Viaţa şi opera - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Excepţionalul film de nonficţiune, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, realizat de Andrei Ujică, dizolvă vina absolută a lui Ceauşescu şi chestionează conştiinţa colectivă a unui popor, aflat într-un proces de descompunere, după chipul şi asemănarea conducătorului său.
 
Dacă filmul lui Andrei Ujică ar fi avut conceptul şi structura unui documentar biografic clasic, cu vocea subiectivă şi tonul acuzator ale autorului, cu comentariile apropiaţilor sau ale victimelor dictatorului, imaginea lui Ceauşescu ar fi rămas neschimbată în minţile spectatorilor. S-ar fi conservat în continuare doar ideea că Ceauşescu a fost un sinistru conducător, avid de putere şi bolnav de egocentrism, vinovatul exclusiv al prăbuşirii acestei ţări. Şi sigur că toate acestea fac parte din memoria colectivă, însă sînt insuficiente pentru o explicitare justă a istoriei foarte recente a acestei ţări şi, mai ales, a consecinţelor ei dezastruoase.
 
Într-o lume în care există exces de imagine filmată pentru orice şi oricine, reconstituirea vieţii unei figuri istorice este mult mai eficientă şi mai aproape de adevăr, cu ajutorul miilor de ore de film de protocol sau propaganda şi homemovies. Pe de-o parte, varianta unei biografii rostite şi ilustrate cu imagini de arhivă n-ar fi făcut decît să ne alimenteze comoditatea şi lehamitea, pentru că ni s-ar fi servit pe tavă o poveste pe care deja o ştim pînă la saţietate. Pe de altă parte, un film de ficţiune în care Ceauşescu ar juca rolul-cheie ar părea ridicol, insuficient şi, pînă la urmă, inutil, atunci cînd e vorba de un personaj istoric atît de recent şi pe care memoria noastră încă îl digeră. Şi ce artist ar fi putut juca rolul mai bine decît Ceauşescu însuşi, un actor care s-a simţit extrem de bine şi de autentic în rolul de dictator, lucru care se vede foarte limpede în imaginile de propagandă sau de protocol?
 
Opţiunea lui Ujică pentru o "autobiografie" este extrem de justificată şi estetic, şi ideologic; nu este nici moft de artist, care s-a apucat să coleze imagini de-a valma, doar pentru că are la dispoziţie mii de ore cu "odiosul" şi "sinistra", nici o acuză exclusivă către dictator sau, mai grav şi neadevărat, un omagiu adus Conducătorului. Nici o altă variantă de documentar sau film de ficţiune nu ar fi redat mai fidel şi mai incomod lumea lui Ceauşescu. Pentru că, de fapt, de la un moment istoric dat, este vorba despre o lume reală, dar paralelă cu cea a societăţii aflate în mizerie, cenzură, întuneric şi teroare. Nimic din viaţa reală a oamenilor nu apare în filmul lui Ujică, tocmai pentru că aceste realităţi nu aparţin lumii lui sau cel puţin nu au ce căuta într-un flashback înaintea morţii. Îl vedem pe Ceauşescu în ultimii săi ani, perindîndu-se în vizite de lucru prin centre comerciale aranjate cu zile înainte de oamenii lui sau pe şantierul Casei Poporului, care e, surprinzător pentru el, mai mare decît pe machetă.
 
Într-un flashback de aproape trei ore, Ceauşescu îşi revede cele mai importante momente din viaţa lui de conducător al României, momentele de glorie şi adulare din ţară sau din vizitele în China şi Coreea de Nord, primiri megalomane care l-au smintit pînă la delir, momente în care braţul de fier "al celui mai destoinic Fiu al neamului" este ridicat acuzator fie la adresa unor ţări socialiste şi comuniste prietene (momentul de abilitate politică al lui Ceauşescu din 1968), fie la adresa ţărilor capitaliste şi imperialiste, sau puţinele momente intime, de familie. Perspectiva unică şi autoreferenţială pare a fi cea mai justă, tocmai pentru că este vorba despre un dictator, megaloman şi egocentric, chiar dacă despre Ceauşescu este necesar să se discute şi din alte puncte de vedere.

Era mai mult decît necesară apariţia acestui film, tocmai pentru că în dulcele stil românesc comunismul are un singur vinovat, pus la zid, la propriu, şi împuşcat. Odată cu această execuţie a fost eliminat automat şi comunismul, şi tarele lui, iar absolutizarea răului în cazul lui Ceauşescu absolvă automat şi liniştitor vina colectivă a unui popor îngenuncheat.

Pe lîngă perspectiva istorică, un posibil punct de plecare pertinent pentru dezbateri reale în ceea ce priveşte rolul jucat de Ceauşescu în prăbuşirea acestei ţări, conceptul Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu este un exemplu singular şi novator în ceea ce se cheamă filmul istoric. Acest film de montaj nu este un simplu colaj, o însăilare de imagini pe care oricine, care are la dispoziţie atîtea ore filmate, le-ar aranja într-un masterpiece, ci este un film de artă, cu toată greutatea cuvîntului. Montajul este piesa de rezistenţă a cinematografului, iar ce au realizat Andrei Ujică şi Dana Bunescu (montajul) este o piesă de artă, nu doar un document care să clatine conştiinţa colectivă a unui popor.
            
Odată cu selecţia imaginilor şi cu realizarea unei succesiuni, amprenta subiectivă a autorului există, însă în acest caz lipsa oricărei intervenţii de ton sau a unui accent unilateral face ca subiectul să fie în legătură directă cu spectatorul, o relaţie nemediată artificial de către autor. Andrei Ujică şi Dana Bunescu impun un ritm adecvat acestor imagini care se succed într-o ordine deloc întîmplătoare, chiar dacă autobiografia, cu mici excepţii, se derulează în ordine cronologică. Aşa cum Ujică face selecţia momentelor ca şi cum autorul ar fi însuşi Ceauşescu şi lipsa oricăror explicaţii despre persoanele care se perindă pe ecran pare perfect normală, atunci cînd vorbim de un flashback. În definitiv, Ceauşescu nu trebuie să dea nici o explicaţie pentru viaţa de zi cu zi a românilor, subiect pe care probabil îl consideră irelevant pentru măreţia lui, iar identificarea persoanelor publice cu care intră în contact nu îi este necesară.

"Simbolismul o fi bun în artă, dar în politică nu face doi bani" sau "Poezia de dragoste e necesară, dar nu suficientă" sînt replici pe care Ceauşescu le rosteşte cu aplomb şi în care crede cu tărie. Imaginea lui Ceauşescu rostind aceste vorbe poate fi amuzantă sau frisonantă, totul depinde de context. Aceste imagini, iniţial, apar la capătul unor zile în care a avut loc un Congres PCR; ele au alt efect fiind montate, de pildă, după întîlnirea de la Bucureşti a membrilor Tratatului de la Varşovia şi înainte de vizita de lucru cu ocazia deschiderii magazinului alimentar de lîngă CEC. Şi, astfel, această succesiune de secvenţe capătă în acest film alte valenţe şi devin capcane pentru imaginea lui Ceauşescu, aşa cum a fost conservată în arhiva de propagandă şi protocol. La fel, puţinele imagini de familie, în care Ceauşescu este stîngaci şi inadecvat, spun o altă poveste despre conducătorul unui popor care il adulează în manifestaţii monstruoase.