Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Eternal Sunshine of the Spotless Mind / Strălucirea eternă a minţii neprihănite


octombrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Distribuţia (în ordinea apariţiei)
Jim Carrey (Joel Barish), Kate Winslet (Clementine Kruczynski), Gerry Robert Byrne (Train Conductor), Elijah Wood (Patrick), Thomas Jay Ryan (Frank), Mark Ruffalo (Stan), Jane Adams (Carrie), David Cross (Rob), Kirsten Dunst (Mary), Tom Wilkinson (Dr. Howard Mierzwiak), Ryan Whitney (Tânărul Joel), Debbon Ayer (Mama lui Joel)

Echipa filmului
regia: Michel Gondry
scenariul: Charlie Kaufman
după o idee de Charlie Kaufman & Michel Gondry & Pierre Bismuth
producători: Steve Golin and Anthony Bregman

Sinopsis
Jim Carrey este capul de afiş al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind, în regia lui Michel Gondry după un scenariu original de Charlie Kaufman, nominalizat la premiul Oscar (Adaptation). Dublul câştigător al premiului Globul de Aur este însoţit pe ecran de Kate Winslet, nominalizată de trei ori la premiile Oscar, Kirsten Dunst (Spider-Man), Tom Wilkinson (nominalizat la Oscar pentru In the Bedroom), Mark Ruffalo (You Can Count on Me) şi Elijah Wood (The Lord of the Rings).

Joel (Jim Carrey) descoperă cu stupoare că prietena lui, Clementine (Kate Winslet), şi-a şters toate amintirile legate de relaţia lor agitată. În disperare, el îl contactează pe inventatorul acestui procedeu, dr. Howard Mierzwiak (Tom Wilkinson), pentru a-i şterge toate amintirile legate de Clementine. Dar, pe măsură ce amintirile lui Joel dispar, el îşi redescoperă dragostea pentru Clementine. În adâncul minţii sale, Joel încearcă să evite operaţia. Deşi dr. Mierzwiak şi echipa sa (Kirsten Dunst, Mark Ruffalo, Elijah Wood) îl urmăresc prin labirintul amintirilor sale, este clar că Joel n-o poate uita pe Clementine.

Despre producţie

Acum mai mulţi ani, regizorul Michel Gondry lua cina cu un prieten, artistul Pierre Bismuth, în Londra. În acea seară, Bismuth a propus o idee provocatoare: dacă ai primi prin poştă o scrisoare prin care ai fi anunţat că ai fost şters din amintirile cuiva şi să nu mai încerci să contactezi persoana respectivă?

Cam în aceeaşi perioadă, Gondry a citit scenariul original al lui Charlie Kaufman pentru Being John Malkovich şi şi-a dorit să facă un film cu el. Colaborarea lor, mult admiratele videoclipuri ale lui Gondry după scenariile lui Kaufman, depăşesc limitele convenţionalului. "Scrierile lui mă inspiră," spunea Gondry. "În curând, mi-am schimbat complet ideile despre acest film. A devenit un film despre amintiri. Cum suntem noi amintirile noastre şi cum amintirile ne schimbă vieţile. E o tragedie dacă le pierzi înainte de a muri."

"Michel a venit la mine cu o idee," îşi aminteşte Kaufman. "M-a întrebat dacă aş vrea să adaptez un scenariu după ea şi dacă vreau să mai lucrez la ea. Îmi place Michel şi mi-au plăcut videoclipurile lui." Pentru a se numi Strălucirea eternă a minţii neprihănite (un citat dintr-un poem de Alexander Pope) trebuiau îmbinate romantismul cu comedia şi sentimentele...

... dar mai întâi trebuia scris, lucru care "mi-a luat trei ani," recunoaşte Kaufman, care continuă: "ştiam că trebuie să fac mai întâi alt scenariu [Adaptation], iar când m-am apucat de ăsta, nu mai ştiam ce să fac.

"Cred am o gândire logică, dar nu sunt o persoană organizată. Munca mea tinde să aibă simetrie, dar dacă îmi vedeţi biroul... Nu scriu de la 9 la 12, după care plec la masă. Trag mult de timp."

În timp ce Kaufman lucra la scenariu, Gondry a ales alt scenariu al autorului, Human Nature, pentru debutul ca regizor de lungmetraje. "Am început să lucrez cu el şi am ajuns să ne cunoaştem mai bine," spunea Kaufman. "Discut constant cu Charlie," adaugă Gondry.

Producătorul Steve Golin (care a produs şi Being John Malkovich) spune că cei doi se completează. "Michel are o viziune extraordinară, dar are şi mult suflet, ceea ce, după părerea mea, le lipseşte celor care vin din medii vizuale. Michel este foarte uman. Charlie este probabil scriitorul cu cea mai mare imaginaţie din ei cu care am avut ocazia să lucrez. Crează personaje şi situaţii uşor de relatat, dar foarte ciudate - şi are idei foarte vizuale."

Producătorul Anthony Bregman (care a produs şi Human Nature) adaugă, "Scenariile lui Charlie sunt întotdeauna surprinzătoare şi riguroase din punct de vedere intelectual, dar şi foarte emoţionante. Filmele lui Michel sunt poveşti în poveşti, care se dezvăluie şi se întrepătrund, ca o cutie chinezească. Acest proiect avea chiar de la început elemente de la regizor şi de la scenarist, pe fiecare pagină. Farmecul lucrului cu ei este imaginaţia lor incredibilă."

Kaufman notează, "Încă de la început, noi am discutat despre nivelul în care camera poate interveni în realitatea personală. Am văzut videoclipurile lui Michel, iar câteva îţi arată cum ar putea fi mintea unui om. Am discutat despre imagini. M-am gândit că Michel asta face şi că va fi interesant. Imaginea este liniştită şi puţin fragilă."

Bregman scria că Gondry şi Kaufman "se joacă mult cu restricţiile. Le place să se închidă în parametri şi apoi să se joace cu limitele acelor paramentri." În Strălucirea eternă a minţii neprihănite, Kaufman şi Gondry au creat, explică Bregman, "o poveste de dragoste pe invers."

Când Joel (Jim Carrey) este supus procedeului de ştergere a memoriei, povestea tumultoasă de dragoste cu Clementine (Kate Winslet) începe să se dezvăluie - invers. Primele amintiri sunt cele mai recente şi, de aceea, cele mai volatile. Totuşi, pe măsură ce sunt uitate cele mai dureroase momente, reapar clipele de tandreţe şi optimism - iar Joel se îndrăgosteşte din nou de Clementine.

Deşi pare un mod neobişnuit de a spune o poveste de dragoste, Kaufman spune că şi-a dorit să-i ofere mai mult realism: "Eu mă gândesc mereu că trebuie să scriu ceva care reflectă ceea ce cred că e adevărat, sau măcar e adevărat pentru viaţa mea." Scenaristul adaugă că majoritatea relaţiilor descrise în film "nu au nimic de-a face cu viaţa mea. Poate că au ceva de-a face cu viaţa oamenilor care fac filmele, dar nu cu a mea. Eu am calităţile şi defectele mele şi refuz să le pun o morală."

Kaufman s-a hotărât să nu discute cu Michel despre proiect "până nu i-am dat prima variantă. Trebuie să mă laşi pe mine să-l scriu. După ce îl citeşti, mai discutăm. Şi pentru că mi-a luat mult timp, din cauza celorlalte proiecte pe pe care le aveam, a fost frustrant pentru Michel."

"Când am terminat de scris, ştiam că e scenariul cel mai îndepărtat de comedie pe care l-am scris vreodată."

Bregman îşi aminteşte că atunci când a citit prima oară scenariul final, "I-am trimis lui Charlie un e-mail în care îi spuneam că în sfârşit am citit o poveste de dragoste bine spusă, povestea pe care mi-am dorit dintotdeauna s-o văd. Este caldă şi emoţionantă şi începe cu momentul în care doi oameni s-au plictisit unul de celălalt. Apoi, se întoarce, arătându-ne cum au ajuns acolo, până la început - la prima atracţie. După aceea se înfăşoară şi se întoarce la final, pentru ca, atunci când personajele îşi reiau relaţia, ele să ştie deja cum va evolua. A fost prima oară când am văzut un asemenea scenariu.

"Vezi de ce sunt atraşi oamenii unul de altul, de ce se îndrăgostesc oamenii, de ce se plictisesc, de ce o relaţie devine banală după o vreme. O parte e haioasă, alta este dureroasă; vezi cât de fragile şi de instabile sunt relaţiile."

Golin declară: "E un film care prezintă cinstit dificultăţile unei relaţii. Oamenii se vor putea recunoaşte în relaţia dintre Joel şi Clementine - cu bine şi cu rău."

Viziunea lui Gondry despre poveste depăşeşte linia relaţiilor: "E vorba despre amintiri - cum noi suntem amintirile noastre, cum amintirile ne afectează viaţa şi cum e o tragedie să le pierzi.

"De fiecare dată când amintirile unui personaj dispar, ele trebuie să fie reflectate de jocul actorilor. Am nevoie de actori inventivi - gata să surprindă şi să fie surprinşi pe platou. Să fie flexibili şi să se poată adapta."

Un scenariu care îmbină comedia cu filozofia atrage imediat atenţia actorilor şi a industriei. Când a terminat scenariul, Charlie Kaufman primise deja un Oscar pentru scenariu, iar faptul că el lucra de atât de mult timp la acest film a crescut curiozitatea şi sentimentul de anticipare. Steve Golin explică, "Sincer, multă lume a pus mâna pe scenariu înainte ca noi să-l dăm pentru casting. Încă mai era în lucru, era o variantă neoficială. Dar la Hollywood e greu să ţii un secret, aşa că scenariul a scăpat."

Printre cei care au citit scenariul se număra şi Jim Carrey, care i-a sunat pe producători şi le-a spus că vrea să-l joace pe Joel. Golin nota: "A fost mai bine aşa, pentru că am terminat imediat căutarea."

Carrey spunea despre acest material: "Eram un mare admirator al muncii lui Charlie, iar scenariul mi-a atins o coardă sensibilă, aşa cum cred că o va atinge pentru mulţi oameni. Deşi e complex, e uşor de povestit. Cred că e cel mai bun scenariu al lui."

"E unul din acele rare momente în care eşti implicat în ceva care te face să fii recunoscător pentru experienţele dureroase. N-aş fi putut juca acest rol dacă nu l-aş fi trăit."

Pentru Gondry, prezenţa unei personalităţi cum e Carrey a fost ingredientul perfect pentru acest proiect. Ştia că "Jim va aduce multe acestui personaj."

Anthony Bregman adaugă: "Cred că oamenii vor fi surprinşi când vor vedea personajul portretizat de Jim. Joel e foarte diferit de personajele pe care le-a jucat Jim până acum. În multe scene, este cu totul alt Jim Carrey decât cel pe care îl cunoaştem."

Mai mult, susţine Kate Winslet, "Eu joc rolul lui Jim Carrey, iar Jim joacă rolul lui Kate Winslet - atât cât se pot aştepta oamenii de la noi, ca actori. Jim a făcut cu personajul lui lucruri pe care nimeni nu le-a mai văzut la el, pe ecran. Aici, Jim are un rol mult mai reţinut, mai controlat, iar eu sunt personajul haotic, care se strâmbă. În acest film, fiecare joacă un rol opus, ceea ce nu poate fi decât bine."

"Nu am avut niciodată un program al carierei mele. Dar caut mereu ceva diferit şi provocator. Acest rol este complet diferit de ceea ce am făcut până acum. Scenariul a fost foarte inteligent şi sclipitor, dar avea şi inimă. Simplitatea ideei centrale, a celor doi oameni care se iubesc, a fost de asemenea importantă."

Glin spune: "Kate şi-a dorit mult acest rol, iar Michel a vrut să i-l dea ei chiar de la început." Gondry adaugă, "Aveam nevoie de un actor talentat, pentru că rolul lui Clementine e foarte complex, foarte bine scris şi foarte bogat. Când am cunoscut-o, m-am simţit legat de ea."

Actriţa nominalizată de trei ori la premiul Oscar s-a implicat total în rolul lui Clementine: "A fost extenuant pentru că e nostimă, exagerată şi excentrică." Dar, în final, în ciuda culorilor părului şi a comportamentului său grotesc, Winslet o consideră pe Clementine "o persoană vulnerabilă şi timidă, care îşi caută sufletul. Vrea să afle cine este. Nu se simte prea bine în pielea ei."

"Nu seamănă deloc cu mine dar, din multe puncte de vedere, suntem asemănătoare. Şi eu pot fi o lunatică cu gura mare."

Bregman ne spune: "Kate Winslet seamănă mult cu Clementine. Amândouă sunt încăpăţânate, pătimaşe imprevizibile - şi absolut adorabile."

Carrey comenta: "Ai multe de învăţat de la Kate. E foarte bună în ceea ce face şi e foarte deşteaptă. Şi, ce e cel mai frumos, nu e atât de dură pe cât se crede."

Deşi Winslet recunoaşte că, la început, oamenii ar crede că ea şi Jim Carrey sunt "o pereche improbabilă, cred că asta adaugă mai mult la intrigă. Lui Jim îi place să fie surprins, să improvizeze şi să se joace - să găsească lucruri care merg sau nu. Asta a fost frumos la acest film; am jucat şi ne-am jucat. Uneori, ajungeam să râdem cu lacrimi. Cred că vor folosi unele părţi... Ne-am lăsat pe mâna lui Michel."

Povestea de dragoste care constituie elementul central este în umbra altui set de personaje - şi totodată la mila acestora. Este vorba de echipa care şterge amintirile actorilor principali. "Ce m-a interesat în acest segment al filmului a fost conceptul structural al jocului cu timpul," mărturiseşte Kaufman. "De fapt, totul se întâmplă într-o singură noapte. Toate aceste personaje trec prin propriile lor poveşti micuţe, care se ptrec toate într-o singură noapte, spre deosebire de povestea lui Joel şi a Clementinei, care se derulează pe durata a doi ani. Totuşi, aceste două poveşti diferite se petrec simultan."

Rolurile secundare au fost de asemenea ca un magnet. Golin declara: "E o mărturie pentru acest material." Bugetul filmului a fost mic, în comparaţie cu blockbuster-ele în care au jucat majoritatea actorilor. Golin adaugă "Nimeni n-a jucat pentru bani."

Abordarea lui Mark Ruffalo pentru personajul Stan, unul dintre tehnicienii de la Lacuna, i-a plăcut imediat lui Gondry: "Mark a zis că ar vrea să aibă o coafură cu părul pieptănat în sus. De asta i-am oferit acest rol."

Ruffalo comentează: "N-am mai citit niciodată ceva care să semene cu acest script. Apoi, după ce am văzut Natura umană, am zis: 'Nu-mi pasă cât de mic este rolul. Vreau să apar în acest film.' Charlie Kaufman şi Michel Gondry alcătuiesc o combinaţie minunată. Michel primeşte ceea ce face Charlie; cei doi se potrivesc perfect. Charlie a venit la una dintre repetiţiile noastre. Ştie să asculte într-un mod incredibil. Are o fire cercetătoare, găseşte un fir şi nu se mai opreşte, se tot ţine pe urmele lui. "

Actorul a considerat că personajul său este "un techno-tocilar care are idei foarte romantice referitoare la iubire, dar n-a trăit prea multe experienţe de acest gen. Nu are prea multă încredere în acest domeniu. Stan e mai degrabă tipul care îţi schimbă uleiul, nu un profesionist care ştie ce face cu procedurile sale de ştergere a memoriei. E doar un tip angajat să facă o treabă.
"Michel are propria sa viziune, propriul său mod de a privi lucrurile. Plasează multe chestii într-un cadru larg, oamenii intră, fac diverse lucruri, apoi ies din cadru. Efectele speciale se produc chiar acolo, în platoul de filmare. Îţi vine să te întrebi cum e posibil aşa ceva, dar Michel reuşeşte."
La prima lor întâlnire, Elijah Wood l-a surprins pe Gondry arătând cât de bine cunoaşte şi cât de mult admiră operele regizorului şi scenaristului. "Sunt un mare fan al amândurora," explică Wood. "A fost o ocazie de vis. În plus, m-am simţit foarte norocos că am avut şansa de a lucru cu nişte actori pe care îi admir."

Iniţial, Gondry se gândise la un alt gen de actor pentru rolul lui Patrick, "dar Elijah a ajuns să fie absolut perfect. El a dat practic viaţă acestui personaj."

Cât despre el, actorul căutase un alt tip de rol, plecând de la personajul Frodo Baggins din filmele The Lord of the Rings, care i-au adus celebritatea la nivel mondial. "Mulţi se grăbesc să îl judece pe Patrick drept un personaj destul de şiret. Dar nu e un tip rău. Nu poate să îşi găsească femei prin metode normale, aşa că trebuie să se folosească de ceea ce ştiu alţii.

"Pe platoul de filmare se simţea o energie puternică, vie. În primele zile, camera de filmat mergea, dar noi poate că nici nu ştiam. Michel voia să creeze momente reale, aşa că totul a fost filmat într-o manieră aparte, într-o formă liberă."

O faţetă descoperită de Gondry a fost legătura puternică între Wood şi Ruffalo. Gondry relatează: "Era o relaţie ca între doi fraţi, unul mai mare, altul mai mic. E minunat să îi urmăreşti. Firul principal al poveştii poate să devină încărcat de emoţie şi foarte intens, în timp ce ei doi pur şi simplu se simt foarte bine."

Ruffalo adaugă: "Îi vezi pe Stan şi Patrick prostindu-se şi agitându-se pe acolo... Îşi loveau echipamentele, îşi luau cipsuri şi Coca-Cola, stăteau pe echipamentele medicale... Eu şi Elijah ne-am simţit foarte bine."

Kaufman comentează asupra contrastului dintre comportamentul aproape neprofesionist al angajaţilor de la Lacuna şi drama personală care se desfăşoară în acest timp: "Ideea este că asta e slujba lor. Cred că acest lucru e valabil pentru oricine lucrează în domeniul serviciilor sau vânzărilor: clientul, omul pentru care lucrezi de fapt, este în esenţă duşmanul tău. Vorbeşti foarte urât despre el. Îl urăşti. Ai o relaţie foarte ciudată cu aceşti oameni pe care se presupune că ar trebui să îi serveşti. În acest caz, în plus, e vorba de cineva care nu e conştient. Intri în interiorul lui Joel şi vezi trauma cumplită pe care o suferă, apoi ieşi de acolo şi vezi că ei fac ce fac şi nici măcar nu sunt atenţi la el. Mi s-a părut un contrast excelent, foarte amuzant.

"În acelaşi timp, există o dimensiune tragică. Ni se demonstrează că e foarte greu să faci pe cineva să facă un pas înapoi, să nu mai fie preocupat doar de viaţa sa, ci să se preocupe şi de viaţa celor din jur. Propriile lor drame sunt unicul lor centru de interes."

În "echipa de susţinere" care efectiv îl înconjoară pe Joel se numără Kirsten Dunst în rolul lui Mary, secretara de la Lacuna (şi acolita lui Mierzwiak), care ia decizia fatidică de a observa la prima mână ceea ce se întâmplă cu Joel. Actriţa s-a numărat printre cei care au pus mâna pe script înainte ca filmul să intre în producţie. "L-am citit în 2001," spune Dunst. "Mi s-a părut tulburător. Charlie creează nişte personaje uimitoare. L-am citit pe nerăsuflate şi am zis: 'Vreau să fac filmul ăsta.'

"Filmul meu preferat făcut după un scenariu de Charlie Kaufman a fost filmul lui Michel, Human Nature. Sunt un mare fan al lor. Cred că Michel m-a considerat la început prea tânără. Doi ani mai târziu, filmul a intrat în producţie, aşa că am reuşit să joc şi eu un rol."

Gondry spune că a fost surprins de maturitatea pe care a adus-o Dunst rolului ei. "Ce mă preocupa cel mai tare era faptul că nu părea să o îngrijoreze nimic. E un gen foarte intelectual şi, când i-am zis: "Trebuie să joci ceva mai sumbru decât de obicei" s-a descurcat de minune."

Dunst consideră că regizorul este "foarte nostim, cu un ochi extraordinar şi cu o intuiţie excelentă. Ştie tot spectrul posibil, de la ceea ce se vede la ceea ce se simte.

"Pe platoul de filmare nu existau orgolii. Ne mişcam în ritm rapid, ceea ce mie mi-a plăcut teribil. Filmam scena şi toată lumea juca în acelaşi timp. Făceam o dublă după alta, de mai multe ori. După filmele cu buget mare, în care filmare unei duble durează cinci ore, mi s-a părut extraordinar să joc într-un film ca acesta. Prinde foarte bine pentru jocul actoricesc şi te menţine în priză."

Actorul Tom Wilkinson, nominalizat la Oscar, admirase Being John Malkovich, şi a considerat noul scenariu al lui Charlie Kaufman "minunat de bine scris, foarte spiritual, chiar mişcător. Am fost entuziasmat de ideea că voi juca în acest film.

"A fost o revelaţie să îl întâlnesc pe Jim Carrey şi să joc cu el. În distribuţie au fost mulţi actori foarte talentaţi."

O mare lovitură a fost faptul că Wilkinson a acceptat rolul medicului-şef de la Lacuna, Dr. Mierzwiak, spune Bregman: "El aduce o notă incredibilă de gravitate şi seriozitate în această operaţiune de ştergere a memoriei, care pentru unii poate să pară puţin prea "ştiinţifico-fantastică". Dar când îl auzi pe Tom Wilkinson vorbindu-ţi despre ea, totul devine perfect credibil, spus cu multă autoritate."

În conformitate cu aprecierilor colegilor săi asupra ritmului şi stilului filmărilor, Wilkinson spune: "Michel nu seamănă cu nici un alt regizor cu care am lucrat. Are o abordare destul de neortodoxă, dar îi acorzi prezumţia de nevinovăţie pentru că ştii că o să fie interesant. Nu te simţi excesiv de împovărat de repetiţii şi nu eşti niciodată prea sigur unde va fi camera de filmat. Adesea, el lasă camera să meargă încă de prima dată când se joacă o scenă. Mi-a plăcut acest lucru, pentru că adesea, după experienţa mea, cele mai bune momente le ai chiar în timpul repetiţiilor şi pe urmă te gândeşti: "De ce n-o fi mers camera în clipa asta?"

"Michel lasă camera să meargă, pentru ca actorii să poată juca două sau trei duble fără se fie nevoiţi să se oprească. La început, chestia asta m-a cam enervat, pentru că nu prea ştii cât de departe o să ajungi într-o anumită scenă. Adesea, lăsam camera să meargă până când rămânea fără film. Dar, dacă voiai să te destinzi, puteai. Stilul lui e foarte liber în privinţa asta. Dacă voiai să mai joci o dată dubla, dacă aveai o altă idee cu privire la ceea ce voiai să faci, Michel accepta. Aşa că a fost un vis să lucrez cu el."

Golin surâde: "Ceea ce încă mă interesează în branşa asta este modul diferit în care regizorii abordează procesul de creaţie. Michel se comportă foarte relaxat, ca regizor. Multe dintre ideile lui se nasc chiar pe platoul de filmare. Unii regizori pot fi foarte rigizi, vin deja la filmare cu un plan complet structurat şi nu prea acceptă multe improvizaţii în platou. În schimb, Michel are o idee generică referitoare la ceea ce va face când va ajunge pe platoul de filmare. Îi place însă să vadă cum va evolua această idee şi îi place să le lase actorilor multă libertate, apoi extinde sau restrânge ideile lor, pentru a le adapta ideilor lui."

Conceptul amintirilor şterse a inspirat multe imagini vizuale pline de forţă. Bregman consideră că "Metoda lui Michel funcţionează foarte bine în ceea ce priveşte reproducerea a ceea ce se întâmplă în mintea ta, fiindcă memoria funcţionează într-un mod non-linear. Amintirile sunt construite din mici bucăţele, fragmente, impresii. Aici, scenele şi personajele sunt combinate într-o manieră impresionistă. Fiind un film despre memorie, modalitatea intuitivă în care lucrurile şi evenimentele din trecutul cuiva se conectează se materializează în film."

Bregman elaborează: "Mintea lui Michel funcţionează într-un mod foarte neobişnuit, care utilizează o porţiune a creierului inaccesibilă celor mai mulţi dintre noi, după părerea mea. Cred că, atunci când Michel construieşte un cadru, îl construieşte mai întâi pe baza scenariului, apoi ia în considerare ce poate face pentru a face scenariul să se muleze pe anumite concepte vizuale, dar şi pentru ca anumite concepte vizuale să se muleze pe scenariu. Dacă îl vedeţi în timpul prânzului privind fix o lingură, probabil că se gândeşte cum să facă lumina să intre în refracţie, pentru un cadru pe care îl va filma ulterior, în după-amiaza respectivă."

Designer-ul de producţie Dan Leigh adaugă: "Regizorii trebuie să se exprime într-un registru vizual, însă Michel este hipervizual. El are întotdeauna camera cu el. La cină, într-o seară, lua feliile de portocală din paharul cu băutură al cuiva şi le aşeza în faţa blitz-ului, apoi îi făcea prietenei lui fotografii printr-o sticlă."

Lăsând decorurile la o parte, simpla naraţiune a poveştii de dragoste care evoluează înainte, în timpul şi după erodarea amintirilor respective, a ridicat o provocare serioasă din punct de vedere al creaţiei. Gondry dorea să facă filmul "cât mai real cu putinţă. Chiar dacă o poveste este ştiinţifico-fantastică, trebuie să fie realizată într-un mod credibil," declară regizorul.

Primul film regizat de Gondry, Human Nature, a fost un fel de fabulă, realizată în decoruri cu aspect artificial şi medii de lucru controlate. Pentru Strălucirea eternă a minţii neprihănite, Gondry a optat pentru o abordare diametral opusă. El dorea "să nu fi existat niciodată o noţiune preconcepută a modului cum ar trebui să fie şi să arate. Totul să fie deschis unei multitudini de posibilităţi."

În final, Strălucirea eternă a minţii neprihănite a fost realizat utilizând foarte puţine tehnici speciale sau artificiale, fiind filmat într-un stil foarte apropiat de cel al documentarului. Gondry a decis că aveau să fie "efecte simple; totul într-o notă discretă, dar nu mai puţin spectaculoasă." Această abordare organică avea să includă trucuri de filmare realizate cu ajutorul camerei, iluzii optice şi numere de prestidigitaţie efectuate chiar în platoul de filmare.

Gondry s-a simţit foarte în largul său cu această metodă, pe care a folosit-o pe tot parcurul carierei sale. Când a început să se preocupe de regia de film, şi-a cumpărat un aparat de filmat cu peliculă de 16 mm, pentru a-şi filma subiectele. După cum îşi aminteşte, "Nu făceam nimic dacă nu mă dumiream singur cum trebuia făcut sau dacă nu puteam găsi singur o soluţie." Pornind de la acest nivel de autodidact, el a dezvoltat dictonul "Întotdeauna foloseşte o invenţie pentru a rezolva o problemă". Acesta a fost principalul său principiu de operare în realizarea acestui film. Şi unde ar fi putut filma mai bine decât în New York City, locaţia care încurajează întotdeauna regizorii de film să gândească? "Un loc minunat pentru filmări," declară Gondry. "Este întotdeauna plin de energie."

Locaţiile din New York au fost alese încă de la începutul procesului de creaţie, "pentru ca totul să pară cât mai real şi cât mai palpabil cu putinţă," spune Bregman. Iar Golin adaugă: "Totul are un aspect pe care nu l-am fi putut obţine dacă am fi filmat în altă parte. Aici găseşti o imensă valoare pentru producţie, fără să faci prea multe. Aşa ceva nu găseşti nici în Los Angeles, nici în vreun alt oraş. De asemenea, ne-am străduit să angajăm oameni care locuiesc în New York." Printre aceştia s-a numărat şi unul dintre cei mai respectaţi directori de imagine din cinematografia independentă, Ellen Kuras.

Deşi o mare parte din acţiunea filmului nu se derulează neapărat în New York, ci mai degrabă în regiunile din jur, energia şi aspectul oraşului au fost identificate drept active de mare valoare pentru filmare. Scenele esenţiale au fost filmate în locaţii precum Grand Street din Manhattan sau Lower East Side (locul unde se aflau birourile companiei Lacuna Inc. offices), Yonkers (pentru apartamentul lui Joel), Williamsburg (pentru apartamentul Clementinei), şi Gara Centrală (care şi-a jucat propriul rol). Actorii şi echipa de filmare au petrecut o săptămână în Montauk, Long Island, pentru a filma secvenţele din Montauk şi scenele de pe plajă.

Filmările au început pe 13 ianuarie 2003 şi s-au încheiat pe 3 aprilie. Golin îşi aminteşte: "A fost o mare provocare. Am petrecut mult timp sub cerul liber, noaptea, în timpul uneia dintre cele mai reci ierni înregistrate vreodată în istoria celui mai mare oraş de pe Pământ."

Dar Gondry a considerat că aceste condiţii potrivnice au fost foarte nimerite, după cum a comentat: "Scenariul cerea să fie multă zăpadă. Cînd am făcut prospecţii ca să găsim locaţiile cele mai bune, ne-am dat seama că zăpada artificială ar fi costat prea mult şi ar fi avut un aspect contrafăcut. Aşa că am eliminat zăpada din script, Charlie a scos toate referirile la zăpadă. În mod uimitor însă, de îndată ce am început să filmăm, a început să ningă abundent. Am folosit chestia asta în folosul nostru." Un avantaj a fost faptul că au filmat chiar pe un lac îngheţat, în nordul statului New York, pentru secvenţele de pe Râul Charles.

Gondry adaugă cu mult entuziasm: "De fiecare dată când actorii erau afară şi vorbeau, le ieşeau aburi pe gură, ceea ce a conferit filmului un aspect foarte viu, foarte realist."

În loc ca producţia să îşi impună propriul aspect şi stil asupra locaţiilor din viaţa reală, realitatea a dirijat felul cum arată filmul. În faza de pre-producţie, Gondry, Leigh şi membrii echipei de filmare au vizitat mai multe locaţii într-o zi obişnuită. De pe o plajă din Montauk până la o proprietate din Wainscott sau un bar în Brooklyn, locaţiile distinctive ale New York-ului au fost examinate în mod amănunţit şi înregistrate. Aceste materiale video au influenţat modul în care secvenţele respective din film au fost filmate în cele din urmă, modul cum arătau figuranţii, modul cum designer-ul de costume Melissa Toth şi echipa ei au gândit costumele.

Chiar şi pentru echipamentul de ştergere a amintirilor, un articol care ar fi putut fi foarte uşor conceput cât mai bizar, sursa de inspiraţie a fost realismul. Leigh şi Gondry s-au întâlnit cu un neurochirurg de la Spitalul Mount Sinai din Manhattan, pentru a discuta nişte idei referitoare la modul cum ar trebui proiectată casca. Ei s-au inspirat dintr-o piesă de echipament folosită de neurochirurgi ca dispozitiv de scanare a creierului, pentru tumorile cerebrale dificil de depistat. Fotografiile acestui dispozitiv cu alură de cască au fost trimise la departamentul artistic, iar cercetările ulterioare au dus la crearea unor mici machete care au fost pregătite pentru Gondry. Modelul final, la scară reală, a încorporat mai multe idei, totuşi principala sa sursă de inspiraţie rămâne acel echipament real.

Kaufman adaugă: "Michel a permis ca totul să se întâmple într-un mod extrem de realist. Ce îmi place la Michel este că are această strălucire de natură tehnică, însă cu un conţinut foarte uman, de mare valoare. E o combinaţie extrem de neobişnuită."

Toată lumea era conştientă că nu se dorea adumbrirea poveştii prin introducerea unor elemente vizuale puternice. Au existat nişte discuţii iniţiale referitoare la aspectul sediului companiei Lacuna - dacă trebuia să aibă un aspect elegant, high-tech. Dar, după cum nota Leigh, "Michel a fost primul care a zis: Nu, nu vreau aşa ceva. El dorea ca totul să pară un fel de medicină practicată nu la cel mai performant nivel, nu cu finanţări consistente, ci mai degrabă un fel de terapie marginală. O prezentare într-o notă foarte redusă. Prezentând chiar şi echipamentele medicale din birou într-o manieră foarte familiară, publicul ajunge să se simtă confortabil, astfel încât, când povestea începe să intre în zona ireală, totul e mult mai accesibil."

"Asta înseamnă că urmăreşti povestea şi personajele. Nu te laşi distras de cine ştie ce piesă ciudată de echipament. Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu Michel, când el a zis că nu trebuie să pierdem nici o clipă din vedere că acest film relatează relaţia dintre aceşti doi oameni. Şi a respectat întru totul ce a spus atunci."

La aceeaşi primă întâlnire, după cum îşi aminteşte designer-ul de producţie, "Michel m-a întrebat cum îmi place să lucrez. I-am zis că, pentru mine, cel mai important lucru este ce fac actorii. Nu mă interesează foarte mult arhitecturile gigantice şi alte asemenea chestii. Mă asigur doar că tot ce fac eu susţine şi scoate în relief personajele şi îi ajută pe actori să îşi facă meseria cât mai bine. Fiindcă, de fapt, filmele sunt poveşti despre oameni.

"Michel voia ca acest film să fie foarte real, să aibă un aer foarte reali, chiar şi atunci când totul se petrecea în amintiri. Pentru el, acest lucru era esenţial. Cu cât filmul avea un aer mai realist, cu atât mai reuşită avea să fie partea cu amintirile."

Multiplele straturi de scene care erau necesare pentru a descrie labirintul amintirilor lui Joel necesitau conceperea şi realizarea unor tranziţii mai puţin obişnuite. Leigh îşi aminteşte: "Stăteam ore în şir de vorbă cu Michel, care ne descria tranziţiile la care se gîndise. Multe dintre acestea nu erau cuprinse în notiţele lui, erau foarte greu de bugetat sau chiar de conceput - şi toate se petreceau în locaţii reale."

Constrângerile impuse de buget nu au făcut decât să impulsioneze creativitatea, spune Leigh: "Lucrurile deveneau mai simple şi mult mai frumoase. Reveneam la dispozitive şi metode utilizate în primele zile ale cinematografiei, mă refer în special la filmele franţuzeşti, adică ne aflam la polul opus faţă de metodele digitale. Michel ştie foarte multe despre multe asemenea tehnici de început, despre care noi nu ştiam nimic, sau pe care le uitasem aproape total."

"De pildă, scena de la masa din bucătărie este cea pe care lumea o consideră foarte complicată. De fapt, este un truc vizual inventat în epoca Renaşterii. Muzeele realizează uneori asemenea aranjamente. Este o cameră care distorsionează imaginea, iar de la proiect la filmarea propriu-zisă nu ne-au trebuit decât cinci zile."

Winslet spune: "N-am mai văzut niciodată ceva asemănător. E uimitor ce poate să facă Michel prin simpla mutare a unei lumini sau adăugarea unui panou de sticlă. Eu sunt prezentă în cadru, apoi dispar chiar din faţa ochilor publicului. Parcă face magie."

Leigh explică: "Michel înţelege în profunzime lumina şi aparatul de filmat. Are o relaţie intimă cu toate aceste idei. Aşa a ajuns să ştie atât de multe şi să poată face diverse trucuri cu aceste chestii."

Şi Leigh a făcut, la rândul său, anumite trucuri, după cum explică: "Pregătirea mea din domeniul teatral este dublată de o diplomă în design de scenă. Ca atare, ştiu diverse tehnici care pot crea iluzii. În plus, acum câţiva ani am lucrat la design-ul spectacolului a doi magicieni şi, lucrând alături de ei, am învăţat mai multe despre iluzionism."

Această creativitate de înalt nivel, pusă în practică însă cu o tehnologie relativ primară, a fost extrem de distractivă pentru actori. Veterana filmului Titanic Kate Winslet a declarat: "În mod obişnuit, efectele digitale se produc mult mai târziu şi ajung să ridice imens bugetele studiourilor. Michel lua câteva bucăţele de hârtie, făcea nişte chestii asemănătoare cu un origami, apoi le posta în faţa camerei şi producea cu ele cele mai extraordinare efecte. Era minunat să asişti şi să participi la aşa ceva."

Winslet s-a implicat de la bun început în procesul de documentare, pregătind aspectul şi mediul de viaţă al personajului ei. Ea explică: "Foarte important pentru acest personaj este felul în care arată. Am avut de făcut multe pregătiri, dar ştiam că nu puteam deveni acea persoană decât după ce aveam să port perucile, mănuşile şi inelele ei. Eu şi Melissa Toth am descoperit cum arăta personajul respectiv. Trebuia doar să găsim un echilibru. Primul impuls era să o prezentăm ca şi cum ar fi fost complet nebună, dar aşa ceva nu ar fi corespuns realităţii."

În plus, Leigh îşi aminteşte: "An petrecut destul de mult timp în faza de pre-producţie cu Kate, discutând cu ea despre Clementine. Aceste discuţii făceau parte din procesul de conturare a personajului. Cu o săptămână înainte să filmăm în apartamentul Clementinei, Kate a venit să îl vadă cu ochii ei, apoi ne-a făcut câteva sugestii. De la bun început s-a simţit la ea acasă în acel apartament. A sculptat un caliciu de floare din folie de aluminiu şi l-a pus pe un raft, apoi a mai făcut alte câteva mici asemenea gesturi. Clementine îşi schimbă tot timpul culoarea părului şi, evident, este o persoană care nu se poate dedica unei relaţii cu o singură personaă. Ca atare, în mod subliminal, apartamentul ei era zugrăvit în vreo zece culori diferite. Nu foarte mulţi regizori ar fi acceptat aşa ceva, însă Michel mi-a lăsat "lesa" foarte lungă. Când Kate a văzut ce făcusem, a zis 'Yeah!'"

"Apartamentul lui Joel e zugrăvit într-o singură culoare (alburiu), e destul de îngrijit şi are un aer liniştitor. E oarecum "nicicum", ceea ce e probabil exact părerea lui Joel despre el însuşi. Jim ne-a sugerat câteva chestii pe care ar fi vrut să le aibă acolo. Voia ceva care să amintească de Groucho Marx presence [am adus o marionetă în genul celor folosite în anii 1970 de ventriloci, care îl întruchia pe marele actor de comedie]. Voia nişte imagini cu un asteroid care goneşte către Pământ - şi cam atât. Jim n-a intrat în apartament deloc până în ziua de dinaintea celei când am început să filmăm acolo. S-a plimbat puţin pe acolo, ne-a complimentat, s-a aşezat la masa din bucătărie, a comandat ceva de mâncare şi a mâncat chiar acolo. S-a instalat comod, ca acasă. De asemenea, el a făcut câteva dintre schiţele din jurnalul lui Joel, care au ieşit chiar bine."

Carrey îşi aminteşte: "Detaliile ne-au preocupat foarte mult. Eu am făcut mai multe schiţe în jurnalul lui Joel, încercând să creionez gîndurile lui Joel - sau poate că erau propriile mele gânduri. Paul Proch a făcut multe din desenele din casă şi din film. Personal, m-am frecat de câteva obiecte de acolo şi mi-am răspândit feromonii în jur, ca să pară totul cât mai realist."

Actorul a ajuns astfel într-un apartament al lui Joel "mai locuit", iar Leigh explică: "Adevăratul apartament se afla în Yonkers şi a trebuit să îl reproducem fidel pe platoul de filmare, din mai multe motive de ordin practic, inclusiv pentru a permite camerei de filmat un acces mai larg, dar şi pentru a-i lăsa lui Michel mai mult timp în care să lucreze cu actorii. El îşi imagina elementele de tranziţie, dar el descopeream, atunci când filmările ajungeau în punctul respectiv, că imaginile pe care le avea el erau abstracte. Deci el nu ştia ce unghiuri de filmare folosea camera sau cum anume avea să fie filmată o anume secvenţă. Toate aceste aspecte se lămureau pe loc, iar noi trebuia să facem tot ce puteam pentru ca lucrurile să iasă aşa cum îşi imaginase el.

"Ceea ce ştia el foarte bine era felul în care avea să fie montat filmul. El ştia cum funcţionează procesul de montaj, deci elementele de care avea nevoie se combinau aşa cum voia el, pentru a permite o tranziţie uşoară, fluentă. Ştia exact cum anume avea să utilizeze fiecare element. În acest scop, Gondry a colaborat îndeaproape cu editorul de film Valdís Óskarsdóttir, care, ca veteran al metodei experimentale de filmare Dogme, era gata să facă faţă oricăreia dintre ideile creatoare ale lui Gondry.

Dispariţia fizică a amintirilor tangibile ale lui Joel, permanent prevăzută în scenariu, a fost realizată la modul practic, adesea prin înlăturarea unor piese de decor. Leigh explică: "Trebuia să fie evident că anumite lucruri dispăreau. Problema era că lui Michel îi era imposibil să îţi spună dinainte ce anume voia să dispară. Ca urmare, eu trebuia să mă asigur întotdeauna că, atunci când un dEcor se golea, mai avea totuşi oarece elemente de interes vizual, ca să mai rămână totuşi ceva din personajul [care locuia acolo], chiar şi după ce totul fusese îndepărtat."

Gondry a descoperit o sursă de inspiraţie chiar din film. După cum explică Leigh, "Nu cred că Michel a mai folosit vreodată un alt film ca punct de referinţă. Dar noi, Ellen Kuras, eu şi Michel, ne-am aşezat şi am urmărit filme care fuseseră păstrate în condiţii improprii, astfel încât imaginile se degradaseră, apoi discutam despre metode prin care să facem amintirile să se degradeze."

"Michel e un geniul al elementului vizual", declară Winslet, care adaugă: "El e misterios şi minuţios în acelaşi timp. Regizorii cu care am mai lucrat în trecut erau fie într-un fel, fie în celălalt. El este în mare măsură o combinaţie a celor două elemente.

"Spre finalul filmării, efectiv nu mă mai uitam pe fişa de filmare pentru fiecare zi, pentru că ştiam că Michel mai inventa ceva şi avea să le comunice ideea respectivă tuturor, când soseau la lucru, dimineaţa. Făcuserăm nişte repetiţii minuţioase, deci ştiam cine era fiecare personaj şi unde se aflau sau în ce direcţie evoluau, din punct de vedere emoţional. Apoi Michel venea cu elementele care susţineau vizual toată această poveste. Era incitant, era amuzant."

Spontaneitatea lui Gondry era foarte potrivită pentru sentimentul realist pe care el voia să îl transmită prin Strălucirea eternă a minţii neprihănite, spune Golin. Producătorul recunoaşte: "Am lucrat cu un buget foarte strict şi cu un orar foarte strict. Uneori, când Michel apărea cu o idee nouă chiar în ziua filmării, lucrurile se dădeau puţin peste cap. Stăteam cu toţii încordaţi, pentru că ne dădeam seama că lucrurile se pot schimba dintr-o clipă în alta. Însă această atmosferă atât de deosebită ne stimula să facem ceea ce îşi dorea Michel să obţină. Practic, treaba noastră era să îi oferim lui Michel capacitatea de a obţine ceea ce voia."

Leigh declară: "Consider că această metodă de lucru este dătătoare de energie şi aş proceda din nou la fel, oricând. De obicei, un film este minuţios planificat şi rareori ţi se oferă flexibilitatea pe care am avut-o noi aici."

Gondry reflectează: "Echipa de filmare a reacţionat excelent la toate sugestiile făcute de mine în ultima clipă. E greu să faci aşa ceva în mijlocul producţiei unui film, dar toată lumea a înţeles că voiam să fim spontani. Am încercat să nu devin un maniac în dorinţa mea de a controla totul şi am lăsat să se mai întâmple şi "accidente".

"Am început cu anumite scene care erau categoric imposibile, apoi treptat am ajuns să facem ceva ce nu ne-am fi imaginat niciodată că am putea face."

Deci, fie că era groaznic de frig, fie că ningea afară sau "ploua" în platoul de filmare, fie că actorii dispărea prin nişte uşi false, actorii şi echipa de filmare au fost pregătiţi pentru absolut orice. Inclusiv pentru chiuveta din bucătărie, în care Jim Carrey şi Kate Winslet au făcut baie.

Singura chestie care ar fi putut întrece ce au făcut ei ar fi fost să intre ca artişti la circ. Într-o după-amiază, într-o locaţie din Manhattan, cineva a remarcat că faimosul circ Barnum & Bailey era în oraş şi urma să organizeze parada anuală tradiţională de la miezul nopţii, Elephant Walk (Plimbarea Elefantului) pe Strada 34, chiar în acea noapte. Câteva ore mai târziu, actorii şi echipa de filmare erau cu toţii la faţa locului, iar Joel şi Clementine urmăreau parada.

Filmările pentru Strălucirea eternă a minţii neprihănite au avut precizia şi spontaneitatea unui spectacol de circ, iar toţi cei implicaţi au savurat această experienţă.

Despre distribuţie

JIM CARREY (Joel Barish)

Născut în Newmarket, Ontario, Jim Carrey a ştiut de la trei ani că are show business-ul în sânge. La 15 ani, a plecat spre Toronto, ca să joace la Yuk Yuks, celebrul club de comedie. După aceea, cariera lui a demarat în trombă. Pentru următorii ani, a lucrat în cluburi de comedie din toată Canada. La 19 ani şi-a luat lucrurile şi s-a mutat la Los Angeles.

Acolo, a devenit un invitat constant la Mitzi Shore's Comedy Store, atrăgând atenţia celebrului comic Rodney Dangerfield, care a fost atât de impresionat de tânăr, încât l-a invitat în turneul cu el. Dl Carrey a fost ulterior distribuit în rolul principal al serialului NBC The Duck Factory. Serialul a rezistat doar 13 săptămâni, dar în curând au apărut ofertele de film, începând cu un rol în Once Bitten, al lui Howard Storm, alături de Lauren Hutton.

Între primele sale roluri s-au numărat şi cele din Peggy Sue Got Married, al lui Francis Ford Coppola, cu Kathleen Turner şi Nicolas Cage, Earth Girls Are Easy, de Julien Temple, cu Geena Davis, Jeff Goldblum şi Damon Wayans şi The Dead Pool, al lui Buddy Van Horn, cu Clint Eastwood în rolul Dirty Harry.

La începutul anului 1990, dl Carrey s-a alăturat echipei serialului de mare succes al Fox Network, In Living Color. În noiembrie 1991, primul episod special Showtime dedicat lui (Jim Carrey Unnatural Act, regizat de Michael French) a avut parte de cronici extraordinare. A urmat interpretarea extraordinară în rolul alcoolicului din Doing Time on Maple Drive, filmul nominalizat la Emmy al lui Ken Olin.

După mai multe sezoane de succes cu In Living Color, s-a aventurat din nou în lumea filmelor, cu rolul principal din succesul lui Tom Shadyac din anul 1994, Ace Ventura, Pet Detective. Interpretarea sa l-a transformat într-o vedetă şi în acelaşi an a mai jucat în două filme de succes: The Mask, al lui Charles Russell, cu Cameron Diaz, pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur, şi Dumb and Dumber, pelicula fraţilor Farrelly, cu Jeff Daniels.

Dl Carrey a primit apoi rolul Ghicitorului din succesul anului 1995, Batman Forever, regizat de Joel Schumacher, după care şi-a reluat rolul principal în Ace Ventura: When Nature Calls, al lui Steve Oedekerk. În anul următor, a jucat în comedia lui Ben Stiller, The Cable Guy. S-a reîntâlnit cu Tom Shadyac în comeia din 1997 Liar Liar, pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur. A fost primul dintr-o serie de succese pentru Universal Pictures. A fost onorat cu premiul NATO/ShoWest Comedy Star of the Year în acelaşi an.

Filmul din 1998 alui Peter Weir, Truman show, i-a adus dlui Carrey un Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă. A câştigat al doilea Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie în anul următor, pentru interpretarea legendarului comic Andy Kaufman în Man on the Moon, regizat de Milos Forman pentru Universal Pictures.

Dl Carrey s-a reîntâlnit cu Peter şi Bobby Farrelly în vara lui 2000, pentru Me, Myself and Irene, ce i-a adus o nominalizare la MTV Movie Awards, pentru cea mai bună interpretare comică. În acelaşi an, a fost numit Vedeta Masculină a Anului de către NATO/ShoWest şi a jucat în filmul cu cele mai mari încasări din acel an, Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas, pentru care a câştigat Cel mai bun personaj negativ, la MTV Movie Awards. Filmul lansat de Universal Pictures i-a adus şi un People's Choice Award şi o a cincea nominalizare la Globul de Aur.

În 2001, a jucat în The Majestic, de Frank Darabont, şi, în vara lui 2003, s-a reunit cu regizorul Tom Shadyac, scenaristul Steve Oedekerk şi Universal Pictures, pentru comedia Bruce Almighty, filmul său cu cele mai mare încasări de până acum.

Dl Carrey joacă în prezent rolul contelui Olaf în mult-anticipata versiune cinematografică a lui Lemony Snicket's 'A Series of Unfortunate Events, a lui Daniel Handler, regizat de Brad Silberling. De asemenea, înregistrează vocea unui personaj din filmul de animaţie Over the Hedge, de Tim Johnson.

Următorul său film îl face să se reîntâlnească cu Cameron Diaz în Fun with Dick and Jane, regizat de Dean Parison. După aceea, dl Carrey va începe să lucreze la The Six Milion Dollar Man, filmul lui Todd Phillips bazat pe celebrul serial al anilor '70.

KATE WINSLET (Clementine Kruczynski)

Kate Winslet a fost de trei ori nominalizată la Oscar (devenind cea mai tânără actriţă nominalizată de mai multe ori) şi la Globul de Aur. Aceste nominalizări au venit pentru interpretările sale din Sense and Sensibility, al lui Ang Lee, Iris, de Richard Eyre, şi Titanic, în regia lui James Cameron. Ultimul film continuă să menţină recordul pentru cele mai mari încasări din istorie.

Născută în Anglia, actriţa a crescut într-o familie de actori şi a început să joace la televiziunea britanică la 13 ani. La 17, a atras atenţia publicului internaţional asupra sa, pentru rolul din Heavenly Creatures, de Peter Jackson. Rolul ei în compania lui Emma Thompson, din Sense and Sensibility i-a adus premiile BAFTA şi Screen Actors Guild.

Dra Winslet a jucat ulterior alături de Christopher Eccleston în Jude, al lui Michael Winterbottom, şi în rolul Ofeliei, din Hamlet, în regia lui Kenneth Branagh. A urmat rolul feminin principal din epopeea Titanic, cu Leonardo DiCaprio, ce i-a adus o nominalizare la Screen Actors Guild Awards.

Printre peliculele în care a mai jucat se numără Hideous Kinky, de Gillies Mackinnon, Holy Smoke al lui Jane Campion, Quills, de Philip Kaufman, pentru care a primit o nominalizare la Screen Actors Guild, Enigma, de Michael Apted, The Life of David Gale, regizat de Alan Parker. Pentru rolul tinerei Iris Murdoch, din Iris, a fost onorată de Asociaţia Criticilor de Film de la Los Angeles.

Dra Winslet va fi văzută în curând alături de Johnny Depp şi Dustin Hoffman în J.M. Barrie's Neverland, de Marc Forster.

KIRSTEN DUNST (Mary)

Kirsten Dunst a reuşit să facă cu succes tranziţia de la actor-copil la actriţă de roluri principale, jucând în roluri diverse şi complexe.

Născută în Point Pleasant, New Jersey, a debutat în show business la trei ani, jucând în reclame de televiziune. După ce a filmat peste 100 de astfel de spoturi, a trecut la marele ecran în fragmentul Oedipus Wrecks, de Woody Allen, din filmul New York Stories.

Interpretarea drei Dunst alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, în Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles, de Neil Jordan, i-a adus succesul mondial. A primit o nominalizare la Globul de Aur şi un premiu MTV pentru debut, ca şi un Saturn Award, pentru cea mai bună interpretare a unui tânăr actor. Interpretarea sa, împreună cu rolul din Little Women, al lui Gillian Armstrong, i-au adus în acel an premiul pentru actriţă în rol secundar, de la Boston Society of Film Critics. Ultimul film i-a adus şi premiul pentru tânăr artist.

Printre primele sale pelicule se numără Jumanji, al lui Joe Johnston, Mother Night, de Keith Gordon, şi Wag the Dog, în regia lui Barry Levinson. A avut apariţii în mai multe episoade din serialul ER, interpretarea sa alături de George Clooney aducându-i nominalizări la premiile Young Artist şi YoungStar.

Printre filmele de televiziune în care a jucat dra Dunst se numără The Devil's Arithmetic, de Donna Deitch, Tower of Terror, al lui D.J. MacHale, 15 and Pregnant, de Sam Pilsbury şi Ruby Ridge: An America Tragedy, de Roger Young. A câştigat premiul YoungStar pentru ultimele două pelicule.

În acelaşi timp, pe marele ecran, a jucat în Small Soldiers, de Joe Dante, Virgin suicides, al lui Sofia Coppola, şi Bring It On, de Peyton Reed. A urmat rolul lui Marion Davies, în The Cat's Meow¸de Peter Bogdanovich şi crazy/beautiful, regizat de John Stockwell.

Dra Dunst a primit ulterior mult-râvnitul rol al lui Mary Jane Watson, din Spider-Man, alături de Tobey Maguire. Interpretarea sa i-a adus două premii MTV, pentru cea mai bună interpretare feminină şi cel mai bun sărut. Filmul a avut succes în toată lumea şi a urmat o reunire a echipei pentru Spider-Man 2.

Printre filmele sale recente se numără Levity, cu Billy Bob Thornton, în regia lui Ed Solomon şi Mona Lisa Smile, al lui Mike Newell, cu Julia Roberts, Julia Stiles şi Maggie Gyllenhaal. A încheiat filmările la Wimbledon, filmul lui Richard Loncraine, în care joacă cu Paul Bettany. Va urma Elizabethtown, de Cameron Crowe.

Dra Dunst are o prezenţă activă în Pediatric AIDS Foundation.

MARK RUFFALO (Stan)

Actor, regizor, producător şi scenarist. Interpretarea sa alături de Laura Linney în You Can Count on Me, de Kenneth Lonergan, i-a adus o nominalizare la Independent Spirit Award, premiul New Generation, din partea Los Angeles Film Critics Association şi cel mai bun actor, la festivalul de film de la Montreal, 2000.

A scris scenariul pentru pelicula independentă The Destiny of Marty Fine, al lui Michael Hacker, ce a luat locul 2 la Slamdance Film Festival, în 1995, şi a regizat mai multe piese, inclusiv Margaret, de Timothy McNeil, la Hudson Backstage Theatre, din Los Angeles, la începutul anului 2001.

Ca actor, dl Ruffalo s-a pregătit cu Joanne Linville la celebrul Stella Adler Conservatory. Şi-a făcut debutul în Avenue A, o piesă jucată la The Cast Theater. Ruffalo a continuat să lucreze cu The Cast, apărând în mai multe piese ale lui Justin Tanner, inclusiv Still Life with Vacuum Salesman şi Tent Show. De curând, a jucat în The Moment When, de James Lapine.

Rolul său în apreciata piesă This is Our Youth, scrisă de Kenneth Lonergan i-a adus premiul Lucille Lortel pentru cel mai bun actor. A fost onorat şi cu premiile Dramalogue şi Theater World.

Dl Ruffalo a jucat, printre altele, în Ride with the Devil, de Ang Lee, The Last Castle, al lui Rod Lurie, alături de Robert Redford, Windtalkers, în regia lui John Woo, cu Nicolas Cage, xx/xy, de Austin Chick, My Life Without Me, de Isabel Coixet, alături de Sarrah Polley, In the Cut, filmul lui Jane Campion, cu Meg Ryan şi 13 going on 30, cu Jennifer Garner, în regia lui Gary Winick. În curând va fi văzut alături de Laura Dern, Peter Krause şi Naomi Watts în filmul independent al lui John Curran, We Don't Live Here Anymore, în care are şi funcţia de producător-executiv, ca şi în Collateral, în regia lui Michael Mann, alături de Tom Cruise şi Jamie Foxx.

ELIJAH WOOD (Patrick)

Considerat mult timp un tânăr actor talentat, Elijah Wood continuă să caute roluri care acoperă toate genurile. A obţinut o celebritate mondială cu rolul lui Frodo Baggins, în trilogia epică a lui Peter Jackson, o adaptare a romanului lui J.R.R. Tolkien, Lord of the Rings (The Fellowship of the Ring, The Two Towers şi The Return of the King), care a avut o distribuţie de excepţie. S-a remarcat cu un deceniu mai devreme, în Internal Affairs al lui Mike Figgis şi cu Avalon al lui Barry Levinson. A obţinut repede rolul principal în Paradise al lui Mary Agnes Donoghue (alături de Thora Birch), în Radio Flyer al lui Richard Donner, în Forever Young al lui Steve Miner, în The Adventures of Huck Finn al lui Stephen Sommers şi în The Good Son al lui Joseph Ruben.

Cariera sa în televiziune include rolul lui Artful Dodger în Olivier Twist al lui Tony Bill, rolul principal în Dayo al lui Michael Schultz şi rolul din Child in the Night al lui Mike Robe.

A fost numit tânăra vedetă a anului în 1994 de către NATO/ShoWest. Următoarele apariţii sunt în North (în rolul principal), al lui Rob Reiner, în The War al lui Jon Avnet, în Flipper al lui Alan Shapiro, în filmul apreciat de critică The Ice Storm al lui Ang Lee, în blockbusterul Deep Impact al lui Mimi Leder, în The Faculty şi Spy Kids-3: Game Over ale lui Robert Rodriguez, în Black and White al lui James Toback, în The Bumblebee Flies Anyway al lui Martin Duffy, în Ash Wednesday al lui Edward Burns, în All I Want al lui Jeffrey Porter şi în filmul de desene animate The Adventures of Tom Thumb and Thumbelina (vocea personajului principal) al lui Glenn Chaika.

Apoi, dl Woods a început să lucreze la Hooligans al lui Lexi Alexander şi a terminat de curând înregistrările pentru vocea personajului principal din filmul de desene animate al lui George Miller, Happy Feet.

Tom Wilkinson (dr. Howard Mierzwiak)

Unul din cei mai ocupaţi actori atât din Regatul Unit, cât şi din SUA, Tom Wilkinson a fost nominalizat la Oscar şi la premiul SAG, pentru interpretarea din In the Bedroom al lui Todd Field, în care a jucat alături de Sissy Spacek. Rolul i-a adus premiul pentru cel mai bun actor de la New York Critics Circle and Independent Spirit.

Un actor de teatru renumit în Anglia natală, dl Wilkinson a jucat alături de trupe prestigioase cum ar fi Oxford Playhouse, National Theater şi Royal Shakespeare Company. A avut rolul principal în Peer Gynt şi Henry V. A jucat şi în Three Sisters, Uncle Vanya, Julius Caesar, The Merchant of Venice, The Crucible şi As You Like It.

Printre primele filme se numără Wetherby al lui David Hare, In the Name of the Father al lui Jim Sheridan, Priest al Antoniei Bird şi Sense and Sensibility al lui Ang Lee. Interpretarea din The Full Monty al lui Peter Catteno i-a adus atenţia internaţională şi a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar. De atunci a apărut, printre alte filme, în Wilde al lui Brian Gilbert, The Governess al Sandrei Goldbacher, în Rush Hour al lui Brett Ratner, în Shakespeare in love (pentru care a fost nominalizat la premiul BAFTA) al lui John Madden, în Ride with the Devil al lui Ang Lee, în The Patriot al lui Roland Emmerich, în Black Knight al lui Gil Junger, în The Importance of Being Earnest al lui Oliver Parker şi în Girl with a Pearl Earring al lui Peter Webber.

Dl Wilkinson va apărea în curând în Stage Beauty al lui Richard Eyre, A Way Through the Woods al lui Julian Fellowes, Piccadilly Jim al lui John McKay, White on White al lui Roger Spottiswoode şi în A Good Woman al lui Michael Barker.

A fost de curând nominalizat la un premiu Emmy pentru interpretarea filmului de televiziune HBO Normal al lui Jane Anderson, în care a apărut alături de Jessica Lange.

Despre echipa tehnică:

MICHAEL GONDRY (regizor, scenariu)

Filmul anterior al lui Michael Gondry ca regizor a fost Human Nature, după un scenariu al lui Charlie Kaufman. În film au apărut Patricia Arquette, Tim Robins şi Rhys Ifans.

Ideile lui extraordinare şi creative au fermecat publicul şi videoclipuri şi reclame premiate. O compilaţie pe DVD, The Work of Director Michael Gondry, a apărut în octombrie 2003, făcând parte din seria Palm Pictures Directors Label. Pe DVD se află şi un documentar, I've Been 12 Forever, interviuri cu membrii familiei şi colaboratori ca Bjork, Daft Punk, Beck şi Dave Grohl. A apărut şi o carte cu o colecţie a povestirilor sale, cu desene şi fotografii.

De curând a lucrat la videoclipuri ca Fell in Love with a Girl pentru White Stripes, care a folosit animaţie Lego şi a primit premiul MTV, şi Walkie Talkie Man pentru Steriogram, care oferă o versiune unică a înregistrărilor şi a peisajului din L.A.

Una dintre primele reclame pe care le-a regizat a fost Drugstore pentru Levi's (1994) i-a adus Leul de Aur de la Cannes şi a intrat în Guinness Book of World Records ca reclama care a câştigat cele mai multe premii din toate timpurile. Printre alte realizări remarcabile se numără Mermaids, tot pentru Levi's, care a câştigat medalia de argint la premiile Clio şi o medalie de bronz la Cannes şi Smarienburg pentru Smirnoff, care a câştigat medalii de aur la Cannes şi la premiile Clio. De atunci a regizat o serie de reclame pentru That's Holiday pentru campania Gap şi Bellybuttons pentru Levi's.

Dl Gondry şi-a început cariera de regizor în timp ce studia grafica la o şcoală de artă franceză, regizând videoclipuri pentru formaţia Oui Oui (în care a cântat la tobe). Succesul clipului a atras şi alte formaţii locale şi în curând lucra pe plan internaţional. În 1993, a întâlnit-o pe cântăreaţa pop Bjork şi a început una dintre cele mai lungi şi de succes relaţii creative ale sale. Prima lor colaborare a fost la videoclipul pentru Human Behavior, care a câştigat majoritatea premiilor pentru videoclipuri. A regizat alte cinci videoclipuri ale lui Bjork, inclusiv Joga şi Bachelorette.

A colaborat o gamă largă de artişti, printre care cei de la Rolling Stones, The White Stripes, Chemical Brothers, Foo Fighters, Kylie Minogue, Massive Attack, Cibo Matto şi Radiohead.

CHARLIE KAUFMAN (Scenariu; Idee; Producător executiv)

Charlie Kaufman a scris scenariul unui film anterior al lui Michel Gondry, Human Nature.

A fost nominalizat de două ori la premiul Oscar pentru Being John Malkovich (la categoria scenariu original); şi, alături de fratele său geamăn, Donald Kaufman, pentru Adaptation (la categoria scenariu adaptat). A colaborat cu regizorul Spike Jonze la ambele filme, şi au pornit un nou proiect.

Dl Kaufman aa scris de asemenea şi scenariul pentru debutul regizoral al lui George Clooney, Confessions of a Dangerous Mind, adaptat după romanul cu acelaşi nume de Chuck Barris.

PIERRE BISMUTH (Idee)

Filmele lui Pierre Bismuth au rulat în întreaga Europă. Timp de peste 20 de ani, el a fost reprezentat de şi la Lisson Gallery, în Londra. Lucrează cu materiale media, modificând imagini din reviste, ziare şi filme, precum şi creând diverse fascicole video.

Vernisajele ale includ "Collages fit for a General Audience" (Lisson Gallery, 2003); "Pierre Bismuth" (Art Gallery of York University, 2003); "Bonjour chez vous" (Centre d'art Contemporain de Brétigny, France); "Alternance" (Kunsthalle Basel, Switzerland, 2001); şi "Listening Me Watching Them/Humming/Synonymes" (Galerie Yvon Lambert, Paris, 1997).

Născut la Paris, dl. Bismuth trăieşte acum la Londra şi Bruxelles.

STEVE GOLIN (Producător)

Steve Golin a participat la construirea carierelor multor regizori cunoscuţi de la Hollywood. Este fondatorul şi directorul Anonymous Content, o companie de producţii multimedia, de dezvoltare de conţinut şi de noi talente.

El reprezintă din culise mai mulţi regizori, printre care David Fincher, David Kellogg, Gore Verbinski, Jeffrey Plansker, Mark Romanek, Andrew Douglas, Martin Weitz, Malcolm Venville, şi Hammer & Tongs, pentru spoturi publicitare, videoclipuri şi media. Departamentul de talente de la Anonymous se ocupă de clienţi cum ar fi Aaron Eckhart, Antoine Fuqua, Tony Goldwyn, Tom Everett Scott, Snoop Dogg, Busta Rhymes, Maura Tierney, Kristen Johnston, Heather Thomas, Ron Rifkin, Ron Underwood, Omar Epps, Stephen Gaghan, regizor/scenarist câştigător al premiului Oscar şi Donald Margulies, câştigător al premiului Pulitzer.

Dl Golin a produs mai multe filme de lungmetraj notabile. Printre ele se numără Being John Malkovich, al lui Spike Jonze, scris de Charlie Kaufman, nominalizat pentru trei premii Oscar şi patru Globuri de Aur; Nurse Betty, al lui Neil LaBute pentru care Renée Zellweger a câştigat Globul de Aur la categoria cea mai bună actriţă (Musical/Comedy); Bounce, al lui Don Roos cu Ben Affleck şi Gwyneth Paltrow; The Game, al lui David Fincher cu Michael Douglas şi Sean Penn; The Portrait of a Lady, al lui Jane Campion cu Nicole Kidman, John Malkovich, şi Barbara Hershey, nominalizat pentru două premii Oscar; Sleepers, al lui Barry Levinson, cu Brad Pitt, Robert De Niro, şi Dustin Hoffman; Red Rock West, de John Dahl, cu Nicolas Cage, nominalizat pentru Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu la premiile Independent Spirit; Kalifornia, de Dominic Sena, cu Brad Pitt şi David Duchovny; şi Truth or Dare, al lui Alek Keshishian, cu Madonna.

În plus, el a fost producătorul mai multor proiecte de televiziune, printre care şi serialul The L Word. De asemenea, el a produs seriale de succes ca Beverly Hills, 90210 şi Twin Peaks; filmul de televiziune Heat Wave, al lui Kevin Hooks câştigător a patru premii CableAce, inclusiv pentru Cel mai bun film, precum şi un premiu Emmy pentru James Earl Jones; miniserialul câştigător al premiului Peabody-Award Tales of the City; şi episoade din serialul Showtime, Fallen Angels, regizate de Tom Hanks, Tom Cruise, Steven Soderbergh, şi Phil Joanou, printre alţii.

Înainte de Anonymous, dl Golin a fondat Propaganda Films în 1986. Compania a stabilit noi standarde de creaţie pentru videoclipuri şi pentru producţia de spoturi publicitare, devenind cea mai mare companie de profil din lume. Propaganda a câştigat mai multe premii la MTV Video Music Awards şi la festivalul de la Cannes (pentru excelenţă) decât orice altă companie. Sub conducerea dlui Golin, departamentul de videoclipuri a lucrat cu mai mulţi solişti de succes din lume, printre care, Michael Jackson, Madonna, The Rolling Stones, David Bowie, George Michael, The Beastie Boys, şi The Red Hot Chili Peppers. Departamentul de publicitate a produs spoturi premiate pentru firme mari, printre care AT&T, IBM, Nike, Apple, McDonald's, şi Budweiser.




 Toate articolele despre Eternal Sunshine of the Spotless Mind


0 comentarii

Spacer Spacer