Teatrul "Waidspeicher" din Erfurt este invitat la ediţia din 2010 a Festivalului timişorean Eurothalia, în cadrul căruia va susţine spectacolul cu piesa Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare sub direcţia de scenă a lui Christian Georg Fuchs. Reprezentaţia are loc joi, 18 noiembrie 2010, la ora 20, în sala Teatrului German.
Faţă de spectacologia din România, producţia ansamblului din Erfurt - ca de altfel întregul repertoriu al acestui teatru - cuprinde ca element novator şi pe acela că se recurge la mijloacele specifice teatrului de animaţie, gen asociat altfel în România mai cu seamă teatrului pentru copii.
Piesa lui Shakespeare despre dragoste, încurcăturile acesteia şi ale diverselor identităţi, începe cu anunţarea nunţii între Tezeu şi Hipolita, regina amazoanelor, şi se încheie cu o serbare în cinstea a trei perechi de miri. Acesta este cadrul feeric în care se desfăşoară tulburătoarea, vesela şi fascinanta încurcătură a Visului unei nopţi de vară. Hermia urmează să se căsătorească cu Demetrius, dar îl iubeşte pe Lysander. Helena îl iubeşte pe Demetrius, dar acesta o vrea pe Hermia. Astfel Hermia, dorind să se sustragă rigorilor legii ateniene, fuge în pădure împreună cu Lysander. În împărăţia zânelor şi a elfilor, meşterii repetă la o piesă de teatru pentru nuntă, în vreme ce regina elfilor, Titania, se ceartă crunt cu soţul ei Oberon. Acesta îi porunceşte lui Puck, ajutorul său, să o pedepsească pe Titania. Atât aceasta cât şi cei patru tineri îndrăgostiţi vor simţi efectul licorii fermecate a lui Puck...
Interpretează actorii: Tomas Mielentz, Kristine Stahl, Annika Pilstl, Anna Fülle, Paul Günther şi Martin Vogel. Decorul şi costumele au fost create de Atif Hussein. Păpuşile sunt confecţionate de Atif Hussein şi de Atelier Theater Waidspaicher. Lumini: Andreas Herrlich. Sunet: Hartmut Wagner.
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani.
Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză.
Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti participă şi Festival, de data aceasta cu spectacolul Păpuşarul, de Gilles Ségal, sub direcţia de scenă a lui Alexander Hausvater. Spectacolul are loc miercuri, 17 noiembrie 2010, la ora 20, în sala Teatrului German.
Spectacolul celebrează creativitatea umană, devenită unica modalitate necesară în lupta pentru supravieţuire. Refugiat într-un apartament din Berlinul postbelic în compania marionetelor sale, Finkelbaum, fostul păpuşar din Łódź, intenţionează să dea un magistral spectacol de adio. Prin magie, membrii trupei sale, de mult decedaţi, reapar la repetiţiile cândva faimosului său teatru de păpuşi. Astfel revine la viaţă un întreg univers în care regăseşti toate acele sentimente şi calităţi umane pe care nici un lagăr de concentrare n-a reuşit vreodată să le extermine: dragostea, curajul, onoarea, şi mai ales bucuria creaţiei...
Interpretează actorii: Constantin Florescu, Nicolae Călugăriţa, Rudy Rosenfeld, Natalie Ester, Alexandra Fasolă, Marius Călugăriţa, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Anka Levana şi Viorel Manole. Decorul şi costumele au fost create de Viorica Petrovici.
Muzica a fost compusă de Yves Chamberland.
Spectacol în limba română, cu traducere în limbile germană şi engleză.
Mai multe informaţii despre festival pe www.eurothalia.ro.