octombrie 2010
Festivalul Viaţa e frumoasă, 2010
Continuând succesul obţinut în 2008 şi 2009, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" organizează, în perioada 4-14 noiembrie 2010, cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical Viaţa e frumoasă!, singurul festival de profil din România.

Cu invitaţi din peste zece ţări şi un program diversificat dedicat sferei artelor spectacolului muzical, festivalul include anul acesta numeroase evenimente: spectacole de operetă şi musical, gale şi concerte, ateliere pentru copii, conferinţe susţinute de specialişti din domeniul musicalului, la care se adaugă Trofeul "Ion Dacian" pentru tineri interpreţi, expoziţii, seri tradiţionale, vizionări de spectacole şi programe radio dedicate operetei şi musicalului.

Publicul va avea astfel ocazia să vadă spectacole de musical şi operetă ale unor teatre renumite din Ungaria, Rusia sau Ucraina, dar şi producţii ale teatrelor locale. Festivalul debutează cu premiera Liliacul, operetă de Johann Strauss-fiul, producţie a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", în regia lui Răzvan Ioan Dincă.

Programul de operetă include şi Vânzătorul de păsări, de Carl Zeller, în regia lui Yury Alexandrov, Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg, Rusia, şi Baiadera de Emmerich Kálmán, în regia lui KERO® - Kerenyi Miklos Gabor, Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, Ungaria.

Secţiunea spectacol muzical propune colajul de chansonete Paris, mon amour, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian"; Tango of Life, în regia lui Bogdan Strutinsky, Teatrul Academic de Operetă Kiev, Ucraina; Piaţa Roosevelt, în regia lui Radu Afrim, Teatrul Naţional Timişoara; Supermarket, în regia lui Theo Herghelegiu, co-producţie a Teatrului Inexistent şi a Teatrului Arca.

Concertele "Viaţa e frumoasă!" variază de la muzică clasică (Best of Erkel, Ungaria) la dark cabaret (Tiger Lillies, UK), fado portughez (Mariza, Portugalia), muzică experimentală (Laurie Anderson, SUA) şi alternativă (Hitman's Heel, Germania, Raz Ohara and the Odd Orchestra, Germania), de la jazz (Vlaicu Golcea, Old Fish JazzBand) la muzică ambientală (Damian & DJ Ravin, Damian & Friends), dar şi muzică religioasă bizantină (corul TNO "Ion Dacian", grupul Nectarie Protopsaltul).

Seria spectacolelor-concert include două performanţe aparte: Solliloqui della Notte, al Companiei italiene "Alice nella citta", care aduce un omagiu marelui poet Piero Ciampi şi Recitalul de magie Hazard, susţinut de iluzionistul Andrei Teaşcă, cunoscut publicului pentru înfiinţarea Teatrului de Magie.

În cadrul Festivalului vor avea loc două vernisaje în foaierul teatrului, fiind vorba de expoziţiile de fotografie Jan Saudek - o premieră în România - şi de cea aniversară de fotografii şi costume (noi şi vechi) ale Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", ca parte a evenimentului Opereta - 60 de ani, care marchează împlinirea a şase decenii de activitate pentru Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian". Tot în foaier vor fi găzduite lansările de carte (Silvia Şohterus de Ion Moldovan; Manager-în-derivă.ro de Georgeta Bucşan, Catalogul aniversar Opereta - 60 de ani, cu ocazia inaugurării librăriei Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian") şi de CD (Daniela Vlădescu - Din iubire şi CD aniversar Opereta - 60 de ani).

În cadrul festivalului, asociaţia Bookblog, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă, va organiza întâlnirea lunară Schimb de carte la Bistro Opereta, invitând iubitorii de literatură la o discuţie liberă despre lecturile preferate, într-un cadru plăcut.

O componentă esenţială a proiectului aniversar este, fără îndoială, Gala aniversară a Musicalului şi Operetei. Prin această Gală, care reuneşte cele mai importante voci ale momentului de pe scena naţională şi internaţională de gen, sub îndrumarea artistică a lui Răzvan Ioan Dincă şi KERO®, Teatrul îşi propune să comemoreze şi să răsplătească talentul şi dedicarea artiştilor Operetei de ieri şi de azi.

Conferinţele ediţiei 2010 vor include dezbateri pe diverse teme care se încadrează în sfera artisticului, ridicând importante probleme şi propunând soluţii: Conferinţa Teatrul Muzical în America (moderator Randy Gener, SUA), Conferinţa Teatrul Muzical în Europa (moderator Dieter Topp, Germania), Conferinţa Opereta - între gen teatral şi muzical (coordonator Răzvan Ioan Dincă), Dialogul Arts & Business - Viaţa BizArtină (moderator Titus Percea), Conferinţa Repere (coordonator Răzvan Andrei, Prezentarea proiectului Bucureştiul într-o zi (Fundaţia Bright Light).

În cadrul festivalului va avea loc de asemenea o prezentare a proiectului SCENART - Sprijin pentru Competenţe în Artele Spectacolului din România, proiect realizat de Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano.

Seria de ateliere pentru copii include atât proiecte adresate copiilor de vârstă şcolară, cât şi celor de vârstă preşcolară: atelierul "Pruncii, Cobza şi Opereta", dedicat familiarizării copiilor cu muzica tradiţională românească (coordonatori Titus Percea şi Beatrice Iordan), atelierul "Viaţa e frumoasă!" pentru copii care provin din medii defavorizate (coordonator Adriana Teodorescu), atelierul de magie pentru copii (coordonator Andrei Teaşcă) şi atelierul "Teatrul de Umbre" (coordonator Beatrice Iordan).

Serile organizate în cadrul Festivalului vor avea specific tradiţional, publicul având ocazia să descopere muzica lăutărească românească (recital Nelu Ploieşteanu), dar şi sunetul tradiţional maghiar, rusesc, cehesc (Ansamblul Kopanicar) sau ucrainean.

O secţiune aparte, organizată pentru prima dată în cadrul festivalului este Secţiunea on-air difuzată la Radio România Cultural, care include un program amplu, desfăşurat în fiecare din cele 11 zile ale festivalului, care cuprinde seria de emisiuni realizate special cu ocazia festivalului - Ambient. Viaţa e frumoasă - în care pe toată durata festivalului se vor putea asculta fragmente din cele mai îndrăgite operete şi musicaluri, dar şi Maratonul operetei şi musicalului - 24 de ore de transmisie muzicală neîntreruptă.

Continuând o altă direcţie care a prins contur în cadrul ediţiei anterioare Festivalului, programul include şi o serie de proiecţii - seri dedicate spectacolelor Cirque du Soleil: Alegria, Quidam şi Saltimbanco.

În spiritul promisiunii făcute în 2008, şi acum, poate mai mult ca niciodată, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical îşi propune să ofere publicului o serie de spectacole şi evenimente care stau sub semnul Frumosului în Muzică şi în Teatru, dovedind că viaţa este frumoasă în continuare.

Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi online, pe site-ul eventim.ro.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus