O lume a bărbaţilor - La mala educacion

Cît de almodovarian e noul film al lui Almodovar? La Mala educacion e povestea a doi băieţi, Ignacio şi Enrique, care se cunosc în anii '60 la o şcoală catolică dintr-un oraş spaniol de provincie şi pun bazele unei relaţii frumoase, mergînd împreună la un film cu Sara Montiel şi masturbîndu-se în sală. Sună almodovarian? Almodovarian în draci. Un profesor de literatură, părintele Manolo, e cu ochii pe băieţi - mai ales pe Ignacio, pe care-l acompaniază cu puţin prea multă însufleţire la chitară atunci cînd copilul cîntă Moon River. În 1980, Enrique (Fele Martínez), care s-a făcut regizor de film, este căutat de Ignacio (Gael García Bernal), care e actor şi, în plus, autorul unei proze nepublicate inspirate din povestea lor. În proza aceea, care se joacă pe ecran pe măsură ce Enrique o citeşte, Ignacio (jucat în continuare de Bernal) ajunge un travestit drogat pe nume Zahara şi în 1977 îl caută pe preotul pedofil; dîndu-se drept sora lui Ignacio, Zahara îl şantajează pe părintele Manolo. E almodovarian sau nu este? Este. Enrique se hotărăşte să filmeze povestea şi rolul lui Ignacio îi revine lui Ignacio. Apropo, Ignacio nu mai e Ignacio - cînd s-a făcut actor şi-a schimbat numele în Angel. Şi iar apropo, s-ar putea ca Angel să nu fi fost niciodată Ignacio - s-ar putea să fie un impostor. Complicat? Normal că e complicat, sîntem în Almodovar.

În fine, chiar în ziua în care se filmează secvenţa confruntării dintre Zahara şi preot (în rolul preotului e tot actorul pe care l-am văzut mai devreme, în autoficţiunea lui Ignacio), pe platou apare adevăratul preot (interpretat de un alt actor). Normal că apare (şi că e altul), sîntem în Almodovar. Răvăşit de emoţiile pe care a trebuit să le retrăiască în faţa camerei, Angel-Ignacio-Zahara izbucneşte în plîns şi o femeie (o secretară de platou, probabil) vine să-l liniştească. Normal că vine o femeie, sîntem în Almodovar. Numai că aceasta este singura femeie pe care am remarcat-o în aproape două ore de film, şi trecerea ei prin cadru nu durează mai mult de cîteva secunde. Normal că nu durează, sîntem în... poftim?

Dispariţia femeilor din lumea lui Almodovar e unul dintre scenariile alea absurde (cum ar fi şi dispariţia sîngelui din lumea lui Tarantino sau apariţia sexului sălbatic în lumea lui Spielberg) care paralizează imaginaţia cinefilului. Vorbim despre o lume electrizată tocmai de feminitate - în fine, de versiunea ei almodovariană: feminitatea ca artificiu, ca rol spectaculos, ca bătălie neîncetată pentru Oscarul celei mai bune actriţe. Iată cum începea dedicaţia de la sfîrşitul filmului Todo sobre mi madre (1999): "Lui Bette Davis, Gena Rowlands, Romy Schneider... Tuturor actriţelor care au jucat actriţe. Tuturor femeilor care joacă. Tuturor bărbaţilor care joacă şi devin femei..." Deci ce mai rămîne din toate astea într-un film fără femei cum este La Mala educacion? Ei bine, există şi aici un bărbat, Angel-Ignacio, care joacă şi devine o femeie, Zahara. În plus, Ignacio insistă ca prietenul său din copilărie să-i spună acum Angel; deci Ignacio s-a reinventat, e un actor care joacă un actor. Dacă nu cumva e un impostor şi, în cazul ăsta, atît Angel cît şi Ignacio sînt creaţiile altcuiva. În orice caz, e o primadonă. Autocrearea prin teatru şi poveşti, prin histrionism şi minciuni, e una dintre marile teme ale lui Almodovar - sursa puterii eliberatoare pe care o au filmele sale - şi poate că niciodată n-a dramatizat-o mai inteligent şi mai elegant ca aici.

Dar noul lui film nu e deloc eliberator. Diferenţa e în spirit: atunci cînd inventează şi reinventează identităţi şi poveşti, bărbaţii de aici n-o fac cu largheţea, cu ardoarea eroinelor lui Almodovar; calculele sînt mai reci, scopurile sînt mai mărunte, iar povestea de dragoste dintre cei doi băieţi, de la care începe totul, e acoperită treptat de poveştile bărbaţilor - proza lui Ignacio, filmul lui Enrique, versiunea preotului, filmul lui Almodovar. (Într-un fel, e opusul a ceea ce se întîmpla în filmul lui precedent, Hable con ella: acolo, numai poveştile şi minciunile făceau ca dragostea să fie posibilă - fără ele n-ar fi existat nimic.) Toate astea înseamnă că La Mala educacion e un film destul de amar şi unii critici au văzut în el o nouă maturitate, o nouă înţelepciune. Mie mi s-a părut mai curînd nesatisfăcător: Almodovar rămîne un artist prea generos, prea deschis spre experienţă pentru ca tonul acesta dezabuzat să aibă cine ştie ce rezonanţă, pentru ca lipsa de scrupule a unui personaj ca Angel-Ignacio să aibă vreun impact serios. Şi dacă noua lui maturitate presupune renunţarea la femei, veştile sînt proaste pentru noi toţi: nu ştiu ce fel de revelaţii ar putea să compenseze o asemenea sărăcire a experienţei.