A doua zi dimineaţa, mă trezeşte din somn mama. Mă sună la telefon să îmi spună "La mulţi ani". Se miră de vocea mea şi că am nasul înfundat. Îi spun că m-a plouat rău cu o seară înainte şi ea îmi zice rîzînd că nu-i nimic, o să mai cresc. Nu o contrazic, rîd şi eu, pentru că exact aşa îmi spunea cînd eram mică şi mă jucam prin ploaie. Mă întreabă la ce filme mă duc azi şi îi spun că încă e prea devreme, o să mă hotărăsc după vreo două cafele. În cele din urmă, m-am hotărît să îl revizitez pe Michel Gondry. Eternal Sunshine of the Spotless Mind. După proiecţie, am avut certitudinea clară că o capodoperă are darul să nu se demodeze niciodată. L-am privit cu o bucurie de pe care nu a trebuit să scutur praful. Ca şi cînd îl vedeam prima oară, mi-a mers direct la suflet, fără să mai treacă prin filtrul minţii. Demult, la prima vizionare, am fost mai atentă la elementele de SF, acum m-am lăsat absorbită de numărul de magie actoricească executat cu graţie de Kate Winslet şi de Jim Carrey. Dacă mai e cineva care nu i-a văzut încă, e obligatoriu să-l caute.
Duminica (2 iunie 2019) a început devreme şi s-a terminat tîrziu. Koko-di Koko-da e o trăznaie nordică noir. Genul de film care te face să tresari la fiecare sunet mai ascuţit, de spaimă că ceva groaznic urmează să se întîmple. O familie, mama, tata şi o fetiţă de 8 ani, deghizaţi în "familie de iepuraşi" pictaţi pe faţă sînt la un fel de petrecere ciudată şi cer ceva de mîncare. Mama şi fiica iau o pizza cu fructe de mare şi în scurt timp femeii i se face rău. O asistentă medicală vine să o consulte, presupune că a suferit o alergie sau o toxiinfecţie de la midiile din pizza şi sînt duşi cu toţii la un spital cu elicopterul. În zorii zilei următoare femeia se simte un pic mai bine, iar tatăl improvizează un tort aniversar dintr-o brioşă, pentru ziua de naştere a fetiţei. Îi cîntă amindoi copilei cu gîndul să o trezească să îi dea cadoul, o cutie muzicală, numai că fetiţa murise în somn. Cîntecul pentru copii Koko-di, Koko-da (un fel de cucurigu de-al nostru) devine din acest punct al intrigii refrenul dominant, obsedant, înfricoşător. Personajele desenate pe cutia muzicală devin şi ele maeştrii de ceremonie într-un coşmar repetitiv al celor doi părinţi. Un domn sadic îmbrăcat în alb, cu joben şi baston, secondat de o femeie şi un tip ce poartă un cîine mort pe braţe încep să îi tortureze. La fiecare reluare a visului, bărbatul şi femeia încearcă să fugă, să scape din mîinile bizarilor ucigaşi, însă se învîrt în cerc; e o cumplită zi a cîrtiţei, fără şanse de salvare. Cîtă durere nerostită apasă pe umerii unei familii care îşi pierde un copil şi cum reuşeşti să te eliberezi de suferinţă şi să trăieşti mai departe sînt întrebări ce prind glas într-un mod foarte original în acest film greu de privit. Dramă psihologică, thriller cu inserţii de animaţie şi secvenţe specifice genului horror, Koko-di Koko-da nu se recomandă dimineaţa devreme, pe stomacul gol.
***
Ca să îmi revin, aleg un film de dragoste. Un amour impossible / O iubire imposibilă. Franţuzesc, făcut clasic. Clasic adică frumos, cu cadre lungi şi detalii vizuale încîntătoare. Mi-a rămas gîndul la actriţa superbă din rolul principal, Virginie Efira, o belgiancă tînără, născută în 1977. Joacă rolul unei femei puternice pe care nici o dezamăgire, nici o lovitură, nici un eşec nu par să o clintească. Din păcate, nu se mai vede la TIFF, O iubire imposibilă a avut o singură proiecţie.
Tot un fel de film de dragoste, în altă cheie, este şi The Bra / Sutienul. Cine ar fi crezut că mă pot întoarce cu atîta nonşalanţă în timp, savurînd o comedie mută? Turnat în Azerbaidjan, Sutienul nu are deloc dialog. Regizorul german Veit Helmer a povestit înainte de proiecţie că au fost alungaţi de poliţie în timpul filmărilor. După ce vezi filmul, înţelegi de ce era neapărat necesar să ducă echipa tehnică şi actorii în acel loc. Sîntem într-o aşezare pitorească, unde străzile sînt foarte înguste, fără trotuare şi străbătute de o linie de cale ferată. Cînd nu trece trenul, sătenii folosesc spaţiul dintre şine ca să stea la un pahar sau să joace table. Un puşti simpatic cu un fluier la gît dă de veste despre apropierea colosului de fier şi atunci oamenii se retrag în grabă din calea lui. E drept că uneori se mai întîmplă şi "accidente": mingea unor copii ce se jucau, o faţă de masă sau alte haine puse pe sîrmă la uscat cad victimele locomotivei. Noroc cu Nurlan, conductorul aflat în pragul pensionării, care după fiecare cursă are grijă să restituie obiectele pierdute posesorilor. Într-o zi oarecare, Nurlan "agaţă" cu botul marfarului un sutien. Al cui o fi oare? Parcă era mai simplu cu pantoful Cenuşăresei. Nurlan bate din uşă în uşă în căutarea femeii căreia să i se potrivească obiectul vestimentar, cu speranţa că dacă ar găsi-o pe posesoarea lui, ar pune capăt şi singurătăţii tot mai apăsătoare. De un umor nebun, Sutienul este o parabolă delicioasă a căutării unui suflet-pereche şi a ideii că, uneori, dragostea mult visată e sub nasul nostru, numai că nu avem ochi să o vedem. Nu rataţi următoarea proiecţie, în 6 iunie 2019. Argument suplimentar: Maia Morgenstern face parte din distribuţie.
Ziua de duminică s-a terminat către miezul nopţii, dar a fost un final magic. În ultimul lui film (cronologic vorbind), Almodovar e pur şi simplu fabulos. Ca un veritabil vrăjitor te poartă din film în film, dintr-un vis în alt vis şi contopeşte imagini şi amintiri solare. Dolor y Gloria / Durere şi glorie este cel mai autoficţional film din cariera aclamatului regizor, o călătorie vizuală în urma căreia parcă îi înţelegi mai bine obsesiile şi filmele lui mai vechi. Sînt laolaltă din nou o Penelope Cruz debordînd de farmec, un Antonio Banderas într-un rol de zile mari (rol premiat la Cannes în 2019), plus Asier Etxeandia şi Leonardo Sbaraglia care topesc sufletele spectatoarelor. De plouat, a plouat serios duminică seara în piaţa Unirii, dar oamenii au rămas pînă la final, unii şi-au pus scaunele în cap şi nu s-au mişcat din faţa ecranului. Nici n-aveai cum să te dezlipeşti, ar fi fost o impietate să ieşi din poveste. Nu scrie în program, dar să ştiţi că Durere şi glorie are o proiecţie suplimentară la TIFF, duminică 9 iunie 2019 de la 12, la Casa de Cultură a Studenţilor. Luaţi-vă din vreme bilete. Proiecţia de sîmbătă 8 iunie 2019 e deja sold-out.
Descarcă programul TIFF 2019 aici..