The Town îi confirmă lui Ben Affleck talentul regizoral. Majoritatea filmelor de gen recente sunt nişte creaţii de incubator ce trăiesc complet izolate de mediul în care se petrece acţiunea. Se petrec la New York, de pildă, doar pentru că e un loc instant recognoscibil, însă s-ar putea întâmpla în orice metropolă colorată şi ultraaglomerată ce oferă multe obstacole pentru urmăriri.
The Town e acel tip rar de heist movie care e impregnat cu un simţ pregnant al geografiei. E important că se întâmplă în Boston. E vital că se întâmplă în Charlestown, un cartier unde spartul băncilor este, am aflat, o tradiţie tatuată în codul genetic. E esenţial că protagoniştii sunt irlandezi low life, belicoşi, îmbrăcaţi în treninguri, tatuaţi pe ceafă, cu lanţuri grele de aur şi accente aşişderea, care beau Jameson direct din sticlă, se adună în bombe de cartier şi fac grătare în curţile insalubre ale caselor de la periferie.
Nu s-ar zice că sparg bănci ca să parvină social sau să ajungă în locuri exotice; dacă au părăsit vreodată oraşul şi comunitatea, au făcut-o ca să meargă la puşcărie. Jefuiesc ca să perpetueze o moştenire transmisă din tată-n fiu şi pentru că nu prea ştiu ce altceva să facă. Sentimentul predominant e de-a dreptul claustrofob: par a fi sufocaţi de lipsa de idei şi de perspective, de ereditate şi de coduri stricte de onoare.
Cel de-al doilea film al lui Ben Affleck (după răvăşitorul Gone, Baby, Gone) îl confirmă ca un autor remarcabil, extrem de atent la background-ul social şi capabil de a zugrăvi din câteva mişcări figuri vii şi memorabile. The Town e un action foarte lucrat, bine manevrat şi intens, în cea mai bună venă a anilor '70, unde e vital că personajele sunt ceea ce sunt şi locuiesc unde locuiesc. Ca şi debutul său regizoral, filmul de faţă are multă empatie pentru declasaţii white trash, pentru acei abuzatori şi abuzaţi ce lasă pe podelile barurilor sordide o dâră de alcool şi de umanitate rănită.
Aproape toate personajele secundare sunt atât de bine scrise şi jucate că fură scena: Jeremy Renner e extraordinar ca loialul şi cvasipsihopatul best friend - e imposibil să-i uiţi privirea; Chris Cooper e un infractor îmbătrânit, orgolios şi agresiv care însă încearcă să-şi protejeze din închisoare fiul de un secret groaznic; Blake Lively, iubita sezonieră, vulgară, dependentă de oxicodină şi mamă iubitoare, reuşeşte să-ţi zdrobească inima într-o secvenţă de câteva minute.
Pete Postlethwaite, marele Pete, într-unul dintre ultimele sale roluri, e "Florarul", un villain teribil de fioros chiar şi atunci când ciopleşte un trandafir. Punctul slab e anemicul cuplu central: Affleck şi ingenua Rebecca Hall, ostatica de care eroul se îndrăgosteşte atins ca de un sindrom Stockholm pe invers. Ben, un "rău" doar niţel stricat dar, în adâncuri, bun ca un sfânt, nu reuşeşte să fie interesant nici cât Jon Hamm, poliţistul dedicat & mereu fentat cu care te surprinzi că începi să ţii în duelul direct.