Filmul lui David Fincher are calităţi aproape antropologice: cartografiază naşterea unui nou tip de om. Un alien, un sociopat, complet inadaptat la viaţa reală, însă un titan în lumea virtuală, unde e agresiv, dispreţuitor, nimicitor... Îl găsiţi în zeci de exemplare pe la secţiunile de comentarii ale site-urilor, pitit ca un pitbull în spatele anonimităţii. Însă, rareori are ocazia să devină un Übermensch ca acesta de faţă.
Mutantul newmedia
S-a tot spus despre acest film că nu este despre reţele de socializare, ci despre geneza oricărui imperiu. O poveste clasică despre rapacitate şi căpătuire, unde miza nu e banul, ci foamea de statut social. Însă geniul peliculei rezidă în faptul că reuşeşte să fie în acelaşi timp universală şi particulară. Iar Mark Zuckerberg, inventatorul fenomenului Facebook (acel instrument teribil de voyeurist, care îţi permite să-ţi distrugi viaţa în timp ce pierzi ore şi ore holbându-te la a altora), e personificarea extremă a mutantului newmedia, un caz clinic de modificare a personalităţii în contact cu vitualitatea.
Fincher şi Sorkin povestesc despre cum societatea de azi privilegiază sclipirea, inteligenţa rece, furtul intelectual, şmecheria şi jackpotul în mai puţin de 140 de caractere, în detrimentul caracterului, bunului-simţ sau al eticii. Primele minute sunt edificatoare şi extraordinare: într-un bar studenţesc, Mark şi prietena lui, Erica, au un schimb de replici mitraliate: e clar că el nu poartă o conversaţie (care ar presupune empatie şi respect) şi că nu aşteaptă un răspuns, ci încearcă s-o epateze, s-o înfrângă, s-o umilească. Fata îi spune că vorbeşte ca şi cum "fiecare gând pe care îl are e atât de genial, încât ar fi o crimă să nu fie împărtăşit". În lumea digitală, gândurile multora, stupide şi vicioase, se înghesuie cu aceeaşi lipsă de consideraţie pentru cei cărora le sunt adresate.
Un punct de vedere subiectiv
Ascensiunea lui Zuckerberg e pusă pe seama faptului că a fost respins de femei şi de cluburile elitiste ale universităţii. În privirea sa moartă, pixelată, se citeşte dispreţul pentru toţi cei care, crede el, sunt mai proşti (adică întreg universul). E un outsider narcisist, sufocat de invidie, gelozie şi paranoia, care pretinde că e idealist, dar se comportă ca un nemernic care nu se dă în lături de la a-şi trăda unicul prieten.
S-a vorbit mult despre acurateţea faptelor din The Social Network. Filmul nu putea fi decât un punct de vedere subiectiv; dacă Fincher l-ar fi înregistrat pe Zuckerberg fără pauză, încă de la naştere, produsul ar fi fost tot o ficţiune. Adevărul peliculei constă în abilitatea de a surprinde frisonant zeitgeist-ul social.
Citiţi scenariul acestui film aici.