Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Ştergerea memoriei, un pariu pentru un subiect de film - Eternal sunshine of a spotless mind


România Liberă, noiembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă ştergerea memoriei nu este chiar un lucru simplu de realizat, cu atît mai mult ştergerea amintirilor legate de o singură persoană rămîne un proces complex, riscant şi deosebit de laborios. De la aceste premise pleacă povestea imaginată de Charlie Kaufman (nominalizat la premiul Oscar pentru Adaptation) şi transpusă pe peliculă de Michel Gondry (autorul filmului Human nature).

O poveste de dragoste începută firesc, dar fără nimic extraordinar, între Joel (Jim Carrey) şi Clementine (Kate Winslet) formează pregenericul pînă la momentul dramatic al ştergerii amintirilor din mintea fetei. Efectuat de o echipă medicală care nu-şi asumă prea multe procese de conştiinţă (echipă jucată de cîţiva excelenţi actori, printre care Tom Wilkinson, Kirsten Dunst, Mark Ruffalo şi Elijah Wood), procesul ştergerii personajului nedorit din amintiri se reia de astă dată din mintea bărbatului, lezat de decizia femeii iubite. În ciuda tehnologiilor utilizate, procesul de ştergere a memoriei începe să întîmpine dificultăţi, eroul nostru împotrivindu-se în final spălării în rate a propriului creier.

Patetismul love-story-ului se transferă împotrivirii eroului faţă de procesul artificial ales pentru distrugerea sentimentelor. Dragostea este redescoperită cu preţul unei riscante tentative de evadare din lumea medicală, asistată de calculator, ce face posibile orice manevre asupra memoriei, amintirilor, nuanţelor afective legate de retrăirea unor sentimente judecate pripit în momentul genezei lor.

Autentica procedură de spălare a creierului este elaborată de o echipă de medici care n-au nevoie de cine ştie ce efecte speciale pentru a sugera efectele devastatoare ale pierderii memoriei. Mai mult, chiar personajul interpretat de Kirsten Dunst a suferit fără să ştie o asemenea procedură (moment destul de puţin justificat în economia poveştii principale a filmului).

Filmul este extrem de complex la nivelul montajului, ce trebuie să clarifice pentru spectator toate progresiile înregistrate în timpul pierderii amintirilor, dar şi momentele de refuz ale acesteia, precum autorul este nevoit să nu facă nici un pas greşit în evocarea timpurilor trăite de personaje înainte şi după intervenţiile medicale.

Dacă unele aparenţe pot induce apartenenţa acestui film la genul ştiinţifico-fantastic, stilul auctorial se apropie mai degrabă de un documentar dedicat unui sentiment intrat în malaxoarele unei posibile tehnologii de manipulare a memoriei după bunul plac al utilizatorilor. De multe ori, povestea lui Joel pare să se recompună din mai multe păpuşi, descoperite treptat, în procesul de pierdere a memoriei, esenţială rămînînd lupta personajului pentru conservarea autenticităţii propriilor trăiri.

Jim Carrey se dovedeşte şi aici un mare actor de dramă (gen pe care l-a servit cu virtuozitate încă de la Truman show), făcîndu-ne să uităm grimasele ce l-au slujit cu fidelitate în nenumăratele comedii ce i-au adus faima. O replică pe măsură i-a dat Kate Winslet, actriţă cu multiple resurse în evocarea propriei poveşti de dragoste ce durează doi ani, dar este concentrată într-o singură noapte.

Cum mai rar pe ecrane se mai întîlnesc astăzi poveşti despre dragoste şi amintire, filmul lui Michel Gondry constituie o fericită excepţie, cu un spectaculos realism în epică şi cu evidente reuşite, începînd de la montaj şi pînă la imagine şi muzică (ultima fiind semnată de Jon Brion).




 Toate articolele despre Eternal Sunshine of the Spotless Mind


0 comentarii

Spacer Spacer