Charlie Kaufman ne salută din nou din întunericul intracranian - Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Una e să-ţi ştergi o persoană din minte. Cu totul altceva e s-o scoţi de la inimă... Eternal Sunshine of the Spotless Mind este ultima explozie de pe creierul lui Charlie Kaufman, care - după Being John Malkovich şi Human Nature - pare să-şi fi făcut un scop în viaţă din a pătrunde în mintea omenească, de a o scotoci după reguli numai de el ştiute şi de a veni cu nişte chestii extrem de interesante de-acolo...

Pentru a fi oneşti, Eternal Sunshine... este produsul întîlnirii dintre:
- sus-numitul Kaufman
- Michel Gondry, regizor de videoclipuri pentru alde Bjork şi Radiohead, dar şi de reclame pentru Smirnoff (cunoscătorii ştiu de ce...)
- Jim Carrey şi Kate Winslet ambii în vîrf de forma, făcîndu-ne (în sfîrşit!) să uităm de şi să-i iertam pentru Dumb and Dumber şi respectiv Titanic.

Creaţiile anterioare care l-au făcut celebru pe Kaufman - Being John Malkovich şi Adaptation - sînt floare la ureche în ce priveşte imaginaţia şi curgerea naraţiunii pe lîngă Eternal Sunshine..., un montagne russe de emoţii şi simţăminte, un labirint de întîmplări adevărate şi închipuite care se întoarce de unde-a plecat, lăsîndu-ne pe noi, privitorii, care zăpăciţi, care lăcrămoşi...

Premiza pare simplă: boy meets girl. Ce urmează e mai greu de descris. Joel (Jim Carrey) află că a sa iubită Clementine (Kate Winslet) - glumiţa cu "Oh my darling, oh my darling..." e unul din primele clou-uri despre ce va urma - l-a şters din memorie folosind serviciile unei firme, Lacuna Inc. (ha, ha!), specializată în astfel de proceduri. Joel se hotărăşte să-i răspundă cu aceeaşi monedă, doar că la un moment dat în timpul "operaţiei", Joel se cam razgîndeşte... Science fiction? Dimpotrivă, aş zice. Mai ţineţi minte cîntecul celor de la 3 Sud-Est cu "amintirile mă urmăreeesc..."? Ei bine, aici e invers. Joel îşi fugăreşte amintirile mai tot filmul, încercînd să le prindă din urmă, concluzia acestui film fiind c-am face bine să ne ţinem de amintiri dat fiind că, la o adică, numai pe ele le (mai) avem...

Totul e neconvenţional în acest film: titlul (el însuşi greu de reţinut...), scenariul, unghiurile de filmare, montajul, faţa (relativ) imobilă a lui Jim Carrey, părul Technicolor al lui Kate Winslet. Chiar şi unul din trailer-uri - sub forma de ad pentru Lacuna Inc. - e o adevărată bijuterie...

Eternal Sunshine... nu e un film pentru spotless minds... Îţi ia ceva timp (mie mi-a mai luat vreo patru ore, trei beri şi două tovarăşe de conversaţie) ca să pătrunzi natura relaţiilor inter- şi intra-personaje, tumultoase şi complicate ca dragostea însăşi, dar şi încurcate de flashback-uri şi de un nor ce pare să se aştearnă peste memoria lui Joel. Atenţia pentru detaliu merge de la rolurile minuţios construite ale personajelor secundare - echipa de la Lacuna Inc., formată din Tom Wilkinson, Kirsten Dunst, Mark Ruffallo şi Elijah Wood, e genială - pînă la chiţibuşuri precum logo-ul de pe uşa microbuzului celor de la Lacuna Inc. de unde lipseşte o literă...

Amestec de ingeniozitate, măiestrie, aiureală şi tristeţe - Eternal Sunshine... e un film de artă fără fiţele unui "film de artă".

Sau cum (bine) îşi încheia Alexander Pope a sa epistolă:
The well-sung woes shall soothe my pensive ghost;
He best can paint 'em who shall feel 'em most.