare.)

Naşul, jucat cu bine impusă personalitate şi control al unui sentimentalism bine dozat, de către Igor Chistol, recurge la ultima soluţie, ruleta rusească, întrebându-l pe Vlad:
"- Tu o iubeşti?
- Dar tu? O iubeşti?"
O ruletă pe care însă Vlad o evită din responsabilitatea proaspăt aflatei posturi de tată.

Indirect, Vica e chestionată şi de propria ei soră, Elena. Un personaj emoţionant jucat de Corina Druc. Ea, naşa ignorată de soţul obişnuit să aibă tot ce-şi doreşte, are tristeţi discrete, are zâmbete amare, are însă şi exuberanţa de a retrăi o seară cu sora ei, aşa cum făceau în copilărie.
"Dacă merge în spatele tău, vrea să te apere, te iubeşte. Valeriu merge numai în faţă. Vlad cum merge?"

Râsetele lor fac să dispară toate grijile lipsei de bani ale uneia sau ale lipsei de iubire ale alteia. E atâta înţelegere în privirile Corinei Druc... Elena este fata rămasă 'acasă' iar Vica este cea care a pornit în lume, să cucerească o lume. De altfel privirile ei, prin comparaţie cu ale lui Vlad, dau sens întrebării retorice cu care Vica ripostează când se simte vizată:
"- De când am venit aici vorbeşti numai de bani.
- Materialista şi artistul?"

Dragostea este criteriul de referinţă pentru toate personajele. Unchiul lui Vlad, Gioni, oltean iute şi mucalit, nu pare a lua în serios un aşa sentiment, numai că refrenul pe care-l fredonează la începutul filmului i se întoarce la final taman de unde se aştepta mai puţin, ţintind acolo unde e vulnerabil, ca fiecare. Constantin Take Florescu face un rol pretenţios. Şi-a asumat postura de a stârni hohote de râs şi reuşeşte. Contrastează cu ceilalţi prin înălţime. De altfel regizorul propune două personaje semnificativ mai înalte, pe unul sortindu-l efectului comic, pe celălalt naşul, unei atitudini de conducere cu care nu te joci. Apoi Gioni este olteanul care ia totul în uşor până ce izbucneşte agresiv, ca în momentul în care impune exclusiv limba română la nuntă. Constantin Florescu punctează cu o replică antologică sau cu un gest bine scos în evidenţă, orice moment serios al filmului. Vine ca un contrapunct care scoate spectatorul din clipa în care ar cădea pe gânduri şi cu umor îl poartă mai departe. Pentru că decantarea ideilor grave se face în timp, după ce se termină filmul.

Dragostea se mai poate vedea şi la părinţi. Sub o formă deloc spectaculoasă, mascată până la confuzie. Mama băiatului a rămas văduvă dar ea aduce la Chişinău nu doar costumul original, simbol al unei continuităţi, dar şi amintirea unei vieţi alături de soţul ei. Pentru copil. Viorica Geantă Chelbea este o apariţie ce aminteşte de Luminiţa Gheorghiu la începuturi, în Moromeţii. Cu un chip veridic, cu o seamă de replici prompte care deturnează o clipă fluxul atenţiei generale. Este chiar o mamă de băiat, dincolo de toate aparenţele comice.

Dragostea părinţilor Vicăi este o mixtură dintre codul de comportament într-o familie de intelectuali, emblematică pentru o perioadă ce deja a apus. Fiecare gest şi fiecare vorbă a lor este înscrisă într-o procedură. Confortul sentimentului lor este un suport pentru segmentul de viaţă care-i mai aşteaptă. O comunicare aparent tot mai limitată între două tăceri personalizate. Şi totuşi... Iar tatăl Vicăi, actorul Ion Scutelnicu, are un rol bine ţintit. Din aceeaşi manieră a contrastelor, regizorul îi hărăzeşte ca dincolo de versuri desuete, dincolo de galanteria din mediul său artistic, să izbucnească scurt pe o temă principală: "Regăţenilor! Mancurţilor!"

Iar lui Vlad îi revine altă misiune ingrată şi la fel de delicată. Într-un spaţiu în care patriotismul s-a salvat în mare măsură, Vlad explică mai întâi că în România e nevoie de o completă regândire a acestui sentiment compromis definitiv de-a lungul secolului XX. Iar mai apoi trebuie să-şi asume curajos adevărul: modul în care cei de "aici" privesc pe cei de "acolo". E şi o recunoaştere publică a unor gesturi trecute cu consecinţe prezente. O replică dificilă în ziua de azi. Cu atât mai meritoriu este felul în care s-a rostit. Filmul atinge cu consecvenţă foarte multe dintre punctele de uimire dintre cele două regiuni. Dar ele trebuie mai întâi asimilate de fiecare spectator în parte.

Regizorul oferă şi o soluţie oficială, ca să zic aşa. "Compromisul" Uniunii Europene, ilustrat cam facil, ce poate fi citit şi în cheie ironică, de un cuplu de nuntaşi. Dar cred că realitatea impune mai degrabă tipul uman al unchiului miresei: Senia. Un om bonom, modest, deschis oricărei diferenţe dintre oameni, cu foarte mult umor şi cu har artistic. Un om universal. Igor Caras-Romanov cântă în film numai la două instrumente din câte ştie, iar jocul său este atât de natural încât se înscrie în galeria marilor actori care îşi impun personalitatea. Venind tot dinspre şcoala rusă de actorie, te duce cu gândul şi la Ion Sapdaru.

Pe scurt, concluzia acestui film poate veni de la scena în care Vlad Logigan se joacă precum într-o improvizaţie de virtuozitate în faţa unei fetiţe.

Anastasia Bustucel, privind cu atâta nonşalanţă în cameră, mirându-se parcă de prosteala oamenilor mari, răspunde simplu despre notele ei: la română, 8, e învăţătoarea de vină, la rusă 8, aceeaşi învăţătoare, iar la engleză, 10.




 Toate articolele despre Nuntă în Basarabia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Cinemateca Eforie
Vineri, 20.09.2019 - 20,00
Muzeul Ţăranului Român
Sâmbătă, 21.09.2019 - 17,00


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


Alte articole

 Povestea unui paradox - Nuntă în Basarabia, Iuliana Iustina Stănculescu
 Manea - Nuntă în Basarabia, Lucian Maier
 Jocuri de societate la căminul cultural - Nuntă în Basarabia, Violeta Ion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer