Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Îngropaţi-mă pe după plintă

fericirea vs. viaţa - Îngropaţi-mă pe după plintă


Ginger Group, martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La distanţă de două săptămâni am văzut de două ori Îngropaţi-mă pe după plintă, spectacolul montat de rusul-minune, Yuri Kordonski, la Bulandra - Izvor. Prima oară am plâns, a doua am râs puternic, numai ca lacrimile să nu şiroiască iară şi să se lipească de obraji ninsoarea de confetti. Singurul gând pe care l-am avut pe durata celor două reprezentanţii a fost că n-aş vrea să se termine repede cele trei ore şi jumătate, ci să fie aşa o viaţă - un copil de nouă ani şi bunica lui, o mamă şi fiul ei, regăsiţi în fericire amară şi caldă precum trupul străpuns de temperatură.

Oamenii când mor se duc în iad şi îi mănâncă viermii. Oamenii când mor se duc în rai şi îngerii îi leagănă în scrânciob. Saşa are nouă ani, a avut chiar şi şapte, prima aniversare când a aflat că e ziua lui, că de fapt nu e nicio bucurie să petreci că trece viaţa, şi vrea să fie îngropat în spatele plintei, unde e cald şi de unde poate zări tot timpul picioarele mamei sale. Pentru că Saşa locuieşte cu bunica, dar o iubeşte pe mama sa, pe Ciumiţa dragă care îi aduce gumă de mestecat şi jocuri stupide. Pe femeia care l-a schimbat pe un pitic vampir şi l-a agăţat încă de la vârsta de patru ani de gâtul bunicii sale ca pe un crucioi de-o tonă. Iar bunica... dacă mama e fericirea caldă care vine în vizită şi îl scapă de frici mărunte, bunica e viaţa, fără ea stafilococul auriu l-ar omorî înainte să îl ucidă răcelile dese şi toate celelalte zeci de boli pe care le are, prea multe oricum pentru vârsta lui.

Spectacolul lui Kordonski e perfect. Nu i-am găsit niciun cusur şi am rezistat totuşi două reprize a câte trei ore şi jumătate. Nu m-au durut urechile de la imprecaţiile din text, nu m-am frecat la ochi de ciudă că lumina nu cădea unde trebuie (era fix cum trebuia să fie), nu m-am foit pe scaun ca să nu deranjez monologurile savuros de triste ale bunicii, nu am chestionat alegerea actorilor şi lungimea cadrelor. Am fost un spectator fericit şi copleşit de durere în acelaşi timp, care a avut lacrimi în ochi la finalul în care şi minunaţii Mariana Mihuţ şi Marian Râlea aproape plângeau. Lumea lui Pavel Sanaev, autorul romanului omonim, se înfiripă pe scândura rotitoare de la Bulandra, iar noi nu o putem opri sau schimba, pentru că toată e numai în amintire, deşi taie în carne vie şi suflet rătăcit ca şi cum e acuma.

Saşa, copilul sfâşiat de ura dintre mamă şi bunică, tras în două părţi ca un acordeon, jucărie la îndemâna figurilor materne din viaţa lui, e interpretat duios, copilăresc şi inocent de Marian Râlea. Trebuie să mergeţi să îi vedeţi zâmbetul ghiduş, privirea blândă şi întrebătoare la cuvintele aspre ale bunicii, bucuria mâinilor atunci când îşi întâlneşte mama şi să îl auziţi cât de banal rosteşte cuvinte precum moarte, fericire, viaţă. Saşa nu ar fi fost aşa dacă nu era Râlea; buni bun nu m-ar fi înduioşat până la strângerea sufletului sub formă de ghem în stomac dacă doamna Mihuţ nu i-ar fi dat viaţa acră, nedreaptă, tristă, plânsă şi dureroasă. Viaţa pe care bunica a trăit-o numai ca să le-o dăruiască celor din jur, niciodată sieşi. Pentru asta, îngerii o leagănă în scrânciob, aşa cum trebuie că se întâmplă cu toţi oamenii care ajung în rai.

Bunica îi alină răceala nepotului citindu-i din Alice în Ţara Minunilor. Alice, nedumerită, micşorată şi pierdută într-o lume de sub lumea ei, nu ştie dacă să aleagă drumul spre pălărierul nebun sau spre iepurele de martie. Pisica de Cheshire îi spune că oricum ar alege, nu contează, din moment ce amândoi sunt niţel duşi. Saşa, copilul fără jucării, dar cu boli pretenţioase, trebuie să aleagă între mamă şi bunică, fericire şi viaţă, ceea ce i se pare imposibil. Nu ştie însă că de fapt, odată cu trecerea timpului, fericirea îmbrăţişată total devine viaţă.




 Toate articolele despre Îngropaţi-mă pe după plintă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cătălina Miciu


Alte articole

 Un spectacol ca o slujbă - Îngropaţi-mă pe după plintă, Sabina Balan
 Din Bucureşti, cu cele mai bune intenţii - FNT, 2011, Florian-Rareş Tileagă
 De ce un spectacol bun e adeseori o nebună manipulare - Îngropaţi-mă pe după plintă, Iulia Popovici
 Groapa de la Moscova - Îngropaţi-mă pe după plintă, Simona Chiţan
 Scrisoare pentru un spectacol dezarmant - Îngropaţi-mă pe după plintă, Ioana Bâldea Constantinescu
 Toate articolele despre Îngropaţi-mă pe după plintă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer