noiembrie 2010
Festivalul Internaţional de Film Experimental EXPIFF, Bucureşti, 2010
EXPIFF are onoarea de a închide ediţia 2010 cu Prezít svuj zivot (teorie a praxe) / Surviving Life, cel mai recent lungmetraj al legendarului animator experimental ceh Jan Švankmajer.

După ce a avut premiera mondială în urmă cu doar două luni în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Veneţia 2010 şi premiera britanică acum două săptămani cu săli pline la Londra, în cadrul BFI London Film Festival, Surviving Life va fi prezentat în premieră în România pe 28 noiembrie 2010, orele 19.30, la Cinema Scala.
 

 
"Švankmajer este un mare maestru nu numai al tehnicilor inovatoare de animaţie, ci şi al vieţii însăşi. În Surviving Life, îl descoperim în culmea forţei sale artistice ca regizor, scenograf şi narator." (Deborah Young, Hollywood Reporter)
"Surviving Life este o desfătare vizuală excentrică, bizară şi uluitoare." (Dungeon's Review)

Acestea sunt doar câteva dintre reacţiile extrem de pozitive de care s-a bucurat în unele dintre cele mai prestigioase publicaţii ale criticii de specialitate. Ultimul film al "alchimistului suprarealismului" Jan Švankmajer este un amestec unic de animaţie şi ficţiune, alternând actorii reali cu fotografiile lor animate, pe fundalul fotografiat în alb-negru al clădirilor cehe. Inspirat direct din propriile vise ale regizorului, filmul este o poveste complexă, cu multe niveluri, despre îmbătrânire, dragoste, sex, copilărie, traume şi vise, intrând în analiza freudiană şi jungiană şi impregnată de o doză sănătoasă de perversitate.

Protagonistul Eugene duce o viaţă dublă: una reală - viaţa sa când e treaz, pe care o petrece de mulţi ani în compania soţiei sale, Milana - şi o alta onirică, orele sale de somn fiind dedicate unui vis care revine şi evoluează, despre o frumoasă tânără, Evgenia. Dorind să poată petrece cât mai mult timp în viaţa din vis, merge la un psihanalist, care încearcă să-i interpreteze experienţele. Pe peretele cabinetului se află portrete ale lui Freud şi Jung, care se animă, când aplaudând, când dezaprobând, când disputându-şi interpretările doctorului...

Fascinanta abordare stilistică (amestecul inovator de animaţie şi ficţiune realistă) - care, glumeşte Švankmajer în introducerea filmului, rezultă din lipsa fondurilor şi a adus economii importante din catering, - oferă libertate în realizarea unor colaje de o fantezie debordantă, amintind de opera unor cunoscuţi artişti suprarealiştii (Dalí, Ernst, Buñuel). Viziunea lui Švankmajer se manifestă aici în toată splendoarea sa suprarealistă, în aspectul bizar amuzant al filmului, realizat prin folosirea de decupaje din fotografiile actorilor, care devin animate în faţa camerelor. Câteodată, numai feţele actorilor sunt filmate realist, iar restul corpului, nu. Dimensiunile disproporţionate ale oamenilor şi obiectelor, care nu se limitează numai la secvenţele de vis în sine, dau o impresie de colaj pop art fiecărui moment de pe ecran. Apar femei goale cu capete de găină, capete umane pe şerpi giganţi, portrete ale lui Jung şi Freud care se pălmuiesc şi pocnesc reciproc, mere uriaşe rostogolindu-se pe stradă, ouă şi picioare aruncate constant prin ferestre; toate aduse la viaţă pe fundalul fotografiilor în alb şi negru ale clădirilor cehe.


Jan Švankmajer (n. 1934, Praga) este unul din autorii cheie ai cinematografului experimental contemporan, punct de reper şi puternică inspiraţie pentru artişti precum Quay Brothers, Tim Burton, Terry Gilliam şi alţii. De peste 30 ani, realizează unele dintre cele mai memorabile şi originale filme create vreodată, o combinaţie inovatoare între animaţia 3D stop-motion, marionete şi ficţiune realistă. În descendenţă suprarealistă, Švankmajer explorează zone precum subconştientul, intuiţia, senzorialul. Primul său film de lungmetraj, Alice (1987), o adaptare spirituală şi subversivă a lucrării lui Lewis Carroll Alice în ţara minunilor, se deschide cu instrucţiunea: "Acum trebuie să închideţi ochii, altfel nu veţi vedea nimic!" Viziunea sa trece dincolo de vizibil pentru a deveni un canal de acces către realităţile interioare ale nebuniei, viselor şi iraţionalului. Cu următoarele lungmetraje Faust, Conspirators of Pleasure, Little Otik, Lunacy şi filmul cel mai recent Surviving Life, Švankmajer a mers mai departe cu provocarea limitelor dintre animaţie şi ficţiune realistă, desăvârşindu-şi viziunea profund originală. Diversitatea creatoare a lui Švankmajer depăşeşte limitele filmului, mergând către zona artelor vizuale, sculpturii, picturii, prozei şi poeziei. Lucrările sale, în cinema, arte vizuale sau literatură, poartă amprenta Grupului Suprarealist Ceh (Švankmajer fiind unul din cei mai activi membri ai acestuia).
 
http://www.expiff.ro

*

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti este organizat de Fundaţia Culturală Art-Promo şi susţinut de UNATC, UNArte, York University, Institutul Cultural Roman, British Council, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultura, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Austriac, Ambasada Suediei, Persona-brands for culture, DesignForge.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus