La Mala Educacion care doare

Filmul doare. În prima zi a Festivalului de la Cannes şi acum pe ecranele noastre spaniolul Pedro Almodovar ne explică cum ambiţia de a intra în star-sistem poate conduce la crimă.

Mulţi prevesteau un film pe subiectul pedofiliei şi al educaţiei catolice. Tema există, însă e cu totul secundară în economia narativă şi ideologică a filmului. Care porneşte de la o întâlnire între doi vechi prieteni, Enrique şi Ignacio, ambii educaţi într-un colegiu religios din vechea Spanie. Ei se regăsesc în Madridul anilor '80 şi al movidei. Unul a devenit regizor de succes şi gay, iar Ignacio îşi spune Angel şi visează să devină actor şi să acceadă la notorietate, bani, sex facil.

Dincolo de acestea, însă, La Mala Educacion este povestea unui fratricid, a unui băiat care îşi ucide fratele pentru a-i fura identitatea, creativitatea, visul său despre Cinema. Evident că Almodovar este mult prea sofisticat pentru a face din toate acestea o lecţie moralizatoare. El utilizează cinema-ul într-un mod ambiguu, deci fascinant, exaltându-i capacităţile combinatorii, într-un joc narativ infinit (deci film în film, flash-back în flash-back, identităţi care se destramă). Însă el denunţă, totodată, sărăcia morală a celor care, în acest joc, vor doar să câştige.

Filmul este o ameţitoare melodramă neagră, din familia lui Vertigo al lui Hitchkok, cu straturi de confuzii şi de contradicţii. Un demers analitic asupra frumoaselor suprafeţe ale lucrurilor, asupra identităţii sexuale transgresive, asupra celor care iubesc să joace roluri, şi bineînţeles asupra sublimului "escapism" al cinema-ului.

"Nimic nu este mai puţin erotic decât un actor care îşi caută de lucru", spune regizorul Enrique după prima sa întâlnire cu Ignacio. Acest acru şi nesentimental adevăr aruncă lumină asupra opusului său: nimic nu este mai erotic decât un actor la lucru, un actor locuit în mod pasional de rolul său, revelând simultan autenticitatea şi artificialitatea. La Mala Educacion este un film despre plăcerea de a juca roluri şi fantezie, şi despre cum se poate folosi această pasiune pentru a-ţi împlini dorinţele, pentru a întreprinde o călătorie în trecut şi a-ţi înfrânge toţi demonii.

Pentru Enrique şi Igancio aceşti demoni provin din abuzurile la care au fost supuşi pe când erau copii. Scenele din şcoală sunt de departe cele mai bune ale filmului, între hilar, oribil şi sfâşietor. Nivelurile de iluzie, fantezie şi realitate pot aduce confuzie, dar sugerează bogate idei despre realitate şi despre jocul cu aceasta. La Mala Educacion demonstrează cum actul memoriei poate fi un soi de cine-autobiografie, în care trecutul ne apare drept un portofolio de scene direct dramatizate de noi-înşine. Noi le scriem, le filmăm, le montăm şi le distribuim, guvernaţi cu toţii de nevoia de a controla cantitatea de durere din aceste amintiri. Durerea de a vedea, de-asemenea, că trecutul nu poate fi schimbat.

La Mala Educacion este un film bizar, fluorescent, şocant şi extrem de bine făcut, absorbant şi emoţionant.