Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cartea de film

Cărţi de cinema în 2010


Hotnews.ro, aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Din 1990 încoace cărţile de cinema n-au apărut ca ciupercile după ploaie, ci mai degrabă ca iniţiative răzleţe ale unor autori sau edituri. E drept, editurile ALLFA, Humanitas ş.a., au inaugurat colecţii speciale de film, dar au avut doar câteva apariţii.  E o întâmplare poate că mai multe cărţi de cinema interesante aşteaptă în librării. Printre acestea, remarcabilul jurnal al lui Alexandru Tatos şi cartea emoţionantă a Silviei Kerim despre Mircea Veroiu.

O editură nouă, IBU Publishing (ibupublishing.ro) a scos de curând pe piaţă colecţia "Arta 007" şi seria Filmul pentru toţi, coordonată de criticul de film Cristina Corciovescu, editând până acum trei titluri la care au contribuit traducând, prefaţând sau redactând criticii de film Magda Mihăilescu, Mihai Fulger şi Magdalena Stanciu. Aceste cărţi sunt Noul Val francez de Michel Marie, Filmul japonez de Max Tessier şi Totul despre scurtmetraj de Clifford Thurlow. Ultima carte de pe listă a fost lansată recent în cadrul Festivalului NexT şi ar fi trebuit să beneficieze şi de prezenţa autorului care n-a mai putut ajunge din cauza întreruperii traficului aerian.

Scoase în format de buzunar şi coperte recognoscibile, cele trei cărticele oferă informaţii importante de cultură cinematografică, bine structurate şi, mai ales, bine sintetizate. De fapt, cărţi de acest gen ar fi trebuit să apară în România de foarte multă vreme. Cum internetul a devenit azi instrumentul cel mai la îndemână de obţinere a informaţiei, el nu este şi cel mai de încredere. Aceste volume sunt scrise de profesori universitari - cum e Michael Marie, autorul volumului despre Noul Val francez, critici  de film ca  Max Tessier, colaborator al revistei Positif şi specialist în cinemaul asiatic, sau scriitori şi cineaşti cum e Clifford Thurlow.
 
Un jurnal remarcabil
 
Pagini de jurnal, de Alexandru Tatos, este un volum de peste 600 de pagini, scos de Editura Nemira, care cuprinde jurnalul pe care cineastul l-a scris din 1973 şi până cu câteva zile înaintea dispariţiei sale  premature din 31 ianuarie 1990. Ediţia este alcătuită de Liana Tatos, soţia cineastului. Alexandru Tatos nu s-a gândit că va publica vreodată aceste pagini. Dincolo de discreţia detectabilă şi în scris a cineastului, jurnalul reuşeşte să reţină consumul nervos al artistului care încearcă să se exprime şi să-şi găsească drumul, dificultatea de a crea sub dictatură, existenţa dezolantă din comunism, teama de a boală (care se va dovedi, din nefericire, întemeiată), euforia reuşitei - cum a fost lucrul la comedia Secretul armei secrete care i-a dat o mare stare de bine, deşi a fost scos de pe ecrane după două zile.

Sunt impresionante paginile în care Alexandru Tatos reţine momentul decembrie 1989, pagini urmate de obişnuitul bilanţ al anului care urma să se încheie.  Sfârşitul tragic al cineastului a avut o ironie de care numai viaţa e în stare. N-a apucat să se bucure de libertatea de creaţie de care avea nevoie, deşi fusese unul dintre regizorii care nu acceptase să facă compromisuri cu regimul doar pentru a-şi vedea numele pe afiş.

Cel mai impresionant lucru din jurnalul lui Alexandru Tatos e, de altfel, felul în care răzbate demnitatea sa umană şi artistică. Iată un citat care se regăseşte pe coperta patru a volumului: "Fiind întrebat ce sfaturi ar putea să-i dea unui tânăr regizor, Luis Buñuel a răspuns: «Nu pot să dau sfaturi tehnice. Fiecare are propria lui tehnică. Aş putea să dau ceea ce se cheamă un sfat moral: un film poate fi bun, prost sau indiferent, dar niciodată nu trebuie făcut împotriva conştiinţei, ideilor, ideologiei autorului. Chiar dacă mori de foame, să nu faci nimic împotriva conştiinţei şi a ideilor.»
 
Păstrând proporţiile, cred c-am respectat această credinţă (sau profesiune de credinţă). Poate n-am spus lucruri mari, dar am vorbit numai despre ceea ce am crezut. Cu atât mai mult acum, când am intrat în ultima parte a carierei mele, cu toate vitregiile timpului pe care-l trăim, sunt ferm hotărât să nu abdic."
 
Jurnalul are, pe lângă elementele de biografie artistică, şi notaţii despre viaţa din comunism. Unii dintre noi poate le-au uitat, iar alţii nici nu se născuseră pe atunci, dar imaginaţi-vă o scenă dintr-un film cu o echipă de teatru revenită în România dintr-un turneu în Germania şi Austria, şi care e întrebată de grănicerul care urcă în autocar la graniţă, cu aerul cel mai profesional posibil - "A rămas cineva?" Nu e o scenă dintr-un film, i s-a întâmplat lui Alexandru Tatos şi echipei teatrului din Râmnicu Vâlcea.
 
Mircea Veroiu în amintirea prietenilor
 
Poate nu întâmplător, numele celor doi cineaşti apar în aceeaşi perioadă în librării. Într-o vreme, Mircea Veroiu îl frecventa împreună cu Dan Piţa, Iosif Demian şi Radu Boruzescu pe Alexandru "Sandu" Tatos, în locuinţa acestuia. Cartea Silviei Kerim, care a trăit cu Mircea Veroiu o mare poveste de dragoste începută în 1972, o dată cu filmul Nunta de piatră, este o carte tristă şi frumoasă. Sfârşitul tragic al cineastului care se refugiase în 1987 la Paris şi care sfârşea răpus de cancer, la Spitalul Fundeni, zece ani mai târziu, păstrează inevitabil spectrul morţii peste toate cele aproape 300 de pagini de amintiri, fotografii şi scrisori în facsimil.

Silvia Kerim a avut o idee foarte bună pentru volumul Mircea Veroiu - Ultima vară a tinereţii (apărută la editura piteşteană Carminis, www.carminis.ro). I-a rugat pe prietenii, rudele şi foştii colegi ai lui Mircea Veroiu - risipiţi azi prin toată lumea - să aştearnă pe hârtie ce-şi amintesc despre cineast. De la amănunte "tehnice" legate de stilul său de lucru (minuţios şi perfecţionist) şi amintiri de pe platou, la detalii despre omul şi prietenul Mircea Veroiu, despre copilăria şi adolescenţa alături de gaşca din Cotroceni sau despre umorul care nu l-a părăsit nici pe patul de spital.
 
Silvia Kerim chiar povesteşte cum, cu puţin timp înainte de a se prăpădi pe 26 decembrie 1997 la Fundeni, Mircea Veroiu i-l imitase pentru a mia oară pe ursul Baloo din Cartea junglei, cântând Bear necessities. La celălalt capăt al spectrului se află imaginea terifiantă descrisă de autoare la premiera filmului Femeia în roşu din octombrie 1997, cu imaginea lui Mircea Veroiu, slăbit de boală, a soţiei lui Elena Albu care se sprijinea într-o cârjă, şi a lui Mircea Nedelciu, bolnav şi el, în scaunul cu rotile. În doi ani toţi trei urmau să se prăpădească.

Rezultatul iniţiativei Silviei Kerim e un emoţionant portret în caleidoscop care se citeşte pe nerăsuflate. Printre cei care co-semnează această carte se numără: Dan Piţa, Iosif Demian, Radu Boruzescu, Petre Bokor, Nicolae Mărgineanu, Călin Ghibu, Irina Petrescu, Florin Zamfirescu, Maria Ploae, Ilinca Goia, Nataşa Raab, Mircea Albulescu, Andrei Blaier, Constantin Pivniceru şi alţii. Mircea Veroiu ar fi trebuit să împlinească în 29 aprilie 69 de ani.
 
 



 Toate articolele despre Cartea de film


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Cinema-ul şi tinda Bisericii, Marian Rădulescu
 O carte-eveniment - Incursiuni fenomenologice în noul film românesc de Christian Ferencz-Flatz, Andrei Gorzo
 O mimare a stăpînirii unui subiect - Doru Pop, Romanian New Wave Cinema: An Introduction, Andrei Gorzo
 Un volum corectiv-politic - Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan, Ion Indolean
 Un cinefil vieux jeu - Cristian Tudor Popescu, Filmar, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Cartea de film


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer