Ben Affleck face un thriller cu mâinile curate - The Town

Al doilea film pe care Ben Affleck îl semnează ca regizor (şi care intră la noi în 31 decembrie 2010) a fost comparat de unii critici americani cu filmul lui Michael Mann, Heat / Obsesia. Affleck vrea ceva mai mult decât un thriller de acţiune şi, deşi nu trece complet peste ştachetă, reuşeşte unul bine întins, conducând foarte bine mai ales actorii.

Pentru cel de-al doilea film regizat după Gone Baby Gone, Ben Affleck a apelat la romanul Prince of Thieves de Chuck Hogan, povestea contemporană a unui grup de spărgători de bănci din suburbia Bostonului, Charlestown. Deşi cifrele care apar pe ecran în debutul filmului nu sunt reale - Charlestownul nu bate toate recordurile în materie de jafuri armate asupra băncilor -, reţinem ideea că filmul va avea în vedere şi latura socială.

Scenariul scris de Peter Craig, Aaron Stockard şi Ben Affleck surprinde bine faptul că această ocupaţie este pentru zona respectivă o meserie veche, transmiţându-se aşa cum se transmiteau odinioară meseriile tradiţionale, din tată-n fiu.

Ce e interesant e că Affleck are ambiţia de a transcende şi acest aspect şi de a arăta cât de mult suntem condiţionaţi de mediul în care ne-am născut şi format, în consecinţă cât de tare trebuie să urnim munţii din loc pentru a rupe legăturile cu mediul nostru natural.

Personajul principal, Doug MacRay, interpretat de Ben Affleck, e un tânăr al cărui tată se află în puşcărie şi a cărui mamă a plecat de acasă când era el mic. Atunci când filmul începe, îl urmărim pe furiosul cu sânge irlandez în plină acţiune, alături de cei trei camarazi ai săi. Echipaţi cu arme şi măşti, ei atacă o bancă.

Lucrurile par a se desfăşura conform planului (regia sigură a lui Affleck o confirmă), până în momentul când unul dintre camarazii eroului, Jem (vom afla ulterior că îi e şi cel mai bun prieten) o ia ostatecă pentru o scurtă perioadă pe directoarea băncii (interpretată de Rebecca Hall).

Această deviere de la cursul obişnuit al acţiunii deraiază definitiv destinele eroilor şi justifică existenţa filmului. Pentru a-l tempera pe colericul Jem (un Jeremy Renner extrem de precis, nominalizat pentru acest rol la Globul de Aur) care propune chiar ca directoarea să fie ucisă pentru a nu exista probleme, Doug se oferă să o supravegheze îndeaproape. După ce fac cunoştinţă "întâmplător", cei doi se vor îndrăgosti unul de celălalt.

Acesta e, de fapt, adevăratul început al filmului care nu vrea să se menţină la nivelul sportiv al thrillerului de acţiune, ci să aprofundeze drama psihologică a unui răufăcător pentru care apariţia unei femei (imagine feminină similară mamei dispărute) are forţa de a-i scutura condiţionările şi de a-l muta pe altă traiectorie.

O bucată de timp povestea funcţionează bine pe această gamă, deşi nu poţi să nu te gândeşti la filmele lui Jacques Audiard şi la ce ar fi scos cineastul francez dintr-o poveste similară. A şi făcut-o, de fapt, în De battre mon coeur s'est arrêté, remake după un alt thriller american, regizat de James Toback.

Acest drum printre oglinzi şi rame nu îi ajută filmului lui Ben Affleck, pentru că scenariul acestuia nu are suficient suflu pentru a urmări mai multe planuri în acelaşi timp. Există, însă, momente puternice, când se descarcă sinapsele traumelor trecute. Unul dintre acestea e vizita lui Doug la închisoarea unde tatăl său (Chris Cooper) ispăşeşte o pedeapsă pentru crimă.

E secvenţa cea mai intens emoţională a filmului pentru că în cinci minute sunt deversate şi de o parte, şi de cealaltă toate tensiunile, durerile, frustrările şi condiţionările relaţiei tată-fiu. E poate şi momentul cel mai bun al filmului pentru actorul Ben Affleck. El găseşte echilibrul perfect între iubire şi ură pentru cel care, dându-i viaţă, l-a condamnat la aceeaşi existenţă ca a lui.

Şi Chris Cooper face un tur de forţă, doar că într-o apariţie de numai cinci minute, creionând portretul perfect al unui om mutilat definitiv de mediul în care a trăit şi a cărui furie latentă nu mai poate fi ţinută în frâu. (Nu e greu să presupui că fiul a fost abuzat emoţional toată viaţa.).

Uciderea de către Doug a celui pentru care lucra (un Pete Postlethwaite şi el de zile mari) poate fi văzută ca o metaforă a uciderii simbolice a tatălui, ea fiind ultima datorie de îndeplinit înainte eliberării definitive de trecut.

E păcat că dintr-o materie atât de mustoasă, Ben Affleck nu a stors cât de mult ar fi putut. La un moment dat, acest plan psihologic se ocultează şi acţiunea propriu-zisă devine crucială. Urmăririle auto sunt mai vii decât confruntările armate, dar Affleck are un foarte bun simţ al ritmului şi nu ajungi să te plictiseşti cu totul.

Când doar planul fizic mai contează, începi să inventariezi scăpările scenariului şi regiei:
Cum se face că directoarea băncii nu recunoaşte vocile răpitorilor?
De ce agentul FBI e atât de isteţ încât reţine banala exprimare (folosită drept cod la telefon) "să-mi înseninezi ziua"?
De ce răufăcătorii şi poliţiştii nu se nimeresc mereu când trag de-aproape unii într-alţii?
De ce Ben Affleck începe doar de la un anumit moment al filmului să vorbească cu accent vag irlandez?
Şamd.

Chiar şi aşa, The Town îţi rămâne în minte, pentru că dincolo de profesionalismul cu care a fost făcut, povestea e mult mai bogată decât cea a altor thrilleruri, mai bogată şi ca cea din Heat. Acest lucru îi permite ca, după ce l-ai văzut, el să continue să dospească în mintea ta.

The Town / Oraşul
regia Ben Affleck,
cu: Ben Affleck, Jeremy Renner, Rebecca Hall, Chris Cooper, Pete Postlethwaite, Blake Lively, Jon Hamm.
Premiera românească - 31 decembrie 2010.