Facebook-ul într-un scenariu ca o reţea - The Social Network

Filmul lui David Fincher despre cum s-a creat Facebook-ul are un tipar clasic. El urmăreşte ascensiunea unui tânăr genial, dar amoral, care ajunge în vârful piramidei. Există, însă, nişte amendamente: Mark Zuckerberg ajunge sus prin mintea sa extraordinară, dar nu pentru că ar fi dorit să se îmbogăţească, iar amoralitatea sa e legată de un paradox: creatorul celei mai mari reţele de socializare e, pe ecran, un semi-autist. Al treilea amendament se referă la cât de moral e să faci un astfel de film.
 
E sub semnul întrebării dacă e moral să faci un film deloc drăguţ cu cineva care e încă în viaţă şi care nu a participat în vreun fel la realizarea lui, mai ales că scenariul scris de Aaron Sorkin după cartea The Accidental Billionaires, de Ben Mezrich, amestecă realitatea cu ficţiunea. Rămâne neclar dacă Mark Zuckerberg, creatorul Facebook-ului, a furat ideea gemenilor Winklevoss, care îl cooptaseră ca programator la realizarea site-ului lor, HarvardConnection, dar e explicit modul în care Facebook-ul a luat fiinţă şi felul în care Zuckerberg şi-a scos din joc cel mai bun (de fapt, singurul) prieten, Eduardo Saverin.
 
Motivul pentru care Mark Zuckerberg a pus bazele celei mai mari reţele de socializare din lume a fost, ca şi motivul războiului din Troia, amoros. Nu s-a bătut cu un alt student pentru inima aceleiaşi fete, ci fata cu care se întâlnea îi dă papucii pentru că se poartă ca un nemernic. Întors în campus, Zuckerberg îşi ia o bere din frigider şi, după ce o face pe fată de două parale pe blogul lui (legându-se de numele ei de familie şi de numărul de la sutien), face în câteva ore un site ultra-misogin pe care studenţii de la Harvard să-şi poată vota colegele în funcţie de calităţile fizice.
 
Adevăratul Mark Zuckerberg a spus, întrebat în legătură cu filmul lui David Fincher, că şi-ar fi dorit ca nimeni să nu facă un film despre el cât timp trăieşte. Dar această violare a intimităţii sale nu e oare efectul firesc al intimităţii scoase în ogradă, pe Facebook?
 
Construit pe schema clasică a ascensiunii sociale a eroului, filmul lui David Fincher e - prin construcţia lui de cub rubik, prin ritmul cu care înlănţuie replicile pline de termeni de specialitate, prin răceala lui - un film al epocii prezente. Violenţa din Fight Club care trebuia regurgitată pentru ca societatea să nu facă implozie, a lăsat locul unei societăţi care şi-a redefinit campionii, cizelând regulile jocului. Mai ţineţi minte ultima replică din Fight Club? "O să fie bine", în vreme ce afară se surpă zgârie-norii. Ei bine, lumea aceea a dispărut şi a fost înlocuită cu alta.
 
Nu întâmplător, adversarii lui Mark Zuckerberg, gemenii Cameron şi Tyler Winkelvoss sunt în film doi tineri de familie bună, care, pe lângă pasiunea pentru calculatoare, sunt şi campioni la caiac-canoe. Ei aparţin unei specii  demodate - sunt bine făcuţi, blonzi, sănătoşi - spre deosebire de Mark Zuckerberg care, genial cum e, e indiferent la aspectul fizic, n-are nevoie de sport pentru a rezista la computer cât de pizza şi bere.
 
Scenariul şi regia sunt suficient de alunecoase încât să refuze să spună lucrurilor pe nume, iar filmul îţi poate da impresia, dacă te apropii din mai multe părţi, că îşi păstrează rotunjimea. Secvenţa concursului de caiac-canoe din Anglia, lumea veche cu tabieturile ei - nu e menită să pună accente pe dublul eşec, sportiv şi de business, al gemenilor cât să celebreze un cod etic, de fapt o lume pe cale de dispariţie. Mai inteligent decât Wall Street, filmul lui David Fincher nu agaţă steguleţe albastre de gulerele personajelor negative şi steguleţe roşii de gulerele personajelor pozitive.
 
Nici societatea de azi nu mai e atât de clar delimitată ca odinioară. Dar devine evident pe ecran că imboldul lui Zuckerberg de a crea o reţea de socializare la care toată lumea să aibă acces provine şi din dezamăgirea de a nu fi fost acceptat în frăţiile de elită de la Harvard. Pe când gemenii Winkelvoss, de familie bună cum sunt, au din educaţie nişte reflexe etice care îi determină să păstreze, în ciuda spiritului de castă, o anume integritate morală şi sportivitate.
 
Mark Zuckerberg cel de pe ecran (interpretat perfect de Jesse Eisenberg), e în acelaşi timp tartor şi victimă. Nu e un personaj simpatic, dar nici antipatic. Nu pare un personaj negativ, dar nici pozitiv. Când îşi trădează prietenul, nu pare să simtă durerea acestuia, la fel cum nici până atunci nu dăduse impresia că empatizase cu el în vreun fel. Probabil că nici nu realizează că e ticălos. Acesta ar putea fi prototipul omului viitorului - un individ autist şi muncitor, într-o lume tot mai eficientă şi mai tehnică.
 
Spre deosebire de el, Sean Parker, co-fondatorul Napster-ului (interpretat de Justin Timberlake) are conştiinţa perfectă a lipsei sale de conştiinţă. Dându-şi seama de lucrurile urâte pe care le face, este el mai uman?
 
Toate aceste lucruri scrise mai sus nu sunt livrate la prima mână. Trebuie să laşi filmul să se aşeze puţin ca să-ţi dai seama că e inteligent, chiar dacă la ieşirea din sală nu ţi se pare că a atins mari niveluri de profunzime. Gândit să urmărească în acelaşi timp trei planuri temporale - ceea ce face din scenariu un fel de mănuşă cu degete care se tricotează în acelaşi timp, The Social Network e, dramaturgic vorbind, o reţea ale cărei elemente comunică. În plus, are şi umor. Probabil că are deja asigurat Oscarul pentru scenariu adaptare.
 
The Social Network / Reţeaua de socializare
regia David Fincher,
cu: Jesse Eisenberg, Andrew Garfield, Justin Timberlake, Max Minghella, Armie Hammer, Rooney Mara.
Premiera românească - 29 octombrie 2010.

Citiţi scenariul acestui film aici.