Există două lecturi posibile la cel mai mare succes de public din ultima vreme de la Teatrul Bulandra - din perspectiva aşteptărilor nemijlocite ale audienţei şi a "calităţilor eterne" ale teatrului sau din cea a valorilor sociale pe care un spectacol ca Îngropaţi-mă pe după plintă le pune în circulaţie.
Să începem prin a preciza că volumul de debut al lui Pavel Sanaev nu e, ortodox vorbind, un roman, cum spune prezentarea spectacolului, ci o nuvelă extinsă (nu doar ca dimensiuni, ci şi ca formulă de construcţie: se concentrează asupra unui conflict unic, cu atenţie sporită asupra dezvoltării caracterelor etc.), cu o majoră şi recunoscută dimensiune autobiografică. Autorul e fiu şi nepot de actori, are un tată vitreg provenind tot din mediul teatral, a fost crescut, în primii ani, de bunicii materni. Acum e cunoscut ca realizator de film şi abia în plan secund ca scriitor, deşi Îngropaţi-mă pe după plintă a avut un succes de piaţă remarcabil (jumătate de milion de exemplare vîndute) şi a fost deja dramatizată de cîteva ori.
Cu cele deja cinci montări de la Bulandra -
Unchiul Vanea,
Căsătoria,
Sorry, chiar şi "atipicul"
Crimă şi pedeapsă şi, acum,
Îngropaţi-mă... -, pe lîngă
Inimă de cîine de la Naţionalul bucureştean, Yuri Kordonsky se dovedeşte un regizor interesat de drame cu o perspectivă meditativă asupra valorilor umane perene şi de un teatru concentrat pe actor şi realism psihologic. Altfel spus, face spectacole în acea estetică, a "feliei de viaţă", în care a fost crescută cea mai mare parte a publicului, dar pe care, acum, aproape nimeni nu mai ştie s-o pună în scenă. Fugind de propria umbră, o parte dintre regizorii români ai generaţiilor '70-'80 s-au trezit, în ultimul deceniu, captivi unui "gen" pe care nu şi-l mai doresc, dar de care cei mai mulţi nu se pot despărţi pe deplin, croşetînd variaţiuni neterminate în jurul modelului de care încearcă să se îndepărteze.
Iar aşteptările umane, atît de umane ale spectatorilor sînt atît de fundamental ancorate în instrumentele de bază ale teatrului de artă - nevoia de poveste, de personaje cu identitate decelabilă, de interpretări actoriceşti puternice, pornind de la texte consistente. Dramaturgia clasică e ingrată, din motive ce amestecă practicile teatrale cu prezenţa redusă a femeilor în viaţa publică, acest corpus oferă îngrozitor de puţine roluri importante pentru actriţe dincolo de prima tinereţe - de aceea, doar o dramatizare i-ar fi putut oferi Marianei Mihuţ ceea ce poate ea da, în scenă, în acest moment al vieţii profesionale.
La extrema lui interpretativă, Îngropaţi-mă pe după plintă e o superb decorată, magistral interpretată de protagonişti (Mariana Mihuţ, în rolul Bunicii, şi Marian Râlea, în cel al nepotului, aternînd între maturitate şi copilărie), extraordinar tradusă telenovelă, iar obsedanta muzică de violoncel îşi are, şi ea, un rol important. Saşa Saveliev, întors (se pare) la vîrsta bărbăţiei în casa părinţilor mamei, rememorează întîmplările vieţii lui la nouă ani, pe vremea în care locuia cu un bunic mereu în turneu, cînd nu la pescuit sau fugit de-acasă, şi o bunică patologic tulburată cu precădere emoţional, medicalizîndu-l excesiv, în dorinţa de a-l face încă şi mai dependent de ea, sufocîndu-l între efuziuni sentimentale autentice, apelative de "idiot" şi "secătură" şi victimizări de tot felul, sau folosindu-l drept armă şi obiect de şantaj în contra propriei fiice (mama lui Saşa). Dacă n-ar fi fost vorba de anii '80, ar fi un caz tipic de abuz psihic la adresa unui copil, cu un final exploziv - "răpit" de mamă cînd bunica e la cumpărături, micul Saşa adoarme, cu febră mare, în casa maternă, în timp ce, de partea cealaltă a unei uşi refuzînd să se deschidă, bunica îşi imploră, îşi ameninţă şi-şi şantajează fiica să-i dea înapoi copilul, în ceea ce e un extraordinar, copleşitor monolog maniaco-depresiv. Prin eşafodajul dramatic şi în egală măsură prin personalitatea actoricească a Marianei Mihuţ, Bunica domină spectacolul, interacţionînd în forţă cu Marian Râlea / Saşa (minunat în alternările celor două vîrste), dar lăsînd fără viaţă cealaltă parte a istoriei, pe mamă (Andreea Bibiri, în cel mai lipsit de vînă şi substanţă rol al ei de pînă acum), viitorul tată vitreg, supranumit "piticul vampir" (Marius Florea Vizante), şi chiar bunicul (Claudiu Stănescu, într-un personaj destul de monocord în devotamentul lui resemnat faţă de tovarăşa de viaţă, dar cu rare momente, foarte vii, de egoism crud).
Extrem de inteligentă e utilizarea turnantei de la Sala Izvor, pe care elementele de decor - mobilele din casa bunicii - sînt aduse una cîte una, formînd spaţii multiple de joc, ce se schimbă prin rotirea "scenei"; Nina Brumuşilă face aici una dintre cele mai reuşite scenografii ale ei, de un lirism care acompaniază discret afirmatul realism.
Spectacolul lui Yuri Kordonsky e, s-ar spune, un divertisment de înaltă calitate, specie în care prea puţină lume la noi excelează evitînd facilul.
Să privim şi de pe celălalt versant
Nuvela Îngropaţi-mă pe după plintă (titlul reproduce dorinţa cea mai arzătoare a copilului, de a fi lîngă mamă măcar după propria moarte, veşnic prevestită de bunică; să le dăm credit spectatorilor că ştiu precis ce înseamnă "plintă") a avut, cum spuneam, un uriaş succes printre cititorii ruşi. Dar ce naşte astfel de sentimente de înduioşare cînd vine vorba despre un caz patologic de manipulare psihică a unui copil - nostalgia lui Sanaev însuşi, decelabilă în scriitură, faţă de propria copilărie şi faţă de cei dragi lui, plecaţi din lumea celor vii, sau curentul nostalgic generalizat faţă de trecutul unei comunităţi, curent dispus să coloreze în tonuri rozalii experienţele unei supravieţuiri nefericite?
Spectacolul de la Bulandra e unul de public, dar nu de teatru popular - nu foloseşte unelte teatrale direct-accesibile pentru a produce subtile mutaţii în conştiinţa spectatorului, ci creditează o anume "frumuseţe" artistică lipsită de consecinţe. Ceea ce animă montarea lui Kordonsky e un set complex de valori ale toleranţei "micilor crime" în faţa marilor crime ale istoriei, o magnifică înţelegere a unui mecanism dereglat al logicii "eu te-am făcut, eu te omor" în numele persecuţiei vremurilor. Responsabilitatea individuală păleşte în faţa celei indistincte şi înalt politice.
Ceea ce declanşează derapajul mental al bunicii pare a fi episodul războiului, cînd îşi pierde primul născut, pe Alioşa, iar întoarcerea la Moscova şi cel de-al doilea copil înseamnă, în acelaşi timp, spectrul încarcerării pentru parazitism (e varianta Bunicii înseşi, necoroborată de altcineva). "Vremurile" sînt de vină pentru ceea ce este, în definitiv, un tragic caz clinic, tolerat de familie şi, în ansamblu, de întreaga comunitate. Al cui e, de fapt, acest punct de vedere - cine anticipează şi ia locul spectatorului în tăierea "feliei din tortul vieţii"?
Nu doar că întreaga familie e victimă a bolii mentale a Bunicii, dar Bunica însăşi e victima incapacităţii de acţiune a celorlalţi. E o forţă a naturii răului (şi da, generează compasiune în privitor) care marchează din generaţie în generaţie, care tarează - şi da, spectacolul e făcut să nască o imensă empatie la adresa Bunicii, nu a copilului, şi nu doar pentru că tuturor ne e dat să ne iubim şi să ne iertăm bunicii.
Îngropaţi-mă pe după plintă de la Bulandra e o montare care apasă pe cele mai directe butoane ale condiţiei de spectator: plăcerea voaieristică în stare pură, nefiltrată (decît de preexistenta dispoziţie a publicului de a se lăsa încîntat, născută din distribuţie, din armonia decorului, din senzaţia de recunoaştere). Şantajează sentimental (pentru că muzica asta face), manipulează pe aceleaşi coordonate, traduse teatral, pe care o face Bunica însăşi - cele ale dependenţei psihice faţă de plăsmuite situaţii în care noi, dac-am fi fost, am fi putut trece, nu-i aşa?, bătrînica strada.
Nu că teatrul în sine n-ar fi o formă complexă de manipulare...
Teatrul Bulandra, Bucureşti (Sala Izvor)
Îngropaţi-mă pe după plintă
Dramatizare de Yuri Kordonsky după romanul omonim de Pavel Sanaev
Traducere de Maşa Dinescu
Regia: Yuri Kordonsky
Scenografia: Nina Brumuşilă
Light design: John Carr
Muzică şi sound design: George Marcu
Cu: Marian Râlea, Mariana Mihuţ, Claudiu Stănescu, Andreea Bibiri, Marius Florea Vizante, Valentin Popescu, Profira Serafim, Taisia Orjehovschi, Sorin Flutur, Vladimir Purdel, Andrei Huţuleac.
