Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Kids Are All Right, The

Artă şmecheră - The Kids Are All Right


FilmReporter.ro, februarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu The Kids Are All Right, regizoarea Lisa Cholodenko încearcă (cum s-a încercat de mai multe ori până acum în cinema) să zdruncine percepţia masei de spectatori cum că cuplurile gay ar fi "anormale", în primul rând manevrând cu ideea în sine de "normalitate". Sigur, scoţând din ecuaţie factorul gay, filmul poate fi interpretat ca o comedie amară despre dificultăţile căsniciei, complexitatea relaţiilor şi a sentimentelor care ţin de ele. Dar, ţinând cont de faptul că totuşi personajele centrale sunt un cuplu de lesbiene (jucate de Annette Bening şi Julianne Moore), putem recunoaşte simpluţ că este un film cu mesaj. Nu e nimic rău în asta - au existat câţiva regizori care făceau nişte filme de proagandă foarte bune: Stanley Kramer era unul din ei şi, judecând după Kids..., şi Cholodenko se descurcă cel puţin onorabil.

Personajele lui Moore şi Bening sunt împreună de mulţi ani şi au crescut doi copii ajunşi la adolescenţă, un băiat (Josh Hutcheson) de 15 ani şi o fată (Mia Wasikowska) care urmează să plece la facultate. Copiii îi datorează existenţa în proporţie de 50% unui donator anonim de spermă, pe care acum vor să îl cunoască. Donatorul e un tip de treabă (e jucat de Mark Ruffalo) care, surprinzător, se arată mai mult decât deschis nu doar la ideea de a-şi cunoaşte progeniturile, dar şi de a se implica în viaţa lor şi a le da sfaturi parentale. Din păcate, e deschis şi la alte idei, ca de exemplu de a se combina cu una din mamele lor (Moore) şi a-i cere să înceapă o viaţă împreună, complet indiferent la dezastru. Toate aceste personaje sunt minunate, în principal deoarece sunt atât de identificabile. Cel al lui Bening este partea "masculină" a cuplului, e doctor şi întreţine familia; cel al lui Moore e genul "femeii casnice" care creşte copiii şi îşi sacrifică perspectiva unei cariere de dragul acestora; fata mai mare e ultra-inteligentă şi are un aer distins de persoană care înţelege nu doar cifrele de pe o coală de matematică, ci şi sentimentele şi emoţiile; băiatul e un sportiv mai mult sau mai puţin cuminte, care nu înjură la masă cu familia, dar în afară mai trage puţin pe nas, dintr-un soi de rebeliune semi-domesticită; tatăl este un tip senin, prietenos, exprem de agreabil, genul cu care ai ieşi la două beri şi i-ai putea cere fără inhibiţii să te ajute cu mutatul, dar e şi auto-satisfăcut, superficial şi mai degrabă iresponsabil. E genul care n-ar face nimic altceva decât ceea ce i-ar dicta o proprie filosofie de viaţă (una nu foarte concretă), care iată că îl aduce în anumite locuri dorite (bani, independenţă), dar coboară o barieră pentru altele (ex. stabilitate emoţională).

Sunt nişte personaje vii, iar Cholodenko, la fel ca şi excelenţii ei actori, sunt interesaţi mai puţin în a le judeca acţiunile, cât mai degrabă în a înţelege ceva din acestea. Cam asta este calea, până la urmă, de a face un "film cu mesaj": să nu sacrifici drama în favoarea mesajului. Filme precum Brokeback Mountain încearcă din răsputeri să prezinte dragostea dintre doi bărbaţi ca fiind ceva firesc şi frumos, iar pe societatea care o condamnă - ca pe ceva ignorant şi lipsit de sensibilitate. Căile pe care apucă Ang Lee ca să zdruncine această prejudecată a societăţii sunt pe cât de ambiţioase, pe atât de fragile. Chiar dacă nu la fel de poetic-rafinată, Cholodenko face o schemă mai puţin la vedere, e prea şmecheră ca să îi vezi exact finalitatea. Poate că punctul pe care vrea sa îl demonstreze este (cum au mai zis unii critici) că nişte cupluri de acelaşi sex pot fi la fel de responsabile şi stabile precum participanţii de la slujba de duminică, după cum şi unii dintre participanţii de la slujbă se pot comporta ca nişte adolescenţi întârziaţi. Sau, la fel de bine, poate fi un demers intens-feminist: cuplul de femei este cel responsabil şi unit, în timp ce hedonismul uşuratic vine la pachet cu testosteronul şi îl poate corupe. Dar totul e prea echilibrat şi "printre rânduri" ca să poţi veni cu contra-argumente (inteligente), prea isteţ livrat. I se poate contesta că este, totuşi, o schemă, care la un moment dat te loveşte în cap cu forţa unei cărămizi. Poate că sacrificiul poeziei lui Lee este pertinenţa, în timp ce sacrificiul şmecheriei lui Cholodenko este frumuseţea adevărată.

Acestea fiind zise, scenariul scris de ea însăşi (împreună cu Stuart Blumberg) e grozav, intuiţia ei despre oameni, reacţii şi orice înseamnă generatoare de emoţii este ascuţită ca o săgeată, dialogurile sunt iuţi şi isteţe, iar ochiul pentru naturaleţea locaţiilor, a decorurilor - perfect. Un exemplu este însăşi casa familiei, cu un aspect modern-înstărit, însă camera de filmat surprinde mai multe imperfecţiuni de finisare, vopseaua care se scorojeşte etc. Lisa Cholodenko e interesată de orice înseamnă emoţie autentică, pe care o găseşte exact acolo unde trebuie: în rutină sau într-unele banalităţi. Nu întâmplător, episodul meu preferat este despărţirea de fiica ajunsă la căminul facultăţii, un act final superb: fata ajunge din casa luxoasă într-o cameră cel mult bine întreţinută, iar dintr-un loc animat de încă trei suflete - între patru pereţi cu un pat şi un birou; e lăsată singură, temporar, de familie, aruncă o privire pierdută prin jur (deci, cam asta o să fie patru ani de-acum încolo), după care se îngrijorează şi dă fuga să o caute, ca să-şi ia la revedere. Asta se numeşte sensibilitate.

***Sesizări şi reclamaţii: [email protected]:)




 Toate articolele despre Kids Are All Right, The
Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Bangu


Alte articole

 Normalitate - The Kids Are All Right, Lucian Maier
 Familia şi cum să-i supravieţuieşti - The Kids Are All Right, Anca Grădinariu
 Copiii sunt bine-mersi, dar noi? - The Kids Are All Right , Doina Giurgiu
 Valorile familiei - The Kids Are All Right, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer