Am postat timp de 5 zile, în fiecare seară, pe siteul LiterNet.ro şi pe blogul Film Menu (http://filmmenu.wordpress.com/) câte un articol dedicat celor 5 lungmetraje realizate de Jafar Panahi până acum, deoarece, înainte de a fi fost nefericitul subiect mediatic al unor petiţii care încearcă să îi readucă libertatea, Panahi a fost unul din marii cineaşti ai lumii.
Sperăm ca eforturile unite ale tuturor susţinătorilor libertăţii de exprimare să ducă la eliberarea lui Jafar Panahi şi a tuturor celorlalţi artişti închişi din raţiuni politice în Iran.
Petiţie pentru eliberarea lui Jafar Panahi: http://www.ipetitions.com/petition/solidarite-jafar-panahi/
***
Filmul a câştigat Ursul de Argint în cadrul ediţiei din 2006 a Festivalului de Film de la Berlin.
Timp de câţiva ani, imediat după Revoluţia Islamică din 1979, a fost interzis ca în filmele iraniene să fie arătate prim-planuri de femei. O altă regulă, păstrată până azi, este constituită de faptul că actriţele nu se pot descoperi de voaluri atunci când se filmează scene de familie; din moment ce singurii bărbaţi care, în societate, le pot vedea capetele dezvelite sunt rude foarte apropiate, faţă de spectator aceasta ar reprezenta o indecenţă. Poveştile de dragoste sau cele care descriau relaţiile familiale ajungeau aproape imposibil de realizat, din cauza neverosimilităţii: era un artificiu prea evident ca femeia din film să poarte voalul şi în scenele din casă, de faţă cu soţul şi copiii ei. Era astfel suprimată orice nunţă de intimitate, de diferenţă între raporturile cu necunoscuţii, persoanele întâlnite pe stradă şi apropiaţii. Din acest motiv, cineaştii s-au văzut nevoiţi să înlăture personajele-femei din centrul poveştilor lor.
În Offside, regizorul Jafar Panahi alege să prezinte personaje feminine şi le restituie acestora aspectul uman prin pasiunile şi trăirile lor. Din această cauză, convenţia impusă de el, cea realistă, are o justificare puternică. La un meci de fotbal important din Cupa Mondială, disputat între echipele Iranului şi cea a Bahrainului, în Teheran, mai multe tinere se deghizează în băieţi pentru a putea pătrunde pe stadion, fiindu-le interzis accesul aici. Şase dintre ele sunt prinse de poliţie şi reţinute într-un ţarc improvizat în spatele tribunelor. Ele pot doar auzi manifestările publicului, cu ajutorul căruia încearcă să reconstituie mişcările de pe teren. Povestea este împinsă de două necunoscute puţin spectaculoase: va câştiga Iranul meciul? şi ce se va întâmpla cu fetele la încheierea partidei, vor fi lăsate să plece la casele lor sau vor fi duse la secţia de poliţie? Importantă în filmul lui Panahi este analiza fiecărui moment, după un model asemănător documentarului observaţional, în scenele în care fetele prind curaj în a-i înfrunta pe soldaţi, se tem, se bucură sau se enervează pentru acţiunile din teren. Atmosfera este migălos constituită, completând într-un mod armonios reacţiile spontane ale personajelor. Întreaga acţiune a filmului este cuprinsă în câteva ore, pe durata meciului şi puţin înainte şi după terminarea lui. După-amiaza însorită se transformă încet, acompaniată de aclamaţiile ce vin în permanenţă dinspre stadion, în noapte.
Întreg filmul este conceput într-o notă tandră. Mai mult decât o condamnare a regimului politic din Iran, ce le privează pe femei de anumite drepturi şi plăceri inocente, Offside chestionează pertinenţa acestor legi, fără a împinge concluzii evidente sau a indica vinovaţi. Apare, bineînţeles, absurd faptul că tinerele sunt nevoite să se îmbrace în haine largi, să-şi ascundă pletele sub steagurile Iranului sau şepcuţe caraghioase şi să adopte un mers băieţesc pentru a putea vedea partida de fotbal, dar regizorul alege să privească cu umor ingeniozitatea personajelor lui. Fiecare dintre fete a găsit, după pricepere, câte o costumaţie care să-i ascundă feminitatea şi, de asemenea, fiecare dintre ele este foarte diferită de celelalte, ca aspect fizic şi mod de reacţie. Ceea ce le uneşte este pasiunea comună pentru fotbal şi de aici se naşte un sentiment frumos de solidaritate, de prietenie între nişte persoane care abia s-au cunoscut. Însă nici personajele masculine nu sunt tratate în filmul lui Jafar Panahi cu mai puţină îngăduinţă. Într-o scenă de la începutul lui Offside, una dintre fete stă temătoare în scaunul microbuzului cu microbişti, care se îndreaptă spre stadion. Un tânăr îi intuieşte identitatea şi o deconspiră faţă de un alt băiat. Acesta îl îndeamnă să se prefacă că nu a observat şi constată faptul că, după înfăţişarea speriată a fetei, ea s-ar afla la prima încercare de a pătrunde pe stadion, indicând apoi două profesioniste care agită cu îndrăzneală steagul Iranului de la fereastra unui alt microbuz. Nici soldaţii însărcinaţi cu supravegherea tinerelor nu sunt mai puţin umani; unul dintre ei îşi exprimă dorinţa de a fi acasă, în provincie, să-şi ajute mama, în loc sa stea să le păzească pe fete. Pare că toată lumea ar fi de acord să le lăse pe fete să privească prin poarta stadionului meciul, dacă nu s-ar teme de superiorii lor. Atunci când fetele îi întreabă cu reproş de ce nu sunt lăsate în tribune, ei dau răspunsul oficial, cum că pe stadion bărbaţii înjură şi nu s-ar cădea ca femeile să audă asemenea lucruri, însă nici ei nu par convinşi de răspunsul lor. În ciuda contradicţiilor şi a nedreptăţilor din societatea iraniană, semnalate şi în Offside, filmul lui Jafar Panahi vorbeşte despre patriotism, sentimentul ce leagă aproape inexplicabil indivizii de aceeaşi naţionalitate în cazul unor evenimente precum meciurile de fotbal, exprimând încă o dată preocuparea şi dragostea cineastului pentru poporul său.
Offside
regie: Jafar Panahi
scenariu: Jafar Panahi, Shadmehr Rastin
imagine: Rami Agami, Mahmod Kalari
montaj: Jafar Panahi
cu: Sima Mobarak-Shahi, Shayesteh Irani.