Pentru poetul John Keats, sintagma "negative capability" desemna cea mai de preţ însuşire pe care o poate avea un autor: accesul imaginaţiei sale la alte viziuni asupra lumii, inclusiv ale unor oameni pe care îi dispreţuieşte. Pentru un autor român, Ceauşescu reprezintă o mare provocare în acest sens: cum să redai lumea aşa cum li se înfăţişa aceasta ochilor lui? Cum să găseşti şi să nu pierzi calea de acces? Andrei Ujică a avut o idee îndrăzneaţă: el a pariat că imaginile de arhivă rămase în urma lui Ceauşescu pot constitui calea, că, puse cap la cap, dar fără nici o voce care să le comenteze din off şi fără intervenţii editoriale de tip "acum sîntem în anul cutare" sau "personajul ăsta e celebrul Cutărică", ele pot da un fel de povestea-lui-spusă-cu-cuvintele-lui-numai-că-nu-în-cuvinte-ci-în-imaginile-din-capul-lui. Sigur, e vorba în general despre imagini oficiale, dar tocmai de aceea - tocmai pentru că ele reprezintă adesea o realitate cosmetizată, făcută să-i zîmbească dictatorului -, ele dau o versiune plauzibilă a lumii lui: cea care-l întîmpina ori de cîte ori ieşea din casă, cea în care a trăit 25 de ani. Pariul lui Ujică e extraordinar: ordonate mai mult sau mai puţin cronologic (cu cîteva abateri echivalente cu alunecările fireşti ale unei memorii), nişte documente audiovizuale perfect autentice dau o ficţiune - o felie de istorie în reprezentarea unui narator din ce în ce mai necreditabil.
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu problematizează relaţia de dragoste a "noului cinema românesc" cu realul. În filme ca Moartea domnului Lăzărescu şi cele care i-au urmat exemplul, personaje şi situaţii fictive ne sînt prezentate ca într-un documentar observaţional, pe cînd aici, un bogat material documentar ne e servit - fără modificări aduse substanţei lui, dar prin mobilizarea discretă a cîtorva tropi împrumutaţi din cinema-ul narativ de tip clasic - ca o ficţiune. Un asemenea trop este cel prin intermediul căruia intrăm, din a doua secvenţă, în "autobiografia" propriu-zisă. Prima secvenţă e un fragment din procesul Ceauşeştilor. La un moment dat, protagonistul anunţă că va ignora următoarele întrebări ale acuzatorilor şi, după cîteva secunde în care camera îi cercetează chipul, intrăm, printr-o tăietură, în trecutul său, în momentul morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. E un trop cu tradiţie mai ales în filmele noir, care încep adesea cu un personaj ajuns la capătul liniei şi continuă cu evenimentele care l-au adus acolo. Deci procedeul prin care sînt introduse imaginile de la înmormîntarea lui Dej nu numai că le subiectivizează, ci le mai şi conferă conotaţii ficţionale: transferul de putere devine "shakespearian", procesiunea devine "viscontiană" - în fine, asocierile sînt diferite de la un spectator la altul, ceea ce contează fiind imboldul dat de Ujică minţilor noastre în direcţia unor scheme derivate din ficţiune. Această lungă secvenţă dictează ritmul filmului şi ne dă genul său: va fi o dramă istorică, va avea o respiraţie largă şi un arc dramatic maiestuos de tip "ascensiune şi declin". Efectul de ascensiune din prima parte (un efect potrivit cu energia unui Ceauşescu tînăr şi "pus pe fapte mari" şi cu optimismul unei bune părţi din popor în primii ani ai puterii lui) datorează mult montajului, lucru rar în filmele noastre de ficţiune din ultimii ani (efectele de montaj sînt aproape de negăsit în cinematograful realist post-Puiu), dar lucru cu tradiţie în cinema-ul de tip clasic, unde o perioadă fastă din viaţa eroului e adesea comprimată într-o secvenţă de montaj prezentînd succesele lui. De la o asemenea secvenţă, Ujică taie la faimoasa vizită în China: întîlnirea lui Ceauşescu cu un alt model de dictatură.
Cinefilii români care se plîng că, în filmele noastre de ficţiune, resursele artei cinematografice sînt folosite prea parcimonios, n-au motive să se plîngă de acest documentar. Din cînd în cînd, prin cîte o manevră discretă (juxtapunerea de tip plan-contraplan a unor imagini cu Ceauşescu şi Mao; inundaţiile din 1975, văzute din elicopter, din ceea ce, în context, ar putea fi unghiul subiectiv al lui Ceauşescu), Ujică reîmprospătează efectul de istorie rememorată subiectiv de protagonist. Unele dintre imaginile sale - în special scene de familie - nu au nici un fel de sunet, ceea ce le face şi mai subiective: misterios-subiective, poetic-subiective. De la un punct încolo apar semne cum că lumea lui Ceauşescu - înăuntrul căreia ne aflăm şi noi de la începutul filmului - e de fapt o bulă şi că realitatea din afara bulei e cu totul alta; reflexii de-ale ei încep să pătrundă înăuntrul bulei - o prestaţie agramată şi arţăgoasă din partea lui Ceauşescu, la o conferinţă a statelor europene, o revoltă împotriva puterii lui dictatoriale, venită din partea lui Constantin Pârvulescu, la Congresul al XII-lea al PCR. Cuvîntările lui se deşiră tot mai rău, serbările care se desfăşoară permanent în interiorul bulei devin tot mai suprarealiste - naratorul necreditabil e din ce în ce mai puţin capabil să ţină realitatea în afara discursului său. Succesul abordării lui Ujică este absolut.
Capodoperă - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Andrei Gorzo
Regia: Andrei Ujică
5 comentarii
- capodopera?.........cinefil, 09.11.2010, 08:13
http://www.contributors.ro/cultura/filmul-periculos-de-joi-seara-autobiografia-lui-nicolae-ceausescu/
- Autobiografie...Florentin, 09.11.2010, 09:45
Montajul hibrid al lui Ujica este in plan filmic o realizare sui generis, nu o capodopera pentru care orice comentariu ar trebui sa fie la grad superlativ. Personal, ma intristeaza acest front comun al criticii romanesti cu infuzie de encomion. Imi aduce aminte de "cronicile" din paginile care sunt ingalbenite acum ale unor personaje care emiteau pareri in vreme de ideologie comunista si de interese obscure, vanitoase. Illo tempore era un fel de comoditate a functiei cerebrale in detrimentul simtului critic, estetic. Din acest motiv propun o schimbare vocalica minora in titlu, din a in e, in felul urmator: Autobiografie lui Nicolae Ceausescu.
Revenind la comentariul dvs, nu pot sa nu remarc "paluzibilitatea" afirmatiei: "Sigur, e vorba în general despre imagini oficiale, dar tocmai de aceea - tocmai pentru că ele reprezintă adesea o realitate cosmetizată, făcută să-i zîmbească dictatorului -, ele dau o versiune plauzibilă a lumii lui: cea care-l întîmpina ori de cîte ori ieşea din casă, cea în care a trăit 25 de ani". Verosimilitatea, ceea ce care pare real este la Ujica tendentios, as zice chiar cu intentia clara de "adevar".
"Adevarul" este al lui Ujica, el (alternativ adevarul sau Ujica) este cel care il cosmetizeaza pe Ceausescu (un termen hibrid ca "makeup director", imi vine in gand), il sensibilizeaza, il filmeaza, il "monteaza" in spiritul si litera propriei teorii narative. Ujica din 2010 nu mai este acel versificator muzical al Phoenixului din anii '70, deci, de asemenea, el este verosimil, "pare"....
In aceeasi maniera a posibilului isi incearca "ochiul" si Alecu Solomon in Kapitalism - reteta noastră secreta, acum Ujica in acest "scurt-metraj" de 3 ore din odiseea de mii de ore de arhiva. Obsesia regizorilor de a se intreba "ce a gandit in acel moment un ", "cum a aratat un mediu social, un personaj, descrierea unui comportament", "ultima zi din viata lui..." mi se pare justificata artistic, creativ, dar oare finalitatea nu trebuie supusa judecattii?
Din punctul meu de vedere, Ujica e cuceritor, fascinant timp de 3 ore, de unde si reactia imediata de la iesirea din salile de cinema. Totusi acest pariu este pierdut dupa o analiza mai atenta, dupa sedimentare realului de fictional, a documentarului de montaj.
Si acum intrebarile, dle Andrei Gorzo, care nu au fost adresate "capodoperei" omnium consensu on pletroa de articole din ultimele doua saptamani: unde sunt discutiile private dintre Nicu si Elena, dintre membrii familiei; de ce fondul sonor nu acopera si acele oftaturi, replici "autobiografice" si "oficiale" (discursul lui Pravulescu, ultimul discurs inaintea"decolarii); cum este posibil sa (im)pui pe afis un titlu ca "autobiografia...", iar documentarul sa arate doar ceea ce se "intampla" intre 1965-1989 (veti raspunde, probabil, ca e descrierea regimului si, deci, a poporului roman... prea la indemana!) etc.
"Autobiografia" are in egala masura merite si toate acele elemente nedemne, hibride, mentionate mai sus: montaj in exces (de fapt, tot documentarul este un "ochi" Ujica), nu avem o metoda istorica in materialul "unfinished" de trei ore (lipsa de criterii in arhivare si selectie), jocul cromatic alb-negru si color, close-up s.a.m.d.
Punct.
- sper incalolablau, 12.11.2010, 22:59
inca mai sper ca societatea de azi isi va reveni macar putin. inca mai sper ca intelectuali de prima mana sa-si revina si sa nu scrie banalisme invelite frumos in cuvinte pretioase. si mai ales, sper stimate domnule gorzo, ca acesta nu , repet NU va fi documentarul din care elevii de azi si de amine sa invete ceva despre ceausescu.
acest'autobiografia' din titlu este o scuza, o alegere cel putin simplista. eu aveam cam 12 ani la revolutie, si credeti-ma ma saturasem de cuvantarile, congresele si chestiile'autobiografice ' ale lui ceasca.acum imi provoaca amintiri dureroase trailerul la filmul asta...
filmul asta e un desert frugal pt intelectualii imapsibili si neatinsi de saracie sau de amintiri dureroase comuniste, e un motiv de nostalgie pt napastuitii soareti de azi, saraci, pensionari...
nici pe departe o capodopera. e doar inca un mic film de trei ore nesfarsite cu imagini subliminale. ceea ce ar fi trebuit sa vedem sau ne-ar fi placut sa vedem, e altceva. ceva mai sec de-atat si mai previzibil insa nu poate fi decat autobiografia asta.
dar asta e prosteala la nivel global zilele astea. cateodata regret ca traiesc in anii astia...
- ciobanasulmarius, 13.11.2010, 12:58
"Filmul" lui Ujica e la fel de departe de adevar ca si materialul pe care l-a avut la dispozitie. Montajul pe care l-a facut, l-a facut pentru el insusi, pentru a putea accepta ca si el a fost un "numar" care, adaugat altora, au dat acea suma a carui chip a fost Ceausescu, dupa cum el insusi sustine cind vorbeste despre relatia dintre un popor si dictatorul sau.
E greu cind te stii atit de inteligent sa te regasesti in imaginea unui prost monumental. Montajul e facut sa imblinzeasca aceasta imagine a prostiei si sa ne faca sa credem ca Ceausecu a fost un politician profesionist, ca si cum profesionalismul ar fi o scuza.
Ceausescu a fost manipulat de la inceput pina la sfirsit si n-a facut nici o miscare de capul lui; el a avut doi "zei": Moscova si materialismul dialectic. Moscova a fost cea de care s-a temut si idelogia marxist-leninista, plafonul lui spiritual; "cerul" de deasupra capului lui de taran prost.
Ujica l-a ridicat pe Ceausescu la rangul de profesionist ca sa-l poata accepta si apoi de a-l putea lasa jos ca pe o povara.
Parafarzind-o pe Herta Muller, se poate spune ca Ujica a emigrat si "timpitul de Ceausescu a venit dupa el". Cine stie pina cind...
Muzica din final, de pe generic spune ceva, daca nu e pusa numai la misto. "Ciobanasului ii place sus la munte, la izvor, liber si sa fie-n pace al naturii domnitor..."
Ideologia (oricare ar fi fost ea) substituita "cerului instelat" face din ciobanas dictatorul penibil care ne cocoseaza inca. Acest montaj de film doar ne arata o pozitie mai comoda in care sa-l putem duce mai departe.
- capodopera intr-adevarmayfly, 23.05.2011, 20:53
este o capodoperra cinematografica, pentru ca filmul este punctul de vedere al lui ceausescu asupra unei lumi care era complet diferita, dar din care el vedea ceea ce i se arata si ceea ce dorea - partea ei de aur. Este o ironie fina de cea mai buna calitate care exprima ipocrizia unei perioade si a unei dictaturi mai bine decat a facut-o orice documentar in stil clasic. Comunismul vazut prin ochii dictatorului este atat de diferit de ceea ce au vazut cei care l-au trait ca oameni de rand, si anume proletariatul pentru care in mod declarativ a fost pus in practica, si care s-a lasat si el in mare parte purtat de optimismul propagandist difuzat la telejurnal pana cand a inceput sa moara de foame. valoarea filmului iese din montaj, din alegerea geniala a scenelor care sunt atat de graitoare pentru dualismul unei epoci de aur pentru unii si de plumb pentru altii
Resurse
Alte linkuri: imdb.comAlte articole de Andrei GorzoCronici ale altor filmeArticole similare
10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010 / Iulia BlagaTwitter-rondo în gri bemol major - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu / Doina GiurgiuCinema-ul nu este pînă la urmă decît un alt gen literar - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu / Luiza Vasiliu, un interviu cu Andrei UjicăO încercare de acceptare a trecutului - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu / Gabriela FilippiAutobiografia lui Nicolae Ceauşescu - o poveste despre noi? / Nicolae DrăgușinToate articolele despre Autobiografia lui Nicolae CeauşescuScrieţi la LiterNet
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.
Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.
Publicitate