Se împlinesc deci, în 2011 douăzeci de ani de când vorbim din nou despre "Tinerimea Română" şi misiunea ei iniţială, culturalizatoare. Sigur, vremurile nu mai sunt aceleaşi, omenirea a evoluat tehnic incredibil de repede în doar o sută de ani, iar astăzi cartea citită, filmele văzute la cinematograf, spectacolele şi concertele live sunt înlocuite de accesul liber şi gratuit (!) la internet. Se poartă "pastila" de cultură, promovată în ambalaj strălucitor şi vizionată comod, acasă, opţiune mai mult decât perfectă nu doar pentru criza de timp ci, în primul rând, pentru criza financiară în care ne zbatem cu toţii.
Echipa de conducere a renăscutei Tinerimi Române a încercat după revoluţie să revigoreze ideea de demers cultural spectacular, aşa cum a susţinut şi filonul moştenirii tradiţionale, dificil de conservat într-un univers multietnic, pluricultural, atras de tentaţia facilului, a kitschului, a subculturii la nivel de masă.
Din fericire, probabil tot dintr-o comoditate subiacentă, ca trăsătură specifică a acestui neam, românul a rămas preponderent tradiţionalist, beneficiind - în viaţa cotidiană - de avantajele şi dezavantajele acestei etichetări. "Gustă" folclorul (mai mult sau mai puţin manelizat), muzica pop (fostă "uşoară"), eventual opera şi genul simfonic, cu predilecţie tipologia clasică şi romantică, datorită accesibilităţii mesajului emoţional. Ce s-ar putea spune însă despre domeniul - mai rafinat - al jazzului, ori şi mai rafinat - al creaţiilor moderne şi contemporane? Sau, în contrapondere, ce s-ar putea spune despre mostrele - puţine la număr - de folclor autentic care au scăpat neprelucrate literar şi instrumental şi de care ne mai putem bucura, din când în când, auzindu-le la unul din avalanşa de posturi radio-TV?
În această atmosferă de "gri" cultural, actuala Tinerime Română, o instituţie care, în pofida aceleiaşi crize economice, şi-a păstrat complexul de ansambluri componente în virtutea dorinţei de a promova valoarea artistică naţională, merită tot respectul. Programate recent, la mijlocul lunii iunie, cele patru seri reunite sub titulatura de Gala Tinerimii Române şi-au propus să readucă în prim plan spiritualitatea naţională, selectând, din repertoriul celor patru formaţii muzicale component, titlurile cele mai reprezentative.
Prima seară a fost dedicată creaţiei simfonice, orchestra de cameră "Philarmonia", condusă de Nicolae Iliescu redemonstrându-şi calitatea şi rafinamentul interpretativ precum şi acurateţea stilistică, într-un repertoriu alcătuit din repere diverse: Pastorale bănăţene de Doru Popovici, celebrul Liber tango al lui Astor Piazzola, Concertul pentru orchestră de coarde semnat de Nino Rota şi Serenada pentru orchestră de coarde a lui Dvorak. Traseul sonor, deşi variat stilistic, a avut în comun tendinţa către accesibilitate, spectrul de adresabilitate fiind relativ larg. Am remarcat din nou, cu acest prilej, apetenţa pentru melodicitate a ansamblului, emoţionalitatea omogenă a interpretării orchestrale, riguros controlată de dirijor, reconstrucţia logică a tuturor parametrilor edificiului fonic până la stadiul re-creării sale interpretative.
Al dolea concert a avut ca protagonişti pe membrii ansamblului folcloric "Cununa Carpaţilor" înfiinţat în anul 1947, astăzi un ansamblu cu statut profesionist. Orchestra de instrumente populare condusă de taragotistul Gheorghe Popa şi-a probat experienţa artistică şi în decursul programului susţinut cu prilejul Galei Tinerimii Române, stilul original de interpretare al soliştilor (vioară: Niculai Şutic, clarinet: Sergiu Băluţel, ţambal: Constantin Dumitrache, nai: Aurel Popescu, voce: Daniel Turică şi Ancuţa Duca, taragot: Gheorghe Popa) precum şi componenţa instrumentală urmând cu succes linia tradiţională.
Atelierul de muzică contemporană "Archaeus", rămas fidel crezului de a propaga cele mai diverse tendinţe, orientări si tehnici de compoziţie din creaţia camerală (preponderent românească), a iniţiat, în cea de-a treia seară a Galei, un arc peste timp, interesanta rută în zig-zag a "călătorilor" Anca Vartolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (claviaturi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac (fagot), Dorin Gliga (oboi), Marius Lăcraru (vioară) şi Alexandru Matei (percuţie) conduşi de compozitorul Liviu Dănceanu alternând popasurile făcute în componistica autohtonă cu cele din literatura universală de gen. Parcurgând, în această ordine mozaicată dar deloc aleatoare, texte muzicale de Macarie Ieromonahul, Liviu Dănceanu, Ştefan Niculescu, Ioan Căianu, J.S. Bach, Joe Mc Coy, George Enescu, G.P. Palestrina, C. Nottara, Horia Şurianu, Scott Joplin şi iarăşi de Liviu Dănceanu, "Archaeus" a reliefat interferenţele acestor muzici aparent disjuncte ca intenţionalitate stilistică spre a fi înţelese şi apreciate ca atare de către publicul spectator.
În cea din urmă seară a Galei, corul de cameră "Preludiu" sub bagheta de maestru a lui Voicu Enăchescu a selectat din prolificul său repertoriu (de peste 300 de titluri) lucrări semnificative reprezentând orientări stilistice distincte, grupate în trei calupuri: madrigale laice, lucrări cu caracter religios (din literatura muzicală universală şi românească) şi piese autohtone de inspiraţie folclorică. Gândită ca un climax al întregii Gale din punctul de vedere al afluenţei spectatorilor (aspect care avea să fie confirmat de realitate), evoluţia rafinată a "Preludiului" a generat, în ambianţa intimă a holului central al instituţiei, o comunicare interactivă de cea mai bună calitate. Înconjurat efectiv de cor, publicul a fost martorul unei explozii antrenante de bună dispoziţie, parcurgând însă şi treptele unei reculegeri sincere, aşa cum însăşi umanitatea este prinsă în tranzitul permanent dintre profan şi sacru. Clădirea sonoră în care a fost invitat să pătrundă auditoriul a cuprins, în afara lucrărilor din program (J.S. Bach - Aria, Cl. Monteverdi - O, primavera, Th. Morley - Now is the month of maying, R. Thompson - Alleluia, N. Lungu - Iubite-voi, Doamne, solist: Ciprian Mardare, S. Drăgoi - Pre tine te lăudăm, T. Jarda - Mă luai, luai, D.G. Kiriac - Am umblat pădurile, D. Buciu - Trei cântece româneşti şi Gh. Danga - Sârba pe loc) nu mai puţin de cinci bisuri: Ploaia de Hronik, The Colorado trail, My way, două miniaturi care invitau la o incursiune în universul exotic sud-american - Balia di Sehu şi E mariposa, pentru ca în final să accedem din nou către Divinitate prin intermediul unei superbe rugăciuni din repertoriul clasic rus: Doamne, pe noi miluieşte-ne (solist: Marius Nine). Intonaţia fără cusur, virtuozitatea quasi-instrumentală şi expresivitatea vocilor au fost, din nou, atributele de forţă ale ansamblului, un veritabil organism coral care respiră unitar, reacţionând sensibil la variatele sugestii gestuale al magicianului Voicu Enăchescu.
Cu certitudine, nu doar cronicarul acestor rânduri ci şi numerosul public al manifestării îşi doresc ca această Gală să recidiveze în anii următori. Să devină ea însăşi o tradiţie în mediul cultural autohton, nu doar pentru noi, ci şi pentru urmaşii noştri de aceeaşi apartenenţă spirituală!