decembrie 2011
În data de 7 decembrie 2011 a avut loc recitalul cameral al duo-ului Vegard Nilsen (Norvegia) - vioară şi Verona Maier - pian, desfăşurat la Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Şuţu. Recitalul s-a înscris în stagiunea muzicală «Iosif Sava» 2011-2012 a Fundaţiei Accumm şi a fost realizat cu sprijinul ARCUB. Programul serii muzicale a cuprins: Sonata pentru vioară şi pian în re major, op. 12 nr. 1 de Ludwig van Beethoven şi Sonata nr. 2 pentru vioară şi pian, în re major, op. 94 bis de Serghei Prokofiev. Vegard Nilsen a cântat pe o vioară Jean-Baptiste Vuillaume.

Vegard Nilsen a studiat vioara la Norwegian State Academy of Music cu profesorul Arve Tellefsen, apoi la Utrecht Conservatory cu Viktor Liberman şi Lex Korff de Gidts, absolvind cu distincţia cum laude. A beneficiat de îndrumările unor personalităţi precum Hristo Donkin, Vladimir Mendelssohn, Franco Gulli, György Pauk, Instván Párkányi, Herman Krebbers, cât şi de un masterclass cu Altenberg Trio Wien. Vegard Nilsen a fost şef de partidă la vioara secundă a Netherlands Chamber Orchestra. Din anul 1995 activează ca profesor de vioară la Royal Flemish Conservatory of Music din Antwerp, Olanda. Este fondatorul companiei Music and Business. A susţinut la rândul său, cursuri de master în Norvegia, Belgia, Olanda, Germania şi România. Pasionat al muzicii de cameră, Vegard Nilsen activează şi ca violonist în Atlantic Trio, alături de Bas Verheijden-pian şi Ansfried Plat-violoncel. De asemenea, violonistul a organizat Gjøvik Chamber Music Festival. A colaborat cu muzicieni ca Gil Sharon, Phillippe Entremont şi cu membrii faimosului Orlando Quartet.

Aflat la Bucureşti ca profesor invitat al Universităţii Naţionale de Muzică, pe parcursul unei săptămâni Vegard Nilsen a desfăşurat şi un masterclass cu câţiva studenţi ai Departamentului Instrumente de Orchestră. În recitalul de la Palatul Şuţu, împreună cu pianista Verona Maier, violonistul a entuziasmat publicul prin stilul elevat al interpretării şi prin atitudinea sa entuziastă. De altfel, chiar Sonata nr. 1 în re major de L. van Bethoven, aparţinând ciclului op. 12, exprimă vervă tinerească şi optimism cuceritor. Debutul primei părţi, Allegro con brio, cu arpegiile în unison, a fost prezentat cu o energie debordantă. Sunetul viorii se contopea cu cel al pianului, iar imitaţiile şi schimbările de roluri dintre cele două instrumente se petreceau firesc şi cursiv. Dinamismului din Expoziţia formei de sonată i-a luat apoi locul atmosfera poetică din Dezvoltare. Variaţiunile din partea a doua, Andante con moto, au fost cântate cu multă expresivitate, tema lirică fiind reluată mereu îmbogăţită. Variaţiunea de caracter a adus într-adevăr o schimbare de spirit, iar arcuirile melodice beneficiau de multă graţie. Acea surpriză din ultimele măsuri ale Rondo-ului (Allegro), cu suspendarea tipică interogaţiei, a fost realizată cu măiestrie. Iar pasajul descendent al pianului, cu acordurile sale hotărâte, a readus jovialitatea.

În Sonata nr. 2 în re major, op. 94 bis de Serghei Prokofiev am remarcat efectele coloristice pe care violonistul le-a relevat din plin. Vegard Nilsen a reuşit să afirme în cele patru mişcări ale lucrării - Moderato, Presto, Andante şi Allegro con brio - generozitatea melodică, varietatea modulaţiei armonice şi cursivitatea excepţională a acestei muzici. În maniera de interpretare s-au regăsit şi acele elemente specifice tehnicii de flaut[1], potenţate prin expresivitatea sonorităţii viorii.

Un portret artistic foarte sugestiv al Veronei Maier se regăseşte în cuvintele muzicologului Cristina Sârbu: "un muzician sensibil, devotat, cu un repertoriu uriaş, Verona Maier este unul dintre cei mai buni parteneri de muzică de cameră, o profesoară cu har şi o muziciană complexă". Ea a impresionat numerosul public aflat în sala Palatului Şuţu prin măiestria redării stilemelor neoclasice ale muzicii lui Prokofiev. Partenerii duo-ului au surprins în Scherzo astmosfera şugubeaţă, prin acele accentele expresive bine dozate şi prin 'răbdarea' dovedită în amânarea crescendo-ului pe motivele în ostinato. Cu multă simplitate şi eleganţă a fost realizat momentul din partea a treia, Andante, în care, pe o pedală - fa - cântată de mâna stângă a pianului, se auzea într-un legato compact, realizat în pianissimo, mersul cromatic descendent al viorii la unison cu mâna dreaptă de la pian. Refrenul din finalul sonatei, Allegro con brio, a fost redat cu emisia instrumentală prokofieviană, în care pregnanţa staccato-ului şi sublinierile prin intermediul accentelor aparţin mijloacelor expresive, capabile a sugera factorii semiotici din zona sarcasticului.

Aproape de km 0 al Capitalei, într-un ambient minunat, am ascultat o muzică deosebit de frumoasă într-o interpretare calitativă şi plină de emoţie creatoare.


[1] Sonata pentru vioară şi pian în re major op. 94 bis de Serghei Prokofiev, scrisă în 1943 la Perm (Rusia) este transcripţia Sonatei în re major pentru flaut şi pian op. 94 a aceluiaşi compozitor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus