Visul lui Nicolae Ceauşescu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Într-o noapte, Nicolae Ceauşescu visă că era omorât, împuşcat de nişte tineri recruţi lângă faţada unei case. Era şi Elena cu el. Era iarnă, dar nu foarte frig.
 
Stătea în faţa plutonului de execuţie încercând să se adune ca să nu fie luat prin surprindere de împuşcătură, deşi ştia că dacă se concentrează la timp - cum i s-a mai întâmplat în vise - se va trezi viu şi nevătămat în patul lui. Cea mai grea parte era momentul de dinaintea împuşcăturii - era de fiecare dată o teroare cumplită, pe care nu o putea compara cu nimic. Totul părea atunci fără scăpare şi, deşi ştia că era vis, de fiecare dată se întreba dacă va reuşi să se trezească dincolo sau va muri de frică în somn.

Dar în această dimineaţă, Nicolae Ceauşescu reuşi din nou să se trezească. Se frecă la ochi, îşi întinse mâinile şi picioarele, şi privi pe geam. Era vară. Ieri plouase, iar acum era deja senin. Oraşul era liniştit şi curăţit. Oamenii se îndreptau spre fabrici şi întreprinderi, răsărea soarele. "Ce chestie ciudată şi cu visele....", se gândea lenevind încă între perne. Parcă fusese înainte şi un fel de proces. Era cu Elena la o masă într-o sală urâtă şi se enervase certându-se cu nişte bărbaţi (unii în uniforme militare) care-l acuzau de genocid şi îl întrebau de conturile din Elveţia. Nu mai mâncaseră de jumătate de zi, dar uitaseră şi de foame. "Pe urmă nu mai ştiu cum s-a făcut că visul s-a schimbat şi eram la moartea lui Dej, îi căram sicriul. Ce-o fi însemnând? O fi de rău?"

De fapt, cu cât se gândea mai mult cu atât îşi aducea aminte mai multe amănunte, iar ele începeau să se aşeze într-un desen tot mai coerent. Ziua când a devenit secretarul general al partidului, vizitele în China şi Coreea de Nord, vizitele lui De Gaulle şi Nixon la Bucureşti (când s-a simţit egalul lor), cum l-a dus regina Angliei cu caleaşca, vizitele de lucru în ţară, prin noroaiele alea, când toţi mimau curiozitatea şi interesul în afară de el, dar şi congresul partidului din ʻ79 când l-a speriat un pic trădătorul de Pârvulescu. Sau cuvântările recente când era prea obosit să mai ţină şirul vorbelor şi se trezea în mijlocul frazei, nemaiştiind ce dorea să spună.

"Parcă aşa se întâmplă când mori, îţi trece viaţa prin faţa ochilor", spune Ceauşescu, scărpinându-se pe piept. "Cine poate şti ce e şi cu viaţa asta. Azi o ai, mâine..." Un zgomot îi întrerupse gândurile. De afară răzbătea - prin geam şi printre copacii din curte - un ţiuit persistent, ca de ceainic pe trei sferturi gol. Zgomotul devenea tot mai deranjant. Pe urmă camera se întunecă un pic şi când se făcu lumină din nou, înăuntru apăruseră nişte necunoscuţi în halate albe şi cu măşti ciudate pe faţă, ca de medici. "Cine sunteţi, cum îndrăz....", a dat să strige Nicolae Ceauşescu, încercând să se dea jos din pat, dar şi-a dat seama că vorbele nu puteau ieşi din gură, ca şi cum camera s-ar fi golit de aer şi s-ar fi umplut cu un vid ca de pâslă. Şi gesturile lui se loviră de acest vid şi căzură moi, lângă pat. Nicolae Ceauşescu era acum doar un gând într-o cameră şi un corp într-un pat dintre pomi. Doi dintre necunoscuţi au scos nişte pensete sterile şi nişte săculeţe la fel de curate şi, cu gesturi delicate, ca şi cum ar fi tăiat o prăjitură prea moale, au desprins ceva de pe pat. ("Sau era piciorul meu?...")

Pe Nicolae Ceauşescu îl cuprinse dintr-o dată un somn ca de copil mic. Era mult prea obosit ca să mai poată ţine ochii deschişi şi urmări agitaţia din jurul lui - oamenii în halate albe, etuvele de sterilizat, vocile precise, aparatele ciudate cu un fel de spirală învârtindu-se pe un ecran, atmosfera de lucru pe care n-o putea înţelege. "Ducă-se...Somnul naşte somn...", mai tresări un rest de gând care se miră singur de sine.

În camera înaltă e linişte. Ţara se trezeşte încet, se freacă la ochi şi se bucură că azi nu va mai ploua - deşi prognoza vremii, prezentată la televizor cu o seară înainte, nu era prea optimistă. Toate posturile de televiziune fuseseră de aceeaşi părere. Primele autobuze încep să circule prin oraş, prin jurul Biscuitului de la Televiziune.

Nicolae Ceauşescu întinde piciorul stâng, îl scoate de sub pătură şi contactul cu aerul răcoros din cameră îi dă o senzaţie plăcută. Are o poftă de mâncare ca-n prima zi. O să comande nişte ouă la tigaie cu slănină! Răsuflă adânc şi preferă să nu deschidă încă ochii. Să mai stea puţin, să recapituleze visul ciudat de azi-noapte. Se făcea că...