Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Terminal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Terminal - Meditaţii despre camera de luat vederi


octombrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce vedem? Ce nu vedem? Ce e explicit în imagine, ce e dincolo de ea. Cine ne dă, cine ne "ia ochii". Există o forţă a ideii? Uneori cei care au forţa se uită la ei înşişi, chiar şi "camera de luat vederi" se uită la ea însăşi câteodată... sau... aşa ar trebui.

Un om între două lumi. Indezirabil. Fără statut, căci un nicăieri de dincolo de unde vine nu îi dă dreptul nici unui dincoace să fie. Nu îi rămâne decât acest a-loc limitat, într-o situaţie fără ieşire. (Obsedant este gestul cu ştampila care se aplică pe formularul lui). Cum să fie, ce să fie? O parabolă a filosoficului „a fi". Nu poţi să pleci, dar nu poţi nici să te întorci. Ca între viaţă şi moarte, ca între „a fi" şi „a nu fi". Sau avem un nou Godot în aşteptare. Poate unde nu e nici o soluţie, este timp!

Te uiţi la film şi te trezeşti gândindu-te la o teoria a limitelor. Iată cum un Dumnezeu - Autoritate îl mângâie cu blândeţe, dar în realitate îl tot încearcă pe acest Iov. Acest nefericit îi încurcă Lui socotelile! Uite nepricopsitul asta dintr-o ţară comunistă are o portiţă de scăpare, adică să încalce regula şi nu o face! Ah, ce bine ar fi pentru ei să greşească omul! Atunci puterea ar scăpa de dileme! Este exasperant omul acesta care nu vrea să iasă din starea dată! Ciudat pentru mentalitatea americană, (nu-i aşa?) pentru care regulile sunt făcute ca să fie şi încălcate. Ce o fi în mintea lui? Dar el nu se lasă sedus de libertăţi înşelătoare. Limitele care i se tot pun, piedici, unele de-a dreptul caraghioase (vezi măturătorul care îi stabileşte o întâlnire pentru „marţi" ca să scotocească în gunoi!), îl obligă să găsească noi căi. Şi omul se lărgeşte, cunoaşte lume, se străduieşte, munceşte caută soluţii, se şi îndrăgosteşte, caută modele, ajută pe alţii etc, etc. Şi astfel, iată, sfinţeşte locul. Mare minune cum americanul pragmatic devine naiv în relaţia cu el. (Spielberg merge până la a exagera gesturile umane ca acelea în care gardianul îi dă haina sa la plecarea din aeroport. Mai sunt si altele care nu plac din acelaşi motiv. Asta ne aminteşte de celălalt film, de coada făcută de evrei pentru a-i mulţumi fostului ofiţer. O imagine cam jenantă!) Dar oricum în acest film regizorul se autodepăşeşte. Lumea din Terminal este un spaţiu care forfoteşte de viaţă cu toate ale ei, are loc chiar şi o nuntă! Cei potrivnici şi nefavorabili îi devin prieteni, numai autoritatea nu. Ei îi stă în gât! Lumea socială, acesta care se auto-organizează, putea la fel de bine să fie în pustiu, în junglă, în parc, sau... pe lună. Lumea creşte din nimic. Ca în Macondo, ca într-o biblie vedem cum creşte lumea! Şi totul se vede şi se ştie.

Şi mai întâlnim în acest film tema rupturii de comunicare între cele două sisteme, adică fostele state comuniste şi ei, ceilalţi. Valorile, ideile, limba, obiceiurile, totul pare să spună că încă suntem altfel.

O parabolă a autorităţii furioase ce devine neputincioasă în faţa inocenţei care dezarmează. Cum? I se sugerează evadarea şi nu fuge? I se sugerează azil politic dacă e nefericit în ţara lui şi răspunsul lui e tot negativ. Uşa ispititoare îl lasă rece, mai bine aşteaptă. El are curajul să privească adesea "în ochi camera de luat vederi" (o metaforă asupra-supravegherii, a FBI-ului, NSA-ului , CIA-ului , KGB-eului, SEC-ului, etc, etc? sau nu) şi să-i vorbească. Se ştie văzut. Poate ştie mai bine omul din est decât cel din vest cum e cu supravegherea. Filmările de sus sunt sugestive, din unghiuri şocante, inconfortabile. Camera de urmărire este ca un personaj prezent, mereu o conştiinţă impersonală. Dar omul aşteaptă stoic. Va veni ceasul acela, ca şi libertatea într-o zi.... Şi cât stă acolo are darul să schimbe valoric mediul. Poate de aceea nu îl iubeşte stăpânirea. Şi uimirea americanului nu e atât pentru gesturile lui ca acela când îşi construieşte un habitaclu în stil muncitoresc, când va construi cele o mie de fântâni ca gest de iubire (femeia americană nu mai are parte de gesturi monumentale din partea bărbatului!) cât mai ales pentru scopul care l-a adus aici, adică un fleac: un autograf de la un mare cântăreţ, promisiune făcută tatălui său la moartea acestuia. Ce idioţenie în viziunea americană. Cum? Pentru atâta lucru să treci un ocean!? Nu se poate!

Şi lumea de aici începe să îl ajute ca pe Făt-Frumos din poveste. Iar ieşirea lui este ca o revoluţie! Şi dacă Spielberg nu ne dă un film social (cum se poate face o lume din nimic), sau un film filosofic ("a fi" sau "a nu fi"), sau un film moral (despre limite) ne dă încă un film poate despre camera de luat vederi.



 Toate articolele despre Terminal


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Popescu-Butucea


Alte articole

 Prins - Terminalul, Adrian Ţion
 Lege şi bun simţ, viaţa ca o continuă aşteptare, România - The terminal, Marius Dobrin
 Terminalul lui Spielberg, dar mai ales al lui Hanks, Iulia Blaga
 Victor fără ţară - The terminal, Alex. Leo Şerban
 Un om de nicăieri - The Terminal, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Terminal


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer