Vom posta timp de 5 zile, în fiecare seară, pe siteul LiterNet.ro şi pe blogul Film Menu (http://filmmenu.wordpress.com/) câte un articol dedicat celor 5 lungmetraje realizate de Jafar Panahi până acum, deoarece, înainte de a fi fost nefericitul subiect mediatic al unor petiţii care încearcă să îi readucă libertatea, Panahi a fost unul din marii cineaşti ai lumii.
Sperăm ca eforturile unite ale tuturor susţinătorilor libertăţii de exprimare să ducă la eliberarea lui Jafar Panahi şi a tuturor celorlalţi artişti închişi din raţiuni politice în Iran.
Petiţie pentru eliberarea lui Jafar Panahi: http://www.ipetitions.com/petition/solidarite-jafar-panahi/
***
Filmul a câştigat premiul "Camera d'Or" în cadrul Festivalului de Film de la Cannes în 1995.Cineva spunea că perioada copilăriei reprezintă o experienţă foarte serioasă pentru cel care o trăieşte. Badkonake sefid / Balonul alb (1995) ne aruncă direct în mijlocul acestui univers foarte serios şi grav al copilăriei experimentate "first hand". Dacă din perspectiva adulţilor, problemele ce răsar în viaţa de zi cu zi a odraslelor lor par neimportante, lungmetrajul de debut al regizorului iranian Jafar Panahi prezintă lucrurile aşa cum se văd din cealaltă parte a baricadei.
Mica protagonistă a filmului se confruntă cu o problemă foarte serioasă: îşi doreşte un peştişor auriu de la târg - însă mama sa, ocupată până peste cap cu pregătirile pentru serbarea Anului Nou, refuză să-i dea bani pentru achiziţia peştelui. Iată deci premisa poveştii, ancorată ferm în universul grav al copilăriei trăite.
În cele din urmă, fetiţa (în vârstă de aproximativ 5 ani) reuşeşte, cu ajutorul fratelui său mai mare (7 ani), să facă rost de bani de la mama. Pe drum spre magazinul de peşti decorativi, ea se opreşte să privească un spectacol stradal oferit de doi îmblânzitori de şerpi. Văzând valoroasa bancnotă de 500 de dolari iranieni aflată în posesia fetiţei, aceştia încearcă să o convingă să le cedeze banii. Însă fata, speriată, îşi recuperează bancnota şi fuge. Ajunsă la magazinul de peşti, constată că a pierdut banii pe drum. O femeie cumsecade o ajută să îi descopere - căzuseră printre gratiile grilajului unei guri de scurgere. Magazinul din dreptul scurgerii fiind închis, înainte de a pleca femeia o îndeamnă pe fetiţă să ceară ajutorul croitorului din magazinul de alături. Însă acesta se ceartă de mama focului cu un client şi nu o bagă în seamă. Curând apare şi fratele fetei, dar croitorul nu arată nici acestuia mult mai multă bunăvoinţă: îl expediază spunând că nu are cum să îi ajute. Ulterior, stinghia cu cârlig a aceluiaşi nefericit croitor este folosită într-o încercare eşuată de a extrage bancnota. Omul încearcă el însuşi să pescuiască banii din scurgere, dar se lasă repede păgubaş, grăbindu-se să constate imposibiltatea extracţiei: "Reveniţi după Anul Nou, când proprietarul se întoarce", îi sfătuieşte el.
Fratele fetei face rost de adresa proprietarului magazinului în faţa căruia se află scurgerea problematică. Între timp, un militar suspect intră în vorbă cu fetiţa, apoi pleacă. Chemat fiind de către băiat, proprietarul va veni în cele din urmă, însă prea târziu pentru a mai putea fi de ajutor: problema era deja în curs de rezolvare, prin contribuţia unui tânăr vânzător de baloane afgan al cărui băţ lung, "armat" într-un capăt cu o bucată de gumă de mestecat, este folosit pentru culegerea bancnotei. Cei doi fraţi pleacă fericiţi cu banii astfel recuperaţi. Tânărul afgan rămâne singur în faţa scurgerii, cu a sa prăjină salvatoare, de care este încă priponit un ultim balon cu heliu, rămas nevândut. Un balon alb.
Aceasta ar fi, pe scurt, povestea filmului. În ciuda aparentei sale lipse de miză, acest fir narativ poartă în filigran mai multe teme interesante:
1. Incapacitatea adulţilor de a rezolva problema.
Cu excepţia femeii cumsecade care o ajută pe fetiţă să-şi localizeze bancnota pierdută, toţi adulţii apar, din prisma problemelor copiilor (peştişorul, bancnota), ca fiind cu totul inepţi - sau, în cel mai bun caz, total dezinteresaţi. Drept consecinţă, copiii sunt constrânşi să găsească propriile soluţii - ei rezolvă problemele, ei depăşesc, unul după altul, obstacolele apărute, ei duc acţiunea înainte. Mama nu vrea să-i dea fetiţei bani pentru cumpărarea peştişorului - aşa că frăţiorul intervine, convingând-o. Croitorul este prea absorbit de ciondăneala sa cu un client pentru a acorda atenţie fetiţei - dar şi atunci când încearcă, într-un final, să scoată bancnota din scurgere renunţă repede, postulând imposibilitatea săvârşirii operaţiunii. La sfârşit, proprietarul magazinului din dreptul scurgerii pare a interveni providenţial - însă "gloria" de adult salvator îi este răpită atunci când ingeniozitatea copiilor dă roade, şi bancnota este extrasă cu ajutorul unui băţ şi al unei gume de mestecat - fără niciun ajutor din partea adulţilor!
2. Condiţia inferioară a femeii în societatea islamică.
Inechitatea socială dintre bărbaţi şi femei în Iran este una dintre temele predilecte ale lui Jafar Panahi. În acest prim lungmetraj al său, problema inegalităţii dintre sexe este mai greu sesizabilă, ea fiind abordată mai puţin evident decât în filmele ulterioare. Dacă în Dayereh / Cercul (2000) sau în Offside (2006), ea constituie tema centrală, aici discriminarea femeii face parte din urzeala fundalului socio-cultural al poveştii. În familia fetiţei, mama munceşte din greu pentru a pregăti gospodăria pentru anul nou; în tot acest timp, tatăl este în curs de a-şi face toaleta - el nu apare deloc, o non-prezenţă. Se manifestă doar urlând din beci să i se cumpere şampon. Atunci când îmblânzitorii de şerpi încearcă să-i ia fetiţei banii, păcălind-o şi speriind-o, niciunul din zecile de bărbaţi adunaţi să caşte gura nu intervine în apărarea fetiţei. Spectatorul se poate întreba: oare lucrurile ar fi stat la fel dacă în cauză s-ar fi aflat un băieţel? Sau poate nici îmblânzitorii de şerpi nu ar fi îndrăznit să se lege de un băiat? Apoi, acestor circumstanţe ce tind deja a-i pune pe bărbaţi într-o lumină negativă li se adaugă faptul că singurul adult ce arată compasiune şi oferă sprijin fetiţei aflate la ananghie (după ce îşi pierduse banii) este o femeie cumsecade; atitudinea acesteia este contrapusă relativei indiferenţe a vânzătorului de peşti decorativi şi totalei nepăsări iniţiale a croitorului. Aceeaşi doamnă binevoitoare o atenţionează pe fetiţă să nu mai privească niciodată la spectacole stradale asemănătoare celui oferit de îmblânzitorii de şerpi: asemenea locuri nu sunt potrivite nici pentru o femeie, darmite pentru o fetiţă (se înţelege implicit că genul acesta de manifestări este rezervat bărbaţilor). De altfel, însăşi mama fetei îi inerzisese, mai înainte, fiicei ei să privească la îmblânzitorii de şerpi.
3. Bunul samaritean este uitat.
Tânărul vânzător de baloane afgan îi ajută în mod dezinteresat pe fetiţă şi pe frăţiorul ei - el contribuie atât cu prăjina salvatoare, cât şi cu esenţialele bucăţele de chewing gum. Dar din clipa în care banii sunt recuperaţi, tânărul afgan dispare brusc şi total din spectrul preocupărilor celorlalţi doi. Ei pleacă fericiţi cu banii, fără a privi înapoi, fără nicio mulţumire la adresa "samariteanului". Apoi, la întoarcere, când trec din nou prin faţa gurii de scurgere purtând victorioşi în mâini vasul cu peştişorul achiziţionat, cei doi fraţi îl ignoră pe cel care îi ajutase; ca şi când, brusc, el ar fi încetat să existe pentru ei. Să fie vorba aici doar despre cruzimea inconştientă a copilului? Sau poate că acelaşi pattern psihologic al indiferenţei funciare întâlnit la adulţi se perpetuează, iată, şi la copii? În definitiv, poate că nepăsarea şi lipsa de empatie faţă de celălalt sunt contagioase. În final, băiatul afgan rămâne singur lângă grilajul gurii de scurgere, cu unicul său balon alb. Iată adevărata victimă, anunţată din titlul filmului. Omenia. Spiritul umanitar. Balonul alb.
Într-un interviu, Jafar Panahi spunea despre filmul său, Badkonake sefid / Balonul alb, următoarele: "Într-o lume în care filmele se fac cu milioane de dolari, noi am făcut un film despre o fetiţă care vrea să cumpere un peşte cu mai puţin de un dolar - aceasta este ceea ce încercăm să arătăm."
Autorităţile iraniene l-au condamnat pe Jafar Panahi la ani grei de închisoare şi i-au impus două decenii de embargo artistic total, drept pedeapsă pentru punctele de vedere exprimate în filmele sale. Acuzaţia: propagandă. Rămâne la latitudinea dumneavoastră, a cititorilor, să stabiliţi dacă ne dorim sau nu genul de "propagandă" conţinut în fraza citată mai sus: acela care aduce izbitor cu sinceritatea artistică.
Badkonake sefid / Balonul alb
Iran 1995
regie: Jafar Panahi
scenariu: Abbas Kiarostami
după o idee de Jafar Panahi şi Parviz Shahbazi
imagine: Farzad Jadat
montaj: Jafar Panahi
sunet: Said Ahmadi, Mehdi Dejbodi, Mojtaba Mortazavi
cu: Aida Mohammadkhani, Mohsen Kafili.