Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  You Will Meet a Tall Dark Stranger

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un Allen obişnuit - You Will Meet a Tall Dark Stranger


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În comparaţie cu filmele de gen (comedii romantice hollywoodiene) care vin la noi pe ecrane, ultimul film al lui Woody Allen e o vizionare deosebită.
 
Însă în filmografia autorului american, You Will Meet a Tall Dark Stranger e numai un film mediu. Temele lui preferate sînt pe ecran: cuplul cu probleme, crizele virstei mijlocii şi crizele vîrstei a treia, problemele de identitate şi de poziţionare în societate ale membrilor micii-burghezii, în special ale celor care au îndeletniciri artistice. Însă în felul în care le asamblează acum, Woody Allen nu are fineţea observaţiei, verva şi inteligenţa umoristică din Annie Hall, nu are nici intensitatea dramatică şi profunzimea investigaţiei psihologice din Husbands and Wives. De această dată Allen tratează cu lejeritate problemele personajelor, urmărind mai mult să-şi articuleze poziţia critică faţă de metehnele vizibile pe ecran decît să-şi cimenteze proiectul în ceea ce priveşte realismul faptelor prezentate. Şi fiind multe personaje în prim-planul poveştii şi multe puncte de atins, povestea ajunge să fie demonstrativă şi destul de superficială.
 
În atenţie sînt două cupluri londoneze. Unul de vîrstă mijlocie, format din Sally (Naomi Watts) şi Roy Channing (Josh Brolin), celălalt, format din Helena (Gemma Jones) şi Alfie Shebritch (Anthony Hopkins), părinţii lui Sally. Alfie are peste şaizeci de ani. Ideea apropierii morţii îl revoltă. Se simte tînăr în interior, aşa că divorţează pentru a trăi propriu-zis ca un tînăr. Fosta lui soţie se refugiază în alcool şi, încurajată de fiica sa (care nu voia să o aibă toată ziua pe cap), frecventează o clarvăzătoare care îi vîră în cap tot felul de aiureli. Sally s-a specializat în istoria artei, vrea un copil şi cum lucrurile nu se leagă în sensul acesta, se angajează la una dintre ele mai mari galerii din Londra, galerie condusă de Greg (Antonio Banderas). Roy a terminat medicina, însă nu a profesat niciodată, visul său fiind acela de a fi un mare scriitor. După un prim roman promiţător, toate scrierile sale au fost refuzate de edituri. Acum e la a treia încercare, aşteaptă cu înfrigurare un răspuns şi priveşte cu jind spre un apartament vecin, unde locuieşte o frumoasă şi misterioasă indiancă (Freida Pinto).
 
Pentru personajele filmului, ca pentru orice occidental, liniştea şi confortul vital sînt scopuri primare. Drumul spre ele e de cele mai multe ori anevoios, plin de compromisuri care, chiar dacă duc la confort, îi amărăsc gustul. Şi aici fiecare personaj se abate de la normă în speranţa că va obţine ceva mai bun - flirtează, se îndrăgosteşte de altcineva, abandonează pe cineva, fură bunuri (intelectuale). Şi ajunge să plătească pentru asta. Problema filmului stă în faptul că e mult mai interesat să ducă personajele spre o scadenţă, decît să le motiveze serios opţiunile. Fiecare traiectorie e construită determinist, treabă atît de prezentă pe ecran încît devine deranjantă. E ca în tragedia grecească, unde personajele, în deciziile lor, nu pot respecta simultan şi legea familiei, şi legea cetăţii, şi legea divină. Iar legea încălcată ajunge să se răzbune. Doar că aici relaţia cauză-efect e redusă la cei doi numitori; ca într-o schiţă, vedem elementul reprobabil, abaterea (cauza), apoi sancţiunea (efectul).
 
Nu e o ţesătură care să lege evenimentele, încît să dea proiectului o ţinută dramatică adecvată şi, prin asta, prestanţă. Sînt şase personaje care trebuie pedepsite în nouăzeci de minute (cît durează pelicula), drumul pe care-l parcurg este schematic. Finalul fiecărui drum (sentinţa dată fiecărui caracter de pe ecran) nu decurge atît din datele acumulate de personaj pe parcurs, din informaţiile pe care le deţine, ci din faptul că autorul trebuie să rotunjească fiecare traseu, pentru a face din film o culegere de mici povestiri morale. De exemplu, Sally ajunge să se umilească în faţa lui Greg, cu toate că are date suficiente pentru a se opri la timp. Aici e mai mult opţiunea autorului faţă de personaj. Pe de altă parte, de dragul formei (de mică povestire morală), putem accepta deciziile autorului. În măsura în care nu intră adînc în viaţa personajelor, în măsura în care stă la suprafaţa vieţii lor, orice reacţie e posibilă.
 
După toate acestea, la final, constaţi că viaţa e altceva decît arată Woody Allen, dar ca morală tot acolo duce. În schimb, Londra iese foarte bine din film. Un spaţiu idealizat la extrem - în contrast cu viaţa personajelor şi cu atmosfera reală a metropolei.




 Toate articolele despre You Will Meet a Tall Dark Stranger


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Un Woody Allen pastelat şi nu prea - You Will Meet a Tall Dark Stranger, Iulia Blaga
 Să vă fac o schemă - You Will Meet a Tall Dark Stranger, Andrei Gorzo
 Cannes, 63-7: Rien ne va plus - Cannes, 2010, Codruţa Creţulescu
 Mike Leigh şi Woody Allen - despre singurătate şi moarte, dar în note diferite - Cannes, 2010, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer