Am ajuns la TIFF 2010 în timp util ca să văd cele mai premiate filme din tot festivalul. Sigur, asta nu certifică faptul că sunt şi cele mai bune, însă mie mi-au plăcut mult: Medalia de onoare, Felicia, înainte de toate şi Marţi, după Crăciun.
Văzusem trailerul de la Marţi, după Crăciun şi nu mă prea impresionase. Muntean îmi place ca regizor, are o fineţe încredibilă în a povesti întâmplări de viaţă, e terifiant prin sinceritatea pe care le-o acordă de pe scaunul pliabil personajelor sale. Şi totuşi, trailerul mi se păruse sec. Maria Popistaşu nu-mi spunea nimic (niciodată nu mi-a spus), pe Mimi Brănescu îl mai văzusem în alte proiecte, dar în rol secundar. Avea un plus - dramaturgul Mimi Brănescu mi s-a părut mereu genial. Cu acest bagaj, iata-mă pe scaunul din Cinema Republica, după un drum de 11 ore cu maşina.
Celebrul trio amoros, pe care l-am trăit toţi la un moment dat şi dacă nu, e vreme, pare banal. El are o amantă. Mai tânără. El o iubeşte şi nu poate trăi fără ea. În acelaşi timp, el are o soţie şi o fetiţă. Pe care le iubeşte, dar fără de care poate trăi. Deci: renunţă la familie pentru o viaţă nouă cu amanta. Nimic mai banal. Strălucirea filmului stă însă în felul în care povestea se încheagă în jurul acestui bărbat, Paul, care trăieşte două vieţi şi care trebuie să aleagă. Marţi, după Crăciun, cum spune şi titlul.
Ce-mi place enorm la filmul ăsta, mai ales că eu sunt o cinefilă care tinde să ţină partea personajelor, este că Muntean te face să îl compătimeşti pe Paul. În mai bine de trei sferturi din film nu m-am putut gândi decât ce trist este să iubeşti pe cineva şi să nu poţi fi cu persoana respectivă. Cu atât mai mult, cu cât Adriana, soţia, nu e slută, nu e cicălitoare sau ce v-aţi putea imagina mai rău despre o soţie. Pur şi simplu el nu o mai iubeşte şi gata. Că aşa se termină iubirea, ca magiunul de Topoloveni.
Şi apoi a venit momentul când pe acelaşi ton cu care i-ar fi cerut o cafea, i-a spus că îi pare rău. Cu o seninătate şi o naturaleţe pentru care l-am urât. Toată compătimirea aia de dinainte mi-a creat senzaţia amară că e un monstru. Că femeia asta din aceeaşi bucătărie cu el, mama copilului lui, nu merită să fie părăsită. Şi atunci am realizat că sunt încă la cinema. Că Muntean m-a prins şi de data asta într-o poveste atât de reală, încât putea fi a prietenilor mei sau a mea. Că toate giumbuşlucurile din lume nu pot face un film simplu să fie atât de bun, dacă nu mizezi pe replici pe care le-ai zice la tine acasă. Şi pe un joc actoricesc simplu, dar intens. Marţi, după Crăciun e în aceeaşi direcţie cu Boogie - îţi repeţi că e doar un film, dar nu conteneşti să te întrebi dacă aşa va evolua şi viaţa ta.
Vezi o galerie de imagini din filmul Marți, după Crăciun (regia: Radu Muntean) aici.