Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

French Cannes Cannes: 8 - Cannes, 2011


mai 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Adică ultimele două filme văzute la această ediţie cu numărul 64, ambele din competiţie, ambele de autor şi, totodată, aflate la poli cinematografici opuşi. Mă refer, desigur, la filmul lui Pedro Almodovar, La piel que habito şi la filmul lui Terrence Malick, The Tree of Life, recuperat la cinema (în 2011, mai mult ca niciodată, un număr măricel de filme prezentate în festival au intrat imediat în distribuţie)... Ambele văzute după numai trei ore de somn, onor party-ul românesc de cu o seară înainte unde, graţie vizionării lui Hwanghae / The Murderer, am ajuns foarte târziu. Almodovar, văzut la 8 dimineaţa, a funcţionat excelent pe post de cafea / energizant. Malick, văzut la prânz, a anulat însă efectul spaniolului dovedindu-se un somnifer puternic şi deloc de ignorat...
Cel mai recent Pedro Almodovar intră cu brio în categoria exclusivistă ce poartă numele de "demented masterpiece". Neîncadrabil nici în prima parte a operei, nici în cea de-a doua, filmul e, cumva, un compendiu ce reuneşte mai toate temele caracteristice spaniolului: relaţia incestuoasă tată-fiică / mamă-fiu, estomparea liniei de demarcaţie dintre sexe şi dintre viol şi amor consimţit, contopirea trecutului cu prezentul (cu aportul flash-back-urilor), coabitarea răzbunării cu iertarea, instinctul de supravieţuire al femeilor ce manevrează abil bărbaţii care doar aparent deţin puterea, etc. Felul în care este redată povestea (un chirurg plastic ţine în casă, prizonieră, o tânără căreia i-a făcut multiple transplanturi de piele - cum pe la mijlocul filmului apare ditamai twist-ul, care provoacă deopotrivă râsete şi ochi bulbucaţi, mai multe despre plot nu vreau a vă spune) este, de asemenea, caracteristic regizorului: jumătate telenovelă / melodramă à la Douglas Sirk, jumătate film noir cu infuzii de policier - şi cu bătaie spre Franju, Tourneur & co. Doar că, de această dată, întregul aduce teribil de mult cu un basm (în special Frumoasa din pădurea adormită) şi, mai mult ca oricând, umorul ironic joacă un rol crucial, fără de care bruma de logică a întregului nu s-ar mai ţine. Tot la capitolul "cunoştinţe vechi" se încadrează şi doi dintre protagonişti - Antonio Banderas (revenit la Almodovar după 20 de ani de absenţă şi care are de îndeplinit greaua misiune de a rămâne serios în timp ce are cele mai incredibile dintre gesturi) şi Marisa Paredes (actriţă fetiş a spaniolului alături de Cecilia Roth, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz) - cărora li se adaugă splendida Elena Anaya, care a avut un rol secundar în Hable con ella şi care ar putea, în timp, să intre în cercul select amintit în paranteza de mai sus. Nu ştiu ce şanse are filmul lui Almodovar la Palme d'Or - adică nu ştiu cât de mult va empatiza Robert De Niro cu o poveste ce nu se supune rigorilor cinema-ului clasic şi care face totul (mai puţin să cadă în penibil) pentru a şoca, şi nici cât de mult îi pasă acestuia de faptul că spaniolul e foarte frustrat că nu a câştigat încă premiul cu pricina. Într-o lume ideală, l-ar merita însă cu prisosinţă.

Ceea ce, cu mâna pe inimă, nu pot spune despre cel de-al cincilea film (în 40 de ani de carieră) făcut de Terrence Malick, amânat şi răsamânat de vreo doi ani şi singurul film din ultimii 5 ani (cel puţin) la care presa a rămas pe dinafară la însăşi proiecţia de presă. The Tree of Life este, indiscutabil, unul dintre cele mai ambiţioase filme făcute vreodată, parte poem metafizic, parte poveste retro, desfăşurându-se pe o perioadă de aproximativ 50 de ani şi-a cărui miză principală o reprezintă paralela dintre facerea lumii (cele 7 zile, căderea în dizgraţie a primului om, comuniunea om-natură) şi naşterea / evoluţia unui copil - protagonistul Jack O'Brien. Naraţiunea fragmentată din prima parte a filmului dă întregului a alură alienant-ermetică: aflăm de moartea fratelui mai mic, apoi urmează 20 de minute ce trimit direct la Odiseea lui Kubrick, după care vedem un scurt episod contemporan în care Jack (jucat la maturitate de Sean Penn) "discută" cu tatăl şi cu Dumnezeu tatăl, pentru ca apoi să ne întoarcem în timp, pe un făgaş relativ linear bine ancorat de anii '50. Copilăria lui Jack O'Brien se desfăşoară sub semnul observaţiei făcute de unul dintre multele personaje ce asigură voice-over-ul filmului (în detrimentul dialogurilor propriu-zise, reduse la minim) - "There are two possible paths in life: the way of nature and the way of grace" - conturându-se astfel o opoziţie binară între trup şi spirit personificată de cei doi părinţi ai puştiului: tatăl cel deopotrivă iubitor şi dur, jucat impecabil de un Brad Pitt mai serios ca niciodată şi mama protectivă şi iertătoare pe care tânăra actriţă Jessica Chastain o transformă în singurul reper luminos / solar al întregii naraţiuni. Camera în continuă mişcare, unduitoare dar nu zgâlţâită, a lui Emmanuel Lubezki oglindeşte, la rându-i, acest binom cum, de altfel, un rol similar joacă şi muzica deopotrivă înălţătoare şi ameninţătoare a lui Alexandre Desplat. Lungimi şi minusuri notwithstanding, filmul lui Terrence Malick (în competiţie la 32 de ani de la Days of Heaven) este mai degrabă o meditaţie spirituală care nu putea avea premiera decât la Cannes.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2011
 Toate articolele despre Tree of Life, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Codruţa Creţulescu


Alte articole

 Pomul lăudat - Cannes 64, 2011, Andrei Creţulescu
 Cannes-ul în fotografii - Cannes, 2011, Iulia Blaga
 French Cannes Cannes: 9 - Cannes, 2011, Codruţa Creţulescu
 French Cannes Cannes: 7 - Cannes, 2011, Codruţa Creţulescu
 French Cannes Cannes: 6 - Cannes, 2011, Codruţa Creţulescu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer